Auto

Matthias Wissmann este noul presedinte al Asociatiei Industriei Auto Germane

27 Mar, 13:48 • Redactia DailyBusiness
Fostul Ministru al Transporturilor din Germania, Matthias Wissmann, a fost desemnat astazi presedinte al Verband der Automobiliindustrie (VDA), Asociatia Industriei Auto Germane.
Matthias Wissmann este noul presedinte al Asociatiei Industriei Auto Germane

Wissmann este membru al Partidului Crestin-Democrat si a fost ales ca urmare a bunelor sale contacte politice la Berlin si Bruxelles. Prin intermediul sau, marii constructori din Germania spera ca vor avea parte de o buna reprezentare, in special in ceea ce priveste discutiile tot mai aprinse, purtate la nivel european, legate de normele care ar trebui introduse pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon.

De altfel, predecesorul lui Wissmann, Bernd Gottschalk, a demisionat in urma cu doua saptamani tocmai din pricina presiunilor firmelor mari, care l-au acuzat ca nu le-a aparat interesele in chestiunea noilor norme.

Comunitatea Europeana intentioneaza sa emita un set de reguli foarte stricte legate de emisiile de carbon, incercand astfel sa reduca fenomenul incalzirii globale. Aplicarea acestor norme va presupune cheltuieli imense din partea unor constructori precum BMW, Mercedes-Benz sau Audi, care sunt specializate in masini premium, dotate cu motoare mari si puternice, in cazul carora nivelul emisiilor este ridicat.

VDA a vizat initial pentru postul de presedinte o personalitate care a condus una dintre companiile amintite. Rand pe rand insa, Helmut Panke (ex-BMW), Bernd Pischetsrieder (ex-VW) sau Jurgen Hubbert (ex-Mercedes-Benz) au declinat oferta, din motive personale sau, in cazul celui din urma, din pricina varstei (68 de ani).

Astfel, cei 18 reprezentanti de prim-rang ai celor mai mari constructori auto si furnizori din industria germana, care alcatuiesc Comitetul Executiv al VDA, au decis sa se orienteze catre un politician. Si l-au ales pe Wissmann, cu care au colaborat foarte bine in vremea in care acesta a detinut functia de Ministru al Transporturilor.

VDA reprezinta peste 500 de companii care activeaza in domeniul auto in Germania, tara care beneficiaza de cea mai performanta industrie si piata din Europa, si organizeaza, la fiecare doi ani, Salonul Auto de la Frankfurt.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Guvernul retrage Strategia privind biodiversitatea și o trimite în Parlament. Bolojan: Nu putem risca pierderea a aproape un miliard de euro din PNRR
Guvernul retrage Strategia privind biodiversitatea și o trimite în Parlament. Bolojan: Nu putem risca ...
Ciprian Ciucu clarifică: „Nu susțin reintroducerea mașinilor în Centrul Vechi”. Primarul propune o parcare în apropierea zonei
Ciprian Ciucu clarifică: „Nu susțin reintroducerea mașinilor în Centrul Vechi”. Primarul propune ...
Zelenski, după întâlnirea cu Trump la Casa Albă: Am discutat despre rachetele Patriot și relansarea procesului diplomatic
Zelenski, după întâlnirea cu Trump la Casa Albă: Am discutat despre rachetele Patriot și relansarea ...
Greva din sănătate continuă. Sanitas acuză lipsa soluțiilor privind salarizarea și cere un guvern cu puteri depline
Greva din sănătate continuă. Sanitas acuză lipsa soluțiilor privind salarizarea și cere un guvern ...
Zeci de crescători de ovine ies în stradă la București. Fermierii cer măsuri urgente pentru salvarea sectorului
Zeci de crescători de ovine ies în stradă la București. Fermierii cer măsuri urgente pentru salvarea ...
George Simion: AUR vrea un guvern cu puteri depline, dar îl acuză pe Sorin Grindeanu că nu și-a respectat angajamentele
George Simion: AUR vrea un guvern cu puteri depline, dar îl acuză pe Sorin Grindeanu că nu și-a respectat ...
Guvernul acuză PSD că pune în pericol fonduri din PNRR de până la un miliard de euro prin contestarea a 12 hotărâri
Guvernul acuză PSD că pune în pericol fonduri din PNRR de până la un miliard de euro prin contestarea ...
TVA de 9% pentru locuințe, prelungit până la 30 septembrie. Măsura îi protejează pe cumpărătorii afectați de blocajul ANCPI
TVA de 9% pentru locuințe, prelungit până la 30 septembrie. Măsura îi protejează pe cumpărătorii ...
Comisia de buget a Camerei Deputaților avizează favorabil acordul SAFE de 16,68 mld. euro
Comisia de buget a Camerei Deputaților avizează favorabil acordul SAFE de 16,68 mld. euro
Republica Moldova instituie stare de alertă energetică și hidrologică pentru 30 de zile
Republica Moldova instituie stare de alertă energetică și hidrologică pentru 30 de zile
Analiză PwC: Bursa de Valori București își consolidează creșterea în 2026, după un an record în care capitalizarea a depășit pentru prima dată 100 mld. euro
Analiză PwC: Bursa de Valori București își consolidează creșterea în 2026, după un an record ...
WSJ: Donald Trump își schimbă perspectiva asupra războiului din Ucraina și devine tot mai sceptic față de Vladimir Putin
WSJ: Donald Trump își schimbă perspectiva asupra războiului din Ucraina și devine tot mai sceptic ...
Baza 86 Aeriană dezminte informațiile despre pilotul F-16 care a interceptat dronele rusești: „Identitatea militarilor nu este publică”
Baza 86 Aeriană dezminte informațiile despre pilotul F-16 care a interceptat dronele rusești: „Identitatea ...
Motorina depășește 10 lei/litru în unele benzinării. Senatorii aprobă introducerea accizei dinamice, care ar putea reduce prețurile la pompă
Motorina depășește 10 lei/litru în unele benzinării. Senatorii aprobă introducerea accizei dinamice, ...
Cseke Attila cere formarea urgentă a unui guvern cu puteri depline: „I-aș ține pe liderii partidelor la negocieri ca la alegerea Papei”
Cseke Attila cere formarea urgentă a unui guvern cu puteri depline: „I-aș ține pe liderii partidelor ...
Ambasada Rusiei respinge acuzațiile MAE privind dronele și califică expulzarea unui diplomat drept „neargumentată”
Ambasada Rusiei respinge acuzațiile MAE privind dronele și califică expulzarea unui diplomat drept ...
Rata șomajului din București a scăzut la 0,42% în iunie. Peste 5.500 de persoane sunt în continuare în căutarea unui loc de muncă
Rata șomajului din București a scăzut la 0,42% în iunie. Peste 5.500 de persoane sunt în continuare ...
Alexandru Rogobete: Reforma trebuie să înceapă cu actualizarea tarifelor decontate spitalelor
Alexandru Rogobete: Reforma trebuie să înceapă cu actualizarea tarifelor decontate spitalelor