BCE: Relansarea economica ar putea incepe mai devreme decat s-a anticipat

14 May, 14:19 • Redactia DailyBusiness
Lucas Papademos (foto), vicepresedintele Bancii Centrale Europene (BCE), a declarat ca relansarea economiei ar putea incepe mai devreme decat s-a anticipat, transmite Reuters.
BCE: Relansarea economica ar putea incepe mai devreme decat s-a anticipat

„In ultimul timp am observat ca a crescut numarul semnalelor pozitive, indicand ca economia se stabilizeaza si ca revenirea ar putea incepe mai curand decat a fost anticipat”, a afirmat Papademos, intr-o conferinta de presa organizata de banca centrala a Austriei.

Mai multi oficiali ai BCE au declarat, anterior, ca economia si-ar putea reveni incepand cu anul viitor, posibil in al doilea semestru.

Ewald Nowotny, membru in consiliul bancii, considera insa ca guvernele trebuie sa ia in serios estimarea potrivit careia produsul intern brut (PIB) din zona euro se va comprima cu 4% in acest an. Cu toate acestea, el a afirmat ca exista semne de stabilizare, in special in sectorul financiar.

Un sondaj efectuat de BCE, la care au participat mai multi economisti, subliniaza pesimismul acestora in raport cu evolutia economiei din 2009 si 2010. Analistii intervievati de banca anticipeaza o scadere a PIB de 3,4% in acest an si o revenire modesta de 0,2% in 2010.

BCE a coborat, saptamana trecuta, dobanda cheie cu 0,25 puncte procentuale, la nivelul minim record de 1%.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
AFM aprobă finanțări de peste 124 mil. lei în programul Rabla 2026 pentru aproape 9.750 de persoane fizice
AFM aprobă finanțări de peste 124 mil. lei în programul Rabla 2026 pentru aproape 9.750 de persoane ...
Ford dezminte că a oprit producția din cauza crizei energetice: Uzina din România este în vacanța de vară
Ford dezminte că a oprit producția din cauza crizei energetice: Uzina din România este în vacanța ...
Președintele Iranului afirmă că Teheranul nu urmărește escaladarea conflictului cu SUA
Președintele Iranului afirmă că Teheranul nu urmărește escaladarea conflictului cu SUA
Finanţare de 289 de milioane de lei pentru noua CET Titan
Finanţare de 289 de milioane de lei pentru noua CET Titan
Nicușor Dan a promulgat legea privind criza carburanților și prelungirea TVA de 9% la locuințe
Nicușor Dan a promulgat legea privind criza carburanților și prelungirea TVA de 9% la locuințe
Guvernul va adopta o hotărâre prin care marile companii consumatoare ar putea fi notificate cu 24 de ore înainte de limitarea temporară a consumului
Guvernul va adopta o hotărâre prin care marile companii consumatoare ar putea fi notificate cu 24 de ...
Ministerul Energiei: Nu există risc de penurie de carburanți. Autoritățile promit normalizarea aprovizionării și analizează reducerea accizei
Ministerul Energiei: Nu există risc de penurie de carburanți. Autoritățile promit normalizarea aprovizionării ...
Caniculă extremă în România: ANM a emis cod roșu de până la 41 de grade și avertizează asupra nopților tropicale
Caniculă extremă în România: ANM a emis cod roșu de până la 41 de grade și avertizează asupra ...
Șeful ASF explică avansul Bursei de Valori București: Creșterea se bazează pe fundamente economice solide
Șeful ASF explică avansul Bursei de Valori București: Creșterea se bazează pe fundamente economice ...
Un urs a spart geamul unei mașini pe Transfăgărășan și a distrus interiorul în căutare de hrană
Un urs a spart geamul unei mașini pe Transfăgărășan și a distrus interiorul în căutare de hrană
Centrul de Transfuzii din Tulcea caută sponsori pentru aparatură medicală. Nu are fonduri pentru investiții nici în 2026
Centrul de Transfuzii din Tulcea caută sponsori pentru aparatură medicală. Nu are fonduri pentru investiții ...
INS: Înmatriculările de vehicule au scăzut în trimestrul II din 2026. Autoturismele și camioanele, în declin
INS: Înmatriculările de vehicule au scăzut în trimestrul II din 2026. Autoturismele și camioanele, ...
Criza migranților din Ceuta ajunge pe agenda UE. Miniștrii de Interne discută măsuri de urgență după afluxul record de persoane
Criza migranților din Ceuta ajunge pe agenda UE. Miniștrii de Interne discută măsuri de urgență ...
Fake news despre scăderea Dunării: Autoritățile explică de ce imaginile de pe rețelele sociale sunt înșelătoare
Fake news despre scăderea Dunării: Autoritățile explică de ce imaginile de pe rețelele sociale ...
România intensifică măsurile pentru reducerea consumului de energie, Dacia și Ford opresc temporar producția, spune Bolojan
România intensifică măsurile pentru reducerea consumului de energie, Dacia și Ford opresc temporar ...
Fostul șef al Autorității Vamale Române, Mihai Savin, trimis în judecată pentru fals intelectual
Fostul șef al Autorității Vamale Române, Mihai Savin, trimis în judecată pentru fals intelectual