Auto

Motoarele hibrid vor intra masiv pe segmentul premium din 2009

09 Mar, 14:09 • Redactia DailyBusiness
Marii producatori de automobile de lux ai lumii, printre care SAAB, Mercedes si BMW, vor sa introduca in urmatorii doi ani versiuni cu motoare hibrid pe segmentul premium.
Motoarele hibrid vor intra masiv pe segmentul premium din 2009

Saptamana aceasta la Salonul Auto de la Geneva, oficialii Mercedes Benz au anuntat ca pana in 2009 vor introduce pe piata primul automobil hibrid de lux al marcii.

Oficialii Mercedes nu au specificat daca alimentarea modelulului hibrid va fi sau nu majoritar pe baza de hidrogen.

BMW si Mercedes planuiesc sa se alieze pentru crearea unui motor hibrid pentru segmentul premium in urmatorii trei ani, conform unor declaratii ale oficialilor celor doua companii de acum doua saptamani.

Mercedes a lansat, in 2005, un concept hibrid al modelului S Class.

Norbert Reithofer, CEO al BMW a declarat, saptamana aceasta, ca pana in 2009, BMW va produce componentele necesare motorizarii hibrid.

BMW a prezentat hibridul Hydrogen 7, prima limuzina de serie din lume cu propulsie pe baza de hidrogen, la Geneva, iar Honda a prezentat conceptul hibrid al unui model sport ce va fi lansat in 2009.

SAAB, divizia de lux a General Motors (GM) pregateste de asemenea un model hibrid bazat pe o tehnologia dezvoltata de compania mama, GM, intr-o alianta cu Mercedes si BMW.

Automobilele de lux hibride vor permite DaimlerChrysler si BMW sa concureze pe acest segment cu Lexus si cu automobilele sale cu motorizari hibride.

Momentan piata de lux a hibrizilor este dominata de divizia de lux a Toyota, Lexus, care a lansat in 1997 hibridul LS .

Oficialii Toyota au declarat la Geneva ca modelul hibrid LS a vandut pana acum aproape 900.000 de unitati la nivel global.

Lexus mai are doua modele hibrid de lux pe piata GS si RX, si planuieste introducerea celui de-al patrulea model.

Tehnologia hibrid combina motorizarea pe benzina cu alimentarea electrica.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Reporturi de milioane la Loto. Peste 10 milioane de lei, în joc la 6/49
Reporturi de milioane la Loto. Peste 10 milioane de lei, în joc la 6/49
UE, în alertă din cauza crizei energetice: Comisia cere reducerea consumului de gaze și electricitate
UE, în alertă din cauza crizei energetice: Comisia cere reducerea consumului de gaze și electricitate
Trump respinge propunerea Iranului privind redeschiderea Strâmtorii Ormuz: „Acel acord nu ar fi acceptabil”
Trump respinge propunerea Iranului privind redeschiderea Strâmtorii Ormuz: „Acel acord nu ar fi acceptabil”
Bolojan: Programul de guvernare al lui Siegfried Mureșan continuă reformele
Bolojan: Programul de guvernare al lui Siegfried Mureșan continuă reformele
Traian Băsescu, despre desemnarea lui Siegfried Mureșan: „Un vânt rece, siberian, suflă pe culoarele politicii românești”
Traian Băsescu, despre desemnarea lui Siegfried Mureșan: „Un vânt rece, siberian, suflă pe culoarele ...
Guvernul Mureșan, vot de învestitură miercuri în Parlament. Miniștrii propuși vor fi audiați luni și marți
Guvernul Mureșan, vot de învestitură miercuri în Parlament. Miniștrii propuși vor fi audiați luni ...
PSD critică programul de guvernare al lui Siegfried Mureșan. Acuzații privind lipsa măsurilor concrete în Sănătate, Educație și politici pentru familie
PSD critică programul de guvernare al lui Siegfried Mureșan. Acuzații privind lipsa măsurilor concrete ...
AEI: O eventuală interdicție a exporturilor americane de motorină ar putea scumpi litrul în România cu până la 1,20 lei
AEI: O eventuală interdicție a exporturilor americane de motorină ar putea scumpi litrul în România ...
Ciprian Ciucu susține Guvernul propus de Siegfried Mureșan: „O listă de miniștri foarte, foarte bună”
Ciprian Ciucu susține Guvernul propus de Siegfried Mureșan: „O listă de miniștri foarte, foarte ...
Deficitul bugetar a scăzut la 2,89% din PIB după primele opt luni. Veniturile au crescut de peste două ori mai rapid decât cheltuielile
Deficitul bugetar a scăzut la 2,89% din PIB după primele opt luni. Veniturile au crescut de peste două ...
Programul Guvernului Mureșan: Ghișeu unic pentru investiții și reformarea ajutoarelor de stat
Programul Guvernului Mureșan: Ghișeu unic pentru investiții și reformarea ajutoarelor de stat
Tanczos Barna: România are nevoie de un Guvern stabil în următorii doi ani. UDMR susține reducerea TVA la 19% când bugetul va permite
Tanczos Barna: România are nevoie de un Guvern stabil în următorii doi ani. UDMR susține reducerea ...
Siegfried Mureșan, despre programul de guvernare și AI: „Toate ideile sunt elaborate cu inteligența umană”
Siegfried Mureșan, despre programul de guvernare și AI: „Toate ideile sunt elaborate cu inteligența ...