UE are la dispoziție tot mai puțin timp pentru a pune în aplicare reformele economice propuse în urmă cu doi ani de fostul președinte al Băncii Centrale Europene, Mario Draghi. Dacă nu reușește să le implementeze, blocul comunitar riscă să intre într-un declin de lungă durată și să devină un actor de plan secund pe scena mondială.
UE și-a stabilit sfârșitul anului 2027 drept termen limită pentru implementarea unor elemente esențiale ale planului lui Draghi, printre acestea numărându-se o piață unică completă, care să includă uniuni ale piețelor de capital și energiei, un mecanism mai amplu de împrumuturi comune și reducerea cerințelor privind sprijinul unanim al statelor membre pentru reformele majore.
Uniunea Europeană implementase în luna iulie, integral doar 15,7% dintre propunerile lui Draghi, în timp ce aproximativ alte 40% fuseseră abordate parțial, potrivit European Policy Innovation Council.
Dacă sunt analizate măsurile cele mai radicale și, prin urmare, cele mai importante, precum: piețele unice de capital și energie, situația este și mai dificilă. UE a adoptat cu succes acte legislative pentru doar 3% dintre aceste măsuri, potrivit Institutului Montaigne, un think tank francez. Comisia Europeană poate promova astfel de măsuri doar cu acordul tuturor statelor membre, ceea ce reprezintă o sarcină dificilă.
Guvernele care urmează să se confrunte cu alegătorii nu vor fi cel mai probabil dispuse să renunțe la o parte mai mare din suveranitatea națională, iar dacă aceste alegeri vor aduce la putere lideri mai puțin favorabili reformelor, procesul de integrare europeană ar putea începe să se destrame.
În Franța se vor ține alegeri în aprilie. UE se grăbește deja să finalizeze următorul buget multianual al blocului comunitar, pentru perioada 2028-2034, înaintea alegerilor din Franța, de teamă că acestea ar putea aduce la guvernare un executiv de extremă dreapta, condus de Marine Le Pen.
Deși partidul lui Le Pen, Adunarea Națională, a renunțat la obiectivul de a ieși din UE, formațiunea a indicat în continuare că dorește să reducă contribuția Franței la bugetul blocului comunitar și să se retragă din anumite componente esențiale ale politicii energetice, precum și să reintroducă controalele la frontiere.
Alegerile din Italia și Polonia vor avea loc mai târziu, în 2027. Acestea ar putea complica și mai mult eforturile de reformă, întrucât liderii ar putea fi reticenți în a susține măsuri de reformă potențial necesare, care presupun cedarea unei părți din suveranitatea națională, chiar înainte de alegeri.
Apoi urmează alegerile din Germania. Deși actuala coaliție de guvernare rămâne la putere până în 2029, creșterea sprijinului pentru partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), care a susținut relații mai strânse cu Rusia și restricții severe în materie de imigrație, ar putea încetini eforturile de reformă în cea mai mare economie a blocului comunitar.
De când a preluat funcția anul trecut, Merz a relaxat „frâna datoriei” a Germaniei, o regulă fiscală care a limitat mult timp creșterea economică, pentru a permite o creștere semnificativă a cheltuielilor pentru apărare și crearea unui fond de infrastructură de 500 de miliarde de euro. Aceste măsuri au fost urmate de planuri pentru modernizarea rețelei de electricitate a țării, precum și de reforme în domeniile pensiilor, fiscalității și pieței muncii.
Cheltuielile au fost populare, însă măsurile de reformă, precum înăsprirea controalelor privind concediile medicale și abuzurile în sistemul de protecție socială, precum și creșterea treptată a vârstei de pensionare, nu au fost primite la fel de bine, după cum au arătat rezultatele recente ale alegerilor.
„Principala concluzie este că germanii nu vor reforme și vor să rămână fie într-un prezent care nu se schimbă niciodată, fie să se întoarcă în trecut”, a scris Carsten Brzeski, economist-șef la ING, după ce Uniunea Creștin-Democrată (CDU), formațiunea aflată la guvernare, a suferit pierderi importante în alegerile regionale, pe fondul creșterii sprijinului pentru AfD.
Deși AfD nu a obținut până acum majorități de guvernare și ar putea întâmpina dificultăți în găsirea unor parteneri de coaliție, ascensiunea sa rapidă din ultimul deceniu, care a transformat formațiunea în partidul cu cel mai mare nivel de susținere în sondajele din Germania, nu poate fi ignorată, mai ales în condițiile în care popularitatea sa ar putea determina partidul aflat la guvernare să încetinească reformele care par să reducă suveranitatea națională.
În rândul oficialilor UE există un sentiment clar de urgență.
„Acolo unde proiectele sunt în interesul strategic al Europei, trebuie să accelerăm masiv”, a declarat luna trecută președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în discursul său anual privind „Starea Uniunii”, susținut în Parlamentul European.
Cu toate acestea, pare să existe un apetit redus pentru transferul de competențe suplimentare la nivel european.
Principalele teste vor fi acum dacă liderii UE vor reuși să creeze o uniune a economiilor și investițiilor, precum și o uniune energetică.
Crearea unei piețe unice de capital ar putea ajuta blocul comunitar să acceseze cele 35.000 de miliarde de euro reprezentând economiile gospodăriilor din UE, dispersate în cele 27 de state membre și investite adesea în străinătate.
Un efort paralel pentru simplificarea unui sistem de reglementare fragmentat ar putea genera, de asemenea, câștiguri semnificative. Analiza realizată de Fondul Monetar Internațional în aprilie a estimat că agenda de reforme ar putea crește productivitatea europeană cu 20% într-un deceniu, deși această proiecție se bazează pe mai multe ipoteze optimiste.
Banca Centrală Europeană estimează că adoptarea rapidă a inteligenței artificiale ar putea crește productivitatea UE cu până la 4% într-un deceniu. Totuși, construirea și operarea centrelor de date și a infrastructurii pentru inteligența artificială sunt posibile doar dacă sunt susținute de un flux de electricitate care circulă cu ușurință peste granițele statelor membre ale UE și la prețuri competitive.
Președinta BCE, Christine Lagarde, a avertizat recent că blocul comunitar se confruntă cu alegerea dintre a rata complet boom-ul inteligenței artificiale și a ajunge să depindă excesiv de state străine, în special de SUA și China, pentru componente tehnologice esențiale.
În lipsa unor progrese, decalajul de productivitate față de SUA se va accentua aproape sigur, industria manufacturieră europeană va fi probabil pusă și mai mult sub presiune de concurenții chinezi cu costuri mai reduse, iar blocul comunitar va fi nevoit, cu siguranță, să continue să își procure din străinătate componentele tehnologice critice.
UE, caracterizată de o atitudine prudentă față de risc, a tergiversat mult timp reformele, însă continuarea acestei abordări în acest moment ar putea fi una dintre cele mai riscante decizii, a scris Mike Peacock, în articolul său de opinie pentru agenția Reuters, preluat de Devdiscourse.