Finante-Banci

Boc: Vom finanta programul Prima Casa si anul viitor, daca va avea succes

27 Jul, 10:05 • Redactia DailyBusiness
Premierul Emil Boc a declarat, vineri, intr-o conferinta de presa, ca, in cazul in care programul "Prima Casa" va avea un mare succes, va fi finantat si anul viitor, tot prin sistemul garantiilor guvernamentale, in conditiile in care primele semnale sunt pozitive, relateaza Mediafax.
Boc: Vom finanta programul Prima Casa si anul viitor, daca va avea succes

„Eu cred ca este un program care va avea doua efecte pozitive. In primul rand, romanii care platesc chirie 200-300 de euro azi, de maine vor plati aceiasi bani lunar si vor avea propria casa”, a afirmat Boc.

„In al doilea rand, se dezgheata creditarea in economie pentru ca, iata, cu exceptia unei banci care are un program separat, toate cele 19 banci sunt in program si acorda credite pentru romani. In al treilea rand, sa nu uitam ca este un domeniu al constructiilor, care are o contributie importanta la PIB. El va beneficia, prin aceasta masura, de un sprijin, astfel incat sa aduca eficienta in economia romaneasca”, a mai spus premierul.

El a precizat ca are informatii ca, la nivelul intregii tari, bancile au adunat circa 10.000 de cereri prin „Prima Casa”, de cand a fost lansat programul.

„Procedurile tehnice nu mai tin de Guvern, tin de banci. Noi am pregatit tot cadrul normativ in asa fel incat sa nu mai fie nicio obiectie, bariera sau piedica. Astazi, prin orice varianta iti poti cumpara o casa cu o garantie de la stat de 60.000 de euro. Sunt convins ca va avea efecte benefice pentru economia romaneasca si, daca se va dovedi a fi de mare succes, il vom finanta si anul viitor, tot prin sistemul garantiilor guvernamentale”, a spus Boc.

Acesta a ajuns, vineri seara, in Bistrita-Nasaud, si a avut o intrunire cu activul PDL. Sambata, Boc s-a intalnit cu sefii institutiilor descentralizate, cu oameni de afaceri, lideri sindicali si cu primarii din judet.

Persoanele care vor sa ia credite prin programul „Prima Casa” vor plati un avans de 5% pentru o locuinta de maximum 60.000 euro sau de 3.000 euro plus diferenta din pretul de achizitie, iar rata dobanzii va fi Euribor (rata solicitata intre principalele banci din zona euro la depozitele pe piata interbancara) la 3 luni plus maxim 4% pe an, la credite in euro, respectiv Robor (rata dobanzii la imprumuturi pe piata interbancara romaneasca) plus maxim 2,5 puncte procentuale. Marja include si nivelul total al comisioanelor percepute de finantator.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Guvernul ar urma să adopte bugetul pe 2027 prin angajarea răspunderii, înainte de Crăciun
Guvernul ar urma să adopte bugetul pe 2027 prin angajarea răspunderii, înainte de Crăciun
O pană globală a serviciilor Microsoft a afectat timp de ore întregi utilizatori, companii şi instituţii, din Asia până în SUA
O pană globală a serviciilor Microsoft a afectat timp de ore întregi utilizatori, companii şi instituţii, ...
România, a doua cea mai mare creștere economică din UE în trimestrul al treilea. De ce rămâne totuși printre ultimele la nivel anual
România, a doua cea mai mare creștere economică din UE în trimestrul al treilea. De ce rămâne totuși ...
Ropotă (AAFBR): Creditele neperformante din România au urcat la 2,9%, iar rata în cazul firmelor mici şi foarte mici a ajuns la 7,9%
Ropotă (AAFBR): Creditele neperformante din România au urcat la 2,9%, iar rata în cazul firmelor mici ...
Inteligența artificială ar putea prelua controlul asupra omenirii în următorii trei ani. Avertismentul experților: „Mașinile ne vor controla pe noi”
Inteligența artificială ar putea prelua controlul asupra omenirii în următorii trei ani. Avertismentul ...
AIE estimează că oferta mondială de petrol va depăşi cererea în ultimul trimestru din 2026, pe fondul revenirii exporturilor din Golful Persic
AIE estimează că oferta mondială de petrol va depăşi cererea în ultimul trimestru din 2026, pe ...
BNR lansează cinci milioane de monede de 50 de bani dedicate lui Constantin Brâncuși. Cât costă exemplarele pentru colecționari
BNR lansează cinci milioane de monede de 50 de bani dedicate lui Constantin Brâncuși. Cât costă ...
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor: Bugetul pentru 2027 trebuie să susţină redresarea economiei
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor: Bugetul pentru 2027 trebuie să susţină redresarea economiei
Rogobete anunță controale în spitalele publice. Medicii care nu respectă programul de lucru riscă să fie concediați
Rogobete anunță controale în spitalele publice. Medicii care nu respectă programul de lucru riscă ...
Nicușor Dan, întâlnire bilaterală cu premierul Ungariei, Peter Magyar, la Dublin. Inteligența artificială, pe agenda liderilor europeni
Nicușor Dan, întâlnire bilaterală cu premierul Ungariei, Peter Magyar, la Dublin. Inteligența artificială, ...
Amenzi de peste 4,8 milioane de lei aplicate de ANPC în urma controalelor din țară. Nereguli la reducerile de Black Friday și produse alimentare cu mucegai
Amenzi de peste 4,8 milioane de lei aplicate de ANPC în urma controalelor din țară. Nereguli la reducerile ...
Ciucu condiționează scumpirea biletelor STB de o restructurare majoră a companiei: „Mai întâi reforma, apoi tarife mai mari”
Ciucu condiționează scumpirea biletelor STB de o restructurare majoră a companiei: „Mai întâi ...
Mai multe orașe europene cer interzicerea filtrelor de țigări. Mucurile reprezintă 30% din deșeurile stradale din Bruxelles
Mai multe orașe europene cer interzicerea filtrelor de țigări. Mucurile reprezintă 30% din deșeurile ...
Economia României a crescut cu 2,1% în trimestrul III, dar PIB-ul rămâne în scădere la nouă luni
Economia României a crescut cu 2,1% în trimestrul III, dar PIB-ul rămâne în scădere la nouă luni
Marea Neagră, cea mai periculoasă zonă maritimă din lume în 2026. Peste 300 de atacuri și riscuri majore pentru România și NATO
Marea Neagră, cea mai periculoasă zonă maritimă din lume în 2026. Peste 300 de atacuri și riscuri ...
Responsabilitatea începe cu fiecare dintre noi! BAT România: buletinul cerut la achiziția de produse cu nicotină înseamnă reguli care funcționează
Responsabilitatea începe cu fiecare dintre noi! BAT România: buletinul cerut la achiziția de produse ...
Rețea de contrabandă cu produse petroliere, destructurată de DIICOT: 66.000 de tone de petrol introduse în România prin Portul Constanța și un prejudiciu de 80 de milioane de lei
Rețea de contrabandă cu produse petroliere, destructurată de DIICOT: 66.000 de tone de petrol introduse ...
Liderii UE se reunesc la Dublin. Inteligența artificială și un mesaj comun privind Ucraina, pe agenda discuțiilor
Liderii UE se reunesc la Dublin. Inteligența artificială și un mesaj comun privind Ucraina, pe agenda ...