Finante-Banci

Coface mentine ratingul Romaniei la categoria \”B\”

20 Jan, 11:03 • Redactia DailyBusiness
Coface a mentinut in ianuarie ratingul Romaniei la categoria "B", dupa ce acesta a fost redus, de la "A4 minus", in luna aprilie a anului trecut, cand grupul a acordat perspective negative pentru 47 de state, pe fondul accentuarii crizei economice globale.
Coface mentine ratingul Romaniei la categoria \B\

Dintre statele din Europa Centrala si de Est, cu rating „B” mai sunt Bulgaria si Turcia, potrivit datelor Coface.

Directroul general al Coface pentru Romania, Bulgaria si Slovacia, Cristian Ionescu, estima, in luna septembrie e anului trecut, ca ratingul Romaniei va fi mentinut la categoria „B”, probabil pana in ultimul trimestru al acestui an, sau primul trimestru din 2011, cad situatia companiilor romanesti si-ar putea reveni, potrivit Mediafax.

In Romania, solvabilitatea companiilor, este puternic afectata de scaderea consumului, de deteriorarea macroeconomica si cresterea costurilor de finantare. Soldul creditelor neperformante se afla in continua crestere, astfel incat profitabilitatea bancara se va mentine sub presiune, pe fondul scaderii creditarii, estimeaza compania Coface.

Printre punctele slabe ale Romaniei se numara politicile guvernamentale prociclice, cu tendinte populiste, care pun presiune pe cheltuielile publice, dependenta crescuta de fluxuri de capital straine, un deficit de cont curent ridicat, existand atfel un risc mare de neindeplinire a tintelor stabilite prin acordul cu Fondul Monetar International (FMI).

Principalul risc pentru Romania in acest an il reprezinta nerespectarea angajamentelor cu FMI, urmat de instabilitatea politica si programele guvernamentale deficitare, politicile economice si fiscale incoerente, dar si cresterea somajului si mentinerea creditarii la un nivel restrictiv.

Pe de alta parte, Romania are ca avantaje o piata domestica relativ mare, unde forta de munca inregistreaza, inca, un cost scazut si o competitivitate ridicata, dar si un grad redus de indatorare a sectorului public, de 21% din PIB.

Printre punctele forte se mai numara suportul FMI pentru acoperirea deficitului de cont curent, o rezerva valutara importanta, de 28,3 miliarde euro la sfarsitul anului trecut, precum si un nivel ridicat de refinantare externa a bancilor.

„In 2010, stabilitatea macroeconomica va continua sa fie dependenta de performanta guvernamentala si de capacitatea acestuia de a respecta acordurile cu structurile internationale. Odata cu aprobarea bugetului, se asteapta disbursarea transelor trei si patru din acordul cu FMI, aceasta injectie de lichiditati asigurand, pe termen scurt, stabilitate financiara pe piata interna si protejand moneda nationala”, a declarat, miercuri, Ionescu.

El a reiterat ca economia romaneasca ar putea inregistra in acest an o crestere de 1%, avand ca principale motoare de crestere pe termen scurt exportul si productia industriala. Pe de alta parte, consumul privat si increderea consumatorilor interni vor ramane la un nivel redus, in conditiile in care este de asteptat ca rata somajului sa continue sa creasca.

Infiintata in anul 1946, Coface Franta este o agentie de rating care desfasoara si activitati de asigurare a creditelor de export, inclusiv pentru guvernul Frantei. De asemenea, institutia desfasoara activitati de colectare si securitizare a creantelor.

In Romania, Coface si-a inceput activitatea in 1996 si desfasoara operatiuni pe trei segmente, respectiv, asigurari de credite comerciale, recuperari de creante si rapoarte de credit.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
O pană globală a serviciilor Microsoft a afectat timp de ore întregi utilizatori, companii şi instituţii, din Asia până în SUA
O pană globală a serviciilor Microsoft a afectat timp de ore întregi utilizatori, companii şi instituţii, ...
România, a doua cea mai mare creștere economică din UE în trimestrul al treilea. De ce rămâne totuși printre ultimele la nivel anual
România, a doua cea mai mare creștere economică din UE în trimestrul al treilea. De ce rămâne totuși ...
Ropotă (AAFBR): Creditele neperformante din România au urcat la 2,9%, iar rata în cazul firmelor mici şi foarte mici a ajuns la 7,9%
Ropotă (AAFBR): Creditele neperformante din România au urcat la 2,9%, iar rata în cazul firmelor mici ...
Inteligența artificială ar putea prelua controlul asupra omenirii în următorii trei ani. Avertismentul experților: „Mașinile ne vor controla pe noi”
Inteligența artificială ar putea prelua controlul asupra omenirii în următorii trei ani. Avertismentul ...
AIE estimează că oferta mondială de petrol va depăşi cererea în ultimul trimestru din 2026, pe fondul revenirii exporturilor din Golful Persic
AIE estimează că oferta mondială de petrol va depăşi cererea în ultimul trimestru din 2026, pe ...
BNR lansează cinci milioane de monede de 50 de bani dedicate lui Constantin Brâncuși. Cât costă exemplarele pentru colecționari
BNR lansează cinci milioane de monede de 50 de bani dedicate lui Constantin Brâncuși. Cât costă ...
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor: Bugetul pentru 2027 trebuie să susţină redresarea economiei
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor: Bugetul pentru 2027 trebuie să susţină redresarea economiei
Rogobete anunță controale în spitalele publice. Medicii care nu respectă programul de lucru riscă să fie concediați
Rogobete anunță controale în spitalele publice. Medicii care nu respectă programul de lucru riscă ...
Nicușor Dan, întâlnire bilaterală cu premierul Ungariei, Peter Magyar, la Dublin. Inteligența artificială, pe agenda liderilor europeni
Nicușor Dan, întâlnire bilaterală cu premierul Ungariei, Peter Magyar, la Dublin. Inteligența artificială, ...
Amenzi de peste 4,8 milioane de lei aplicate de ANPC în urma controalelor din țară. Nereguli la reducerile de Black Friday și produse alimentare cu mucegai
Amenzi de peste 4,8 milioane de lei aplicate de ANPC în urma controalelor din țară. Nereguli la reducerile ...
Ciucu condiționează scumpirea biletelor STB de o restructurare majoră a companiei: „Mai întâi reforma, apoi tarife mai mari”
Ciucu condiționează scumpirea biletelor STB de o restructurare majoră a companiei: „Mai întâi ...
Mai multe orașe europene cer interzicerea filtrelor de țigări. Mucurile reprezintă 30% din deșeurile stradale din Bruxelles
Mai multe orașe europene cer interzicerea filtrelor de țigări. Mucurile reprezintă 30% din deșeurile ...
Economia României a crescut cu 2,1% în trimestrul III, dar PIB-ul rămâne în scădere la nouă luni
Economia României a crescut cu 2,1% în trimestrul III, dar PIB-ul rămâne în scădere la nouă luni
Marea Neagră, cea mai periculoasă zonă maritimă din lume în 2026. Peste 300 de atacuri și riscuri majore pentru România și NATO
Marea Neagră, cea mai periculoasă zonă maritimă din lume în 2026. Peste 300 de atacuri și riscuri ...
Responsabilitatea începe cu fiecare dintre noi! BAT România: buletinul cerut la achiziția de produse cu nicotină înseamnă reguli care funcționează
Responsabilitatea începe cu fiecare dintre noi! BAT România: buletinul cerut la achiziția de produse ...
Rețea de contrabandă cu produse petroliere, destructurată de DIICOT: 66.000 de tone de petrol introduse în România prin Portul Constanța și un prejudiciu de 80 de milioane de lei
Rețea de contrabandă cu produse petroliere, destructurată de DIICOT: 66.000 de tone de petrol introduse ...
Liderii UE se reunesc la Dublin. Inteligența artificială și un mesaj comun privind Ucraina, pe agenda discuțiilor
Liderii UE se reunesc la Dublin. Inteligența artificială și un mesaj comun privind Ucraina, pe agenda ...
Nicușor Dan, după summitul de la Dublin: România discută cu Germania colaborarea pentru un hub de securitate la Marea Neagră
Nicușor Dan, după summitul de la Dublin: România discută cu Germania colaborarea pentru un hub de ...