Diverse

Angajații de la stat ajung să aibă de două ori mai mult concediu decât cei din mediul privat. Pot ajunge chiar la 50 de zile pe an

15 Jan, 15:00 • Cornel Ghimeșan
Angajații de la stat ajung să aibă de două ori mai mult concediu decât cei din mediul privat, dacă adăugăm și zilele libere legale care pentru mulți lucrători din mediul privat nu există. Astfel, se poate înregistra chiar un raport de 21 la 50.
Angajații de la stat ajung să aibă de două ori mai mult concediu decât cei din mediul privat. Pot ajunge chiar la 50 de zile pe an

Angajații de la stat ajung să aibă de două ori mai multe zile de concediu decât cei din mediul privat, în condițiile în care durata minimă a concediului de odihnă, conform Codului Muncii, este de 20 de zile. În anumite cazuri, se ajunge ca cei de la stat să aibă parte de 35 de zile lucrătoare plătite în fiecare an, în timp ce majoritatea celor de la privat primesc 21 de zile.

Angajații de la stat ajung să aibă de două ori mai mult concediu decât cei din privat

„Codul muncii prevede că numărul minim de zile de concediu de odihnă anual este de 20 de zile lucrătoare, însă marea majoritate a angajatorilor din sectorul privat acordă 21 de zile. 

Până în 2011 a fost în vigoare și contractul colectiv de muncă la nivel național, conform căruia numărul de zile de concediu de odihna era diferit în funcție de vechimea pe care salariatul o avea, măsura fiind aplicabilă și sectorului privat, nu doar celui public. După abrogarea acestui contract, mulți angajatori au preluat o serie de prevederi în contractele de muncă și în Regulamentele Interne.

Astfel, mulți angajatori au păstrat minimul din 21 de zile de odihnă din vechiul contract colectiv unic, deși Codul muncii prevede minimul de 20 de zile lucrătoare și au creat o politică proprie de acordare a zilelor de concediu, considerată parte a pachetului de beneficii”, se arată într-un articol publicat de compania de recrutare e-jobs.

Pentru lucrătorii din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, concediul de odihnă este reglementat prin HG nr. 250/1992, prin care primesc 21 de zile de concediu cei cu o vechime de până la 10 ani și 25 de zile de concediu cei cu o vechime de peste 10 ani.

Citește și : Salariu de 5.800 de euro pe lună pentru acest loc de muncă din România. Ce condiții trebuie să îndeplinească candidații

Totuși, există o portiță în lege prin care se poate spori numărul zilelor de concediu de odihnă, prin acordarea a între trei și zece zile de concediu pentru condiții vătămătoare de muncă, aducătoare și de un spor de până la 15% la salariul de bază.

Deci, un bugetar cu o vechime de peste 10 ani poate să primească până la 35 de zile libere anual, cum au judecătorii și procurorii, conform articolului 79 din Legea privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Citește și : Cât te costă să-ți faci viză de flotant în 2025. Ce obligații are proprietarul locuinței

La toate acestea, se mai adaugă și sărbătorile legale, ceea ce face ca unii dintre angajații statului să aibă peste 50 de zile libere pe an. Codul Muncii prevede 17 zile libere legale pe parcursul unui an, dintre care 13 libere vor fi în timpul săptămânii în 2025.

Urmărește Daily Business pe Google News
Trăim în secolul vitezei, în secolul în care ORICE este la un click distanța, iar diferențele sunt dictate de calitatea “ambalajului”. Trăim în secolul în care suntem victimele dezinformării ... citește mai mult
Alte articole
Comoara ascunsă sub ruinele Pompeiului: Obiecte de machiaj, parfumuri și bijuterii, descoperite în dulapul unei femei
Comoara ascunsă sub ruinele Pompeiului: Obiecte de machiaj, parfumuri și bijuterii, descoperite în ...
Trump, Xi și Putin vor să își împartă lumea, așa cum au făcut cei trei mari lideri, Churchill, Roosevelt și Stalin la Yalta, în februarie 1945. Oare vor reuși?
Trump, Xi și Putin vor să își împartă lumea, așa cum au făcut cei trei mari lideri, Churchill, ...
Când începe Postul Crăciunului în 2026. Zilele cu dezlegare la pește și tradițiile respectate de credincioși
Când începe Postul Crăciunului în 2026. Zilele cu dezlegare la pește și tradițiile respectate ...
Părinții care revin mai devreme la muncă ar putea primi aceeași sumă ca indemnizația de creștere a copilului
Părinții care revin mai devreme la muncă ar putea primi aceeași sumă ca indemnizația de creștere ...
Garanții de stat pentru energia regenerabilă, soluția analizată de autorități pentru reducerea facturilor marilor consumatori industriali
Garanții de stat pentru energia regenerabilă, soluția analizată de autorități pentru reducerea ...
Alexandru Nazare anunță reduceri de cheltuieli în instituțiile statului pentru bugetul din 2027. Ce se întâmplă cu taxele, salariile și pensiile
Alexandru Nazare anunță reduceri de cheltuieli în instituțiile statului pentru bugetul din 2027. ...
Black Friday 2026: Românii au cheltuit 763 de milioane de lei până la ora 17:45. Cât a ajuns coșul mediu de cumpărături
Black Friday 2026: Românii au cheltuit 763 de milioane de lei până la ora 17:45. Cât a ajuns coșul ...
Suedia reintroduce controalele la frontiere până în mai 2027. Avertismentul MAE pentru românii care călătoresc în țară
Suedia reintroduce controalele la frontiere până în mai 2027. Avertismentul MAE pentru românii care ...
Premierul Luca Niculescu, despre una dintre marile provocări ale lumii contemporane: Relația dintre societatea informațională și democrație
Premierul Luca Niculescu, despre una dintre marile provocări ale lumii contemporane: Relația dintre ...
Barajul de la Mihăileni, blocat de ani de zile. Ministrul Mediului cere reautorizarea urgentă și amenință cu un audit
Barajul de la Mihăileni, blocat de ani de zile. Ministrul Mediului cere reautorizarea urgentă și amenință ...
Băncile din România riscă noi amenzi de la Consiliul Concurenței. Zece instituții financiare, vizate de ancheta privind scorul FICO
Băncile din România riscă noi amenzi de la Consiliul Concurenței. Zece instituții financiare, vizate ...
Ajutor pentru încălzire 2026-2027. Românii care trebuie să depună cererile până pe 20 noiembrie pentru a primi bani din această lună
Ajutor pentru încălzire 2026-2027. Românii care trebuie să depună cererile până pe 20 noiembrie ...
Nicușor Dan avertizează asupra riscurilor pe care manipularea algoritmică și inteligența artificială le aduc alegerilor: „Vocea legitimă a cetățeanului riscă să nu se mai audă”
Nicușor Dan avertizează asupra riscurilor pe care manipularea algoritmică și inteligența artificială ...