Finante-Banci

Crestere de 2,3 ori a creditelor acordate de Provident Financial in S1

23 Jul, 13:21 • Redactia DailyBusiness
Provident Financial Romania a emis in prima jumatate a acestui an imprumuturi cu o valoare totala de peste 30 milioane de euro, in crestere cu circa 131% fata de perioada similara a anului trecut, cand creditele au fost de 13 milioane de euro.
Crestere de 2,3 ori a creditelor acordate de Provident Financial in S1

Veniturile Provident s-au ridicat la 17,5 milioane de euro in primele sase luni ale acestui an, de la 6 milioane de euro in primul semestru din 2008, au anuntat reprezentantii institutiei financiare.

„Dupa ce in 2008 am investit peste 19 milioane de euro in extinderea activitatii in noi orase, in prima jumatate din 2009 ne-am axat pe o crestere sanatoasa a operatiunilor in zonele in care suntem deja prezenti”, a declarat Russell Johnsen (foto), directorul general al Provident Financial Romania.

Compania de credite de consum avea la sfarsitul lunii iunie peste 120.000 de clienti, in crestere de la 51.000 de clienti in iunie 2008.

In prezent, Provident are peste 2.000 de reprezentanti, in crestere fata de 1.300, cati avea la sfarsitul lui iunie 2008.

Investitiile realizate de companie in infrastructura si personal au depasit 10 milioane de euro in primele sase luni din 2009, ceea ce ridica valoarea totala a investitiilor Provident in Romania la peste 37 de milioane de euro.

Compania preconizeaza ca va ajunge la acoperire nationala pana la sfarsitul lui 2010.

Provident Financial Romania este specializata in acordarea de imprumuturi de valoare mica, pe termen scurt, direct la domiciliul solicitantilor. Creditele sunt acordate fara giranti in 48 de ore de catre reprezentantii companiei, care viziteaza apoi clientul in fiecare saptamana pentru a incasa ratele.

Provident Financial Romania este parte a grupului britanic International Personal Finance (IPF), care este prezenta in cinci tari din Europa Centrala si de Est, precum si in Mexic.

Grupul IPF a anuntat pentru primul semestru din 2009 un profit brut de 14,2 milioane de euro din operatiuni continue, valoarea imprumuturilor emise la nivel de grup depasind 361 de milioane de euro.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Oana Ţoiu, ministrul propus la Externe, aviz favorabil în comisiile parlamentarede specialitate
Oana Ţoiu, ministrul propus la Externe, aviz favorabil în comisiile parlamentarede specialitate
ANPIS a virat în septembrie miliarde de lei pentru beneficiile de asistență socială. Milioane de români au primit sprijin
ANPIS a virat în septembrie miliarde de lei pentru beneficiile de asistență socială. Milioane de ...
Nicuşor Dan: „E momentul ca această criză politică să se încheie”
Nicuşor Dan: „E momentul ca această criză politică să se încheie”
Isărescu, avertisment privind economia României: „Credibilitatea se dobândește greu și se pierde ușor”
Isărescu, avertisment privind economia României: „Credibilitatea se dobândește greu și se pierde ...
Incendiu de proporții în Rezervația Domogled. 400 de hectare au ars, iar flăcările se apropie de Băile Herculane
Incendiu de proporții în Rezervația Domogled. 400 de hectare au ars, iar flăcările se apropie de ...
Oana Gheorghiu, propusă la Ministerul Sănătății, a primit aviz negativ în Parlament
Oana Gheorghiu, propusă la Ministerul Sănătății, a primit aviz negativ în Parlament
Raluca Turcan, aviz negativ pentru Ministerul Muncii
Raluca Turcan, aviz negativ pentru Ministerul Muncii
Dragoș Pîslaru acuză PSD că face un pariu politic pe instabilitate: „Că Grindeanu va fi următorul premier este o cacealma”
Dragoș Pîslaru acuză PSD că face un pariu politic pe instabilitate: „Că Grindeanu va fi următorul ...
Dragoş Pîslaru, aviz favorabil pentru Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene
Dragoş Pîslaru, aviz favorabil pentru Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene
Financial Times: Declarațiile ambasadoarei SUA despre România și presiunile privind gazele americane provoacă noi controverse
Financial Times: Declarațiile ambasadoarei SUA despre România și presiunile privind gazele americane ...
Opoziția din Republica Moldova inițiază procedura de suspendare a Maiei Sandu
Opoziția din Republica Moldova inițiază procedura de suspendare a Maiei Sandu
Abrudean: Dacă Guvernul Mureșan nu trece de Parlament, alegerile anticipate nu trebuie excluse
Abrudean: Dacă Guvernul Mureșan nu trece de Parlament, alegerile anticipate nu trebuie excluse
Evoke prelungeşte contractul pentru 2.500 mp de birouri în Business Garden Bucharest
Evoke prelungeşte contractul pentru 2.500 mp de birouri în Business Garden Bucharest
Siegfried Mureșan, înaintea votului de învestire: „Vom continua discuțiile” pentru formarea noului Guvern
Siegfried Mureșan, înaintea votului de învestire: „Vom continua discuțiile” pentru formarea noului ...
Theodor Stolojan: Încetinirea creșterii economice a României a început în 2022, cu mult înaintea măsurilor de austeritate
Theodor Stolojan: Încetinirea creșterii economice a României a început în 2022, cu mult înaintea ...
Prognoza ANM pentru următoarele patru săptămâni. Început de octombrie mai rece, apoi temperaturile crescPrognoza ANM pentru următoarele patru săptămâni. Început de octombrie mai rece, apoi temperaturile cresc
Prognoza ANM pentru următoarele patru săptămâni. Început de octombrie mai rece, apoi temperaturile ...
Mircea Abrudean, aviz favorabil pentru funcția de ministru al Afacerilor Interne. 22 de parlamentari au votat „pentru”
Mircea Abrudean, aviz favorabil pentru funcția de ministru al Afacerilor Interne. 22 de parlamentari ...
Fragmente ale unui obiect, posibilă dronă, găsite în Insula Mare a Brăilei. MApN: Nu a fost detectată nicio pătrundere în spațiul aerian
Fragmente ale unui obiect, posibilă dronă, găsite în Insula Mare a Brăilei. MApN: Nu a fost detectată ...