Auto

APIA sprijina mentinerea taxei de prima inmatriculare

11 Dec, 11:19 • Redactia DailyBusiness
Asociatia Producatorilor si Importatorilor de Automobile din Romania (APIA) sustine mentinerea taxei de prima inmatriculare, pe care o considera un obiectiv de interes national, "pentru a evita dezastrele de genul celor produse in alte tari (Polonia, Bulgaria)", considerate "debuseu pentru masinile uzate din Vest".
APIA sprijina mentinerea taxei de prima inmatriculare

APIA considera ca politica de innoire a parcului auto derulata pana acum prin cele doua componente principale: „taxa de prima inmatriculare” (ce trebuie mentinuta si eventual ajustata pentru a raspunde unor observatii de natura tehnica) si „prima de casare”, este singura de natura sa asigure pe termen mediu si lung realizarea unei politici sectoriale adecvata realitatilor economiei romanesti, simultan cu atingerea unor obiective de mediu absolut necesare in calitate de stat membru al UE, se precizeaza intr-un comunicat de presa al APIA, dat marti publicitatii.

Asociatia acuza, pe de alta parte, derularea unei campanii nationale impotriva reglementarilor privind poluarea si interesele unor state din UE pentru eliminarea taxei auto.

„Explicatia este cat se poate de simpla: in tarile europene dezvoltate sunt inca in circulatie destule masini care se incadreaza in norme de poluare mai putin stricte si prezinta o uzura accentuata (peste 80.000 km functionarea sistemului de poluare nu mai este garantata)”, precizeaza un comunicat al APIA.

„In acelasi timp, in statele din centrul si estul Europei, potentialul de crestere al pietei este urias (datorita unui grad de motorizare mai redus), fapt ce face posibil ca o mare parte dintre aceste masini vechi si uzate din vestul Europei – si care nu mai sunt dorite din cauza poluarii pe care o produc – sa isi gasesca un debuseu nesperat in noile state ale UE”, mentioneaza comunicatul citat.

APIA considera ca o politica sectoriala de descurajare a intrarilor de autovehicule vechi si poluante, dublata de derularea unui program de innoire a parcului auto („prima de casare”) sunt instrumente de politica sectoriala care tin cont de aceste realitati europene, dar si de existenta in Romania a unei industrii auto competitive, capabila sa produca autovehicule conform celor mai exigente standarde de poluare.

Taxa de prima inmatriculare, in vigoare de la 1 ianuarie 2007, se calculeaza in functie de trei variabile: vechimea masinii, tipul de catalizator (euro) si capacitatea cilindrica a masinii.

Nivelul taxei porneste de la 68 de euro, pentru autovehiculele noi, foarte mici, cu o capacitate cilindrica de 600 centimetri cubi, dotate cu Euro 4 si ajunge pana la 8.586 euro pentru autoturismele mai vechi de sase ani, fara catalizator si cu o capacitate cilindrica de peste 3.000 cmc, dar poate si depasi acest nivel pentru unele modele de masini.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
O pană globală a serviciilor Microsoft a afectat timp de ore întregi utilizatori, companii şi instituţii, din Asia până în SUA
O pană globală a serviciilor Microsoft a afectat timp de ore întregi utilizatori, companii şi instituţii, ...
România, a doua cea mai mare creștere economică din UE în trimestrul al treilea. De ce rămâne totuși printre ultimele la nivel anual
România, a doua cea mai mare creștere economică din UE în trimestrul al treilea. De ce rămâne totuși ...
Ropotă (AAFBR): Creditele neperformante din România au urcat la 2,9%, iar rata în cazul firmelor mici şi foarte mici a ajuns la 7,9%
Ropotă (AAFBR): Creditele neperformante din România au urcat la 2,9%, iar rata în cazul firmelor mici ...
Inteligența artificială ar putea prelua controlul asupra omenirii în următorii trei ani. Avertismentul experților: „Mașinile ne vor controla pe noi”
Inteligența artificială ar putea prelua controlul asupra omenirii în următorii trei ani. Avertismentul ...
AIE estimează că oferta mondială de petrol va depăşi cererea în ultimul trimestru din 2026, pe fondul revenirii exporturilor din Golful Persic
AIE estimează că oferta mondială de petrol va depăşi cererea în ultimul trimestru din 2026, pe ...
BNR lansează cinci milioane de monede de 50 de bani dedicate lui Constantin Brâncuși. Cât costă exemplarele pentru colecționari
BNR lansează cinci milioane de monede de 50 de bani dedicate lui Constantin Brâncuși. Cât costă ...
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor: Bugetul pentru 2027 trebuie să susţină redresarea economiei
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor: Bugetul pentru 2027 trebuie să susţină redresarea economiei
Rogobete anunță controale în spitalele publice. Medicii care nu respectă programul de lucru riscă să fie concediați
Rogobete anunță controale în spitalele publice. Medicii care nu respectă programul de lucru riscă ...
Nicușor Dan, întâlnire bilaterală cu premierul Ungariei, Peter Magyar, la Dublin. Inteligența artificială, pe agenda liderilor europeni
Nicușor Dan, întâlnire bilaterală cu premierul Ungariei, Peter Magyar, la Dublin. Inteligența artificială, ...
Amenzi de peste 4,8 milioane de lei aplicate de ANPC în urma controalelor din țară. Nereguli la reducerile de Black Friday și produse alimentare cu mucegai
Amenzi de peste 4,8 milioane de lei aplicate de ANPC în urma controalelor din țară. Nereguli la reducerile ...
Ciucu condiționează scumpirea biletelor STB de o restructurare majoră a companiei: „Mai întâi reforma, apoi tarife mai mari”
Ciucu condiționează scumpirea biletelor STB de o restructurare majoră a companiei: „Mai întâi ...
Mai multe orașe europene cer interzicerea filtrelor de țigări. Mucurile reprezintă 30% din deșeurile stradale din Bruxelles
Mai multe orașe europene cer interzicerea filtrelor de țigări. Mucurile reprezintă 30% din deșeurile ...
Economia României a crescut cu 2,1% în trimestrul III, dar PIB-ul rămâne în scădere la nouă luni
Economia României a crescut cu 2,1% în trimestrul III, dar PIB-ul rămâne în scădere la nouă luni
Marea Neagră, cea mai periculoasă zonă maritimă din lume în 2026. Peste 300 de atacuri și riscuri majore pentru România și NATO
Marea Neagră, cea mai periculoasă zonă maritimă din lume în 2026. Peste 300 de atacuri și riscuri ...
Responsabilitatea începe cu fiecare dintre noi! BAT România: buletinul cerut la achiziția de produse cu nicotină înseamnă reguli care funcționează
Responsabilitatea începe cu fiecare dintre noi! BAT România: buletinul cerut la achiziția de produse ...
Rețea de contrabandă cu produse petroliere, destructurată de DIICOT: 66.000 de tone de petrol introduse în România prin Portul Constanța și un prejudiciu de 80 de milioane de lei
Rețea de contrabandă cu produse petroliere, destructurată de DIICOT: 66.000 de tone de petrol introduse ...
Liderii UE se reunesc la Dublin. Inteligența artificială și un mesaj comun privind Ucraina, pe agenda discuțiilor
Liderii UE se reunesc la Dublin. Inteligența artificială și un mesaj comun privind Ucraina, pe agenda ...
Nicușor Dan, după summitul de la Dublin: România discută cu Germania colaborarea pentru un hub de securitate la Marea Neagră
Nicușor Dan, după summitul de la Dublin: România discută cu Germania colaborarea pentru un hub de ...