Dacia nu pleacă din România, dar viitorul uzinei de la Mioveni este în joc. Miza: următorul Duster

Dacia nu este în prezent pe punctul de a închide uzina de la Mioveni, însă România se confruntă cu riscul ca, în următorii ani, să piardă treptat o parte din producție, anumite versiuni de modele și, cel mai important, alocarea viitoarei generații Duster. Aceasta este principala concluzie a unei analize realizate de Asociația Energia Inteligentă (AEI), coordonată de președintele organizației, Dumitru Chisăliță, potrivit Agerpres.

Te-ar mai putea interesa și: Dacia mută producția Spring în Europa. Noul model vine în 2027 cu un preț de 17.900 de euro

Dacia nu pleacă din România, dar viitorul uzinei de la Mioveni este în joc. Miza: următorul Duster

Potrivit analizei, discuția despre o eventuală plecare a Dacia din România trebuie privită cu echilibru. Nu există un anunț oficial privind închiderea uzinei de la Mioveni, iar investițiile deja realizate, infrastructura industrială existentă, rețeaua de furnizori și succesul modelelor produse aici fac puțin probabilă o retragere bruscă în perioada imediat următoare.

Actuala generație Duster a intrat în producție la Mioveni la sfârșitul anului 2023, iar din 2025 uzina produce și modelul Bigster. Tocmai de aceea, Chisăliță consideră că formula „Dacia pleacă din România” este, pe termen scurt, mai degrabă un instrument de presiune în negocierea dintre companie și stat, decât semnalul unei decizii deja luate.

Totuși, riscul nu trebuie ignorat. O companie auto nu își reduce neapărat activitatea printr-o închidere bruscă a fabricii. Retragerea poate începe gradual, prin reducerea schimburilor și a volumelor de producție, transferarea unor versiuni către alte fabrici, diminuarea investițiilor, mutarea unor activități de inginerie sau nealocarea următorului model important.

În acest context, întrebarea esențială pentru România nu este dacă Dacia va închide uzina „mâine”, ci dacă următoarea generație Duster, viitoarele platforme și noile tehnologii auto vor mai fi produse la Mioveni.

Analiza AEI estimează aproximativ 55% probabilitate pentru scenariul în care actuala generație rămâne în producție, iar succesorul este fabricat cel puțin parțial în România. Un scenariu mai nefavorabil, în care producția succesorului este împărțită sau mutată, are o probabilitate estimată la 35%, în timp ce o retragere accelerată până în 2028-2029 este evaluată la aproximativ 10%. Autorul subliniază că aceste cifre sunt evaluări orientative ale riscului, nu prognoze oficiale ale Renault.

Unul dintre principalele motive de îngrijorare îl reprezintă competitivitatea costurilor de producție. Mioveniul se confruntă cu creșterea costurilor cu forța de muncă, energie mai scumpă, schimbări fiscale frecvente și probleme de infrastructură. În plus, România este percepută ca având un nivel mai ridicat de risc economic, ceea ce poate influența deciziile de investiții și costurile de finanțare.

În comparație cu uzina Renault de la Bursa, în Turcia, analiza AEI estimează că Mioveniul are un dezavantaj brut de aproximativ 318-378 de euro pentru fiecare automobil, în principal din cauza diferențelor privind costul muncii și al energiei electrice. După luarea în calcul a avantajului geografic al României și a proximității față de piața europeană, diferența netă ar scădea la aproximativ 200-250 de euro pe automobil.

Aceste calcule nu reprezintă costurile confidențiale ale Renault, ci estimări standardizate. Ele indică existența unei probleme de competitivitate, dar, în opinia autorului, nu sunt suficiente singure pentru a justifica o plecare din România. Mioveniul beneficiază în continuare de avantaje importante: accesul la piața unică europeană, apropierea de principalele piețe de desfacere, o rețea matură de furnizori, personal calificat, capacități de inginerie și investiții industriale deja realizate.

Perioada considerată critică este 2027-2029, când ar putea fi luate deciziile privind următoarea platformă, furnizorii și uzina care va produce succesorul actualului Duster. O eventuală închidere fizică a uzinei ar putea avea loc mai târziu, în jurul anilor 2030-2031, însă decizia industrială privind viitorul fabricii ar putea fi luată cu câțiva ani înainte.

AEI recomandă urmărirea mai multor semnale de avertizare: reducerea investițiilor la Mioveni, diminuarea volumelor de producție, eliminarea unor schimburi, transferarea unor componente sau versiuni către Bursa, alegerea furnizorilor turci pentru viitoarea generație de modele, reducerea activităților de cercetare și inginerie din România și lipsa unui nou model după Bigster.

Dacă mai multe dintre aceste semnale apar simultan, situația ar putea indica nu doar o strategie de negociere, ci începutul unei retrageri industriale treptate.

Impactul unei eventuale plecări complete a Dacia ar fi major pentru economia României. Potrivit estimărilor AEI, țara ar putea pierde anual aproximativ 5-5,5 miliarde de euro din exporturile brute, iar deficitul comercial s-ar putea deteriora cu 2,5-3,5 miliarde de euro. Pierderea directă și indirectă de valoare adăugată și PIB este estimată la 2,5-4 miliarde de euro anual.

În același timp, între 55.000 și 90.000 de locuri de muncă ar putea deveni vulnerabile. Impactul nu s-ar limita la angajații uzinei, ci s-ar extinde asupra furnizorilor de componente, transportatorilor, firmelor de servicii și altor activități dependente de industria auto.

Pentru zona Mioveni-Argeș, efectele ar fi deosebit de puternice. O retragere rapidă până în 2029 ar putea însemna pierderea într-un timp scurt a numeroase locuri de muncă, scăderea consumului, probleme pentru micile afaceri și presiuni asupra pieței imobiliare. Furnizorii ar avea puțin timp pentru a-și diversifica activitatea, iar mii de angajați ar putea ajunge simultan în căutarea unui loc de muncă.

AEI estimează că, într-un asemenea scenariu, pierderea cumulată de PIB în perioada 2029-2035 ar putea ajunge la 17-28 de miliarde de euro. O eventuală retragere mai târzie, în jurul anului 2031, ar permite României să se pregătească mai bine, să atragă alte investiții, să recalifice angajații și să ajute furnizorii să se reorienteze.

Efectele s-ar resimți însă și dincolo de Argeș. Pentru o familie dintr-o regiune fără legături directe cu industria auto, impactul ar fi mai puțin vizibil, dar s-ar putea manifesta prin presiuni asupra cursului valutar, creșterea prețurilor și dobânzilor, taxe mai mari sau reducerea investițiilor publice, pe fondul unei economii mai slabe.

În acest context, Chisăliță consideră că statul nu trebuie nici să intre în panică și să ofere companiei orice solicită, dar nici să pornească de la ideea că Dacia va rămâne permanent în România indiferent de condițiile economice. Guvernul ar trebui să verifice independent problemele invocate de companie și să poarte un dialog documentat cu Renault privind alocările industriale pentru perioada 2027-2031.

Printre soluțiile propuse se numără predictibilitatea fiscală, energie competitivă pe termen lung, dezvoltarea infrastructurii rutiere și feroviare, sprijin condiționat de investiții și menținerea locurilor de muncă, păstrarea activităților de inginerie în România și dezvoltarea producției de baterii, componente hibride și electronică de putere.

De asemenea, România ar trebui să reducă dependența furnizorilor de un singur producător auto și să pregătească din timp un plan pentru reconversia economică și profesională a regiunii Argeș, în cazul în care strategia industrială a Dacia se va schimba.