Economie

Banca mobilă BCR pleacă în turneu prin România. În ce oraşe ajunge şi ce beneficii pot avea românii

20 Mar, 13:53 • Russo George
BCR a lansat prima bancă mobilă 100% electrică din România, consolidându-şi eforturile de incluziune financiară și digitală în comunități locale. Această inițiativă face parte dintr-un program mai amplu de educație financiară, demarat încă din octombrie 2022, care a permis primei unități mobile BCR să ajungă în 26 de comunități rurale și urbane mici din întreaga țară.
Banca mobilă BCR pleacă în turneu prin România. În ce oraşe ajunge şi ce beneficii pot avea românii

Proiectul este derulat de BCR în parteneriat cu Vodafone România, OMNIASIG Vienna Insurance Group, BCR Asigurări de Viață VIG și, începând din anul 2025, cu un nou partener, Medlife.

„Succesul programului pilot de incluziune financiară și tehnologică, cu care am ajuns în 26 de comunități rurale și mici urbane, ne-a confirmat că există o mare nevoie și o dorință de educație financiară și digitală în întreaga țară. Acum, lansarea primei bănci mobile electrice și punerea în circulație concomitentă a celor două unități mobile BCR ne permite să extindem efortul de a fi prezenți în cât mai multe comunități locale.

Ne propunem să ajungem în cel puțin 24 de localități în 2025, pentru a iniția un dialog deschis despre cum putem sprijini dezvoltarea acestora și cum putem crește gradul de incluziune financiară. Avem închidere că, împreună cu oamenii din aceste comunități, putem construi o Românie mai prosperă și mai pregătită pentru provocările economice. Construcția de prosperitate începe de la firul ierbii, om cu om, comunitate cu comunitate, kilometru cu kilometru, de aceea suntem gata să pornim, din nou, la drum”, a declarat Dana Dima, vicepreședinte Retail & Private Banking BCR, potrivit România TV.

Noua unitate mobilă este organizată într-un camion modular, oferind un spațiu util de 60 de metri pătrați, echipat cu birouri, servicii digitale, echipamente multifuncționale și o terasă. Autonomia de deplasare este de 400 de kilometri, iar unitatea poate funcționa independent de orice sursă de curent timp de aproximativ trei ore.

În ce oraşe va ajunge banca mobilă BCR

De la lansarea programului, prima unitate mobilă BCR a parcurs peste 11.000 km, vizitând 26 de localități și organizând ateliere de educație financiară pentru 3.500 de participanți. Fiecare unitate este deservită de doi experți: unul financiar-bancar și unul specializat în telecomunicații și tehnologie. În anumite comunități, echipa va include și specialiști în servicii medicale.

Banca mobilă oferă o gamă largă de servicii bancare, inclusiv deschiderea de conturi curente, carduri de debit, depozite și conturi de economii, credite de consum și ipotecare, asigurări diverse și consiliere financiară. Unitatea dispune de un echipament multifuncțional conectat online, care permite retragerea și depunerea de numerar, schimb valutar, plata facturilor, reîncărcarea cartelelor Vodafone, eliberarea de mini extrase de cont și schimbarea PIN-ului.

Traseul băncii mobile include localități precum Băleni (Dâmbovița), Drajna (Prahova), Glodeanu Sărat (Buzău), Brezoi (Vâlcea), Săliște (Sibiu), Băile Felix (Bihor) și multe altele. Obiectivul pentru 2025 este atingerea a cel puțin 24 de localități suplimentare.

Citeşte şi: Se schimbă banii, testele vor fi gata la finalul anului 2025. Cei noi vor avea o dată de expirare până la care pot fi cheltuiţi

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Comoara ascunsă sub ruinele Pompeiului: Obiecte de machiaj, parfumuri și bijuterii, descoperite în dulapul unei femei
Comoara ascunsă sub ruinele Pompeiului: Obiecte de machiaj, parfumuri și bijuterii, descoperite în ...
Trump, Xi și Putin vor să își împartă lumea, așa cum au făcut cei trei mari lideri, Churchill, Roosevelt și Stalin la Yalta, în februarie 1945. Oare vor reuși?
Trump, Xi și Putin vor să își împartă lumea, așa cum au făcut cei trei mari lideri, Churchill, ...
Când începe Postul Crăciunului în 2026. Zilele cu dezlegare la pește și tradițiile respectate de credincioși
Când începe Postul Crăciunului în 2026. Zilele cu dezlegare la pește și tradițiile respectate ...
Părinții care revin mai devreme la muncă ar putea primi aceeași sumă ca indemnizația de creștere a copilului
Părinții care revin mai devreme la muncă ar putea primi aceeași sumă ca indemnizația de creștere ...
Garanții de stat pentru energia regenerabilă, soluția analizată de autorități pentru reducerea facturilor marilor consumatori industriali
Garanții de stat pentru energia regenerabilă, soluția analizată de autorități pentru reducerea ...
Alexandru Nazare anunță reduceri de cheltuieli în instituțiile statului pentru bugetul din 2027. Ce se întâmplă cu taxele, salariile și pensiile
Alexandru Nazare anunță reduceri de cheltuieli în instituțiile statului pentru bugetul din 2027. ...
Black Friday 2026: Românii au cheltuit 763 de milioane de lei până la ora 17:45. Cât a ajuns coșul mediu de cumpărături
Black Friday 2026: Românii au cheltuit 763 de milioane de lei până la ora 17:45. Cât a ajuns coșul ...
Suedia reintroduce controalele la frontiere până în mai 2027. Avertismentul MAE pentru românii care călătoresc în țară
Suedia reintroduce controalele la frontiere până în mai 2027. Avertismentul MAE pentru românii care ...
Premierul Luca Niculescu, despre una dintre marile provocări ale lumii contemporane: Relația dintre societatea informațională și democrație
Premierul Luca Niculescu, despre una dintre marile provocări ale lumii contemporane: Relația dintre ...
Barajul de la Mihăileni, blocat de ani de zile. Ministrul Mediului cere reautorizarea urgentă și amenință cu un audit
Barajul de la Mihăileni, blocat de ani de zile. Ministrul Mediului cere reautorizarea urgentă și amenință ...
Băncile din România riscă noi amenzi de la Consiliul Concurenței. Zece instituții financiare, vizate de ancheta privind scorul FICO
Băncile din România riscă noi amenzi de la Consiliul Concurenței. Zece instituții financiare, vizate ...
Ajutor pentru încălzire 2026-2027. Românii care trebuie să depună cererile până pe 20 noiembrie pentru a primi bani din această lună
Ajutor pentru încălzire 2026-2027. Românii care trebuie să depună cererile până pe 20 noiembrie ...
Nicușor Dan avertizează asupra riscurilor pe care manipularea algoritmică și inteligența artificială le aduc alegerilor: „Vocea legitimă a cetățeanului riscă să nu se mai audă”
Nicușor Dan avertizează asupra riscurilor pe care manipularea algoritmică și inteligența artificială ...