Femeia ca o marfa

In perioada moderna si postmoderna femeia a parasit caminul conjugal si a început sa lucreze. Se pot scrie multe povesti despre lupta pentru egalitatea barbatilor si femeilor facuta cu multe sacrificii la inceputul secolul XX de vestita miscare a sufragetelor. In perioada celui de-al II-lea razboi mondial a existat Escadrila Alba, formata din femei pilot care faceau parte din familiile boieresti ale Romaniei.
Intrebarea care se pune este ce a devenit femeia astazi in asa numita era tehnologica si computationala. In vremea comunista se publicau articole patetice despre femeia sudor, forjor, sculer matriter, lacatus mecanic. Din nefericire modernismul si pormodernismul au adus si consumismul. In mod definitoriu, consumismul se refera la ,,un proces prin care bunurile si serviciile sunt create,  produse, folosite si epuizate” (Kuruvilla Pandikattu, „From being a citizen to a consumer”, in Chronicle Financial, Nov 26 2012).
A aparut sintagma societatea de consum in care dilema lui Hamlet a fi sau a nu fi a fost înlocuita cu a consuma sau a nu consuma, iar gradul de dezvoltare al unei tari se măsoara prin puterea de cumparare a membrilor componenti (a se vedea Adriana Mihaela Macsut, Consumism și anticonsumism, Platon și Prozac, în Ana-Maria Gajdo, Ștefan Grosu, Adriana Macsut,  Dana Stănciulescu, Ioan Lesenciuc,  Virtual Philo Cafe 2013, Editura Rovimed,  Bacău, 2014, p. 231).
Tema femeii ca o marfa de consum promovata de aceasta societate consumista a fost dezbatuta la Consiliului Pontifical al Culturii, desfasurat la Roma in perioada  4 -7 februarie 2015,  intitulat  Culturile feminine: egalitate si diferenta. In  dirscursul de deschidere  Cardinalul Gianfranco Ravasi a vorbit in acest sens despre disctatura estetica prin care femeia este condamnata prin reclamele publicitare sa arate ca un top model. El a considerat chirurgia estetica  precum burka trupului.
 „Aceasta expresie este intr-adevar forte si are intrucatva functiunea de a genera o dezbatere. Cateodata, cand se discuta despre trupul femeii, s-ar putea vorbi despre un soi de dictatura estetica, potrivit caruia femeia este conditionata sa se supună unui anumit model – cel al publicitatii – ce este, in ultima instanta, un model artificial, ce devine o forma de autoaparare. De aceea a fost folosita această expresie care apartine unei scriitoare, expresie ce ar voi sa indice ca, de fapt, chirurgia estetica este o forma de neacceptare a propriei corporalitati. In schimb, este importanta chirurgie estetica de tip reconstructiv, ce are rolul restabilirii armoniei cu propriul corp. Vorbim, asadar, de doua aspecte complet diferite. Referitor la primul tip, facand o analiză in cheie simbolica, am putea spune ca acest tip de chirurgie este un indemn adresat femeilor de a nu accepta propriul corp cand, in toamna vietii, ajunge sa fie ridat, chiar daca se conserva fascinatia de odinioara.” („Card. Ravasi: multe femei sunt subjugate dictaturii estetice„, in e-communio.ro, http://www.e-communio.ro/stire2459-card-ravasi-multe-femei-sunt-subjugate-dictaturii-estetice).
Dr. Adriana Macsut