Finante-Banci

Guvernatorul Bancii Angliei: RBS si HBOS au trecut pe langa colaps in octombrie

24 Sep, 17:46 • Redactia DailyBusiness
Doua mari banci britanice, RBS si HBOS, au fost doar la citeva ore distanta de prabusire in octombrie 2008, un eveniment care ar fi amenintat intreaga economie a tarii, a declarat, pentru BBC, Mervyn King (foto), guvernatorul bancii centrale, citat de Wall Street Journal.
Guvernatorul Bancii Angliei: RBS si HBOS au trecut pe langa colaps in octombrie

King a spus ca inghetarea creditelor, ce a paralizat pietele financiare inainte de prabusirea Lehman Brothers de acum 1 an, a dus Royal Bank of Scotland PLC (RBS) si HBOS pe marginea prapastiei, pe 6 si 7 octombrie.

„Doua dintre marile noastre banci care au avut dificultati in obtinerea de finantare puteau strange atunci bani numai pentru o saptamana, apoi numai pentru o zi, iar in acele zile (6 si 7 octombrie 2008 – n.r.), de luni si marti, nici aceste banci nu puteau fi sigure ca vor putea ajunge cu bine la sfarsitul zilei”, a spus King.

Esecul celor 2 banci ar fi inghetat depozitele si platile salariale, iar oamenii ar fi fost in imposibilitatea de a-si achite facturile, afectand fluxul de plati in economie.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Oana Gheorghiu, propusă la Ministerul Sănătății, a primit aviz negativ în Parlament
Oana Gheorghiu, propusă la Ministerul Sănătății, a primit aviz negativ în Parlament
Raluca Turcan, aviz negativ pentru Ministerul Muncii
Raluca Turcan, aviz negativ pentru Ministerul Muncii
Dragoș Pîslaru acuză PSD că face un pariu politic pe instabilitate: „Că Grindeanu va fi următorul premier este o cacealma”
Dragoș Pîslaru acuză PSD că face un pariu politic pe instabilitate: „Că Grindeanu va fi următorul ...
Dragoş Pîslaru, aviz favorabil pentru Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene
Dragoş Pîslaru, aviz favorabil pentru Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene
Financial Times: Declarațiile ambasadoarei SUA despre România și presiunile privind gazele americane provoacă noi controverse
Financial Times: Declarațiile ambasadoarei SUA despre România și presiunile privind gazele americane ...
Opoziția din Republica Moldova inițiază procedura de suspendare a Maiei Sandu
Opoziția din Republica Moldova inițiază procedura de suspendare a Maiei Sandu
Abrudean: Dacă Guvernul Mureșan nu trece de Parlament, alegerile anticipate nu trebuie excluse
Abrudean: Dacă Guvernul Mureșan nu trece de Parlament, alegerile anticipate nu trebuie excluse
Evoke prelungeşte contractul pentru 2.500 mp de birouri în Business Garden Bucharest
Evoke prelungeşte contractul pentru 2.500 mp de birouri în Business Garden Bucharest
Siegfried Mureșan, înaintea votului de învestire: „Vom continua discuțiile” pentru formarea noului Guvern
Siegfried Mureșan, înaintea votului de învestire: „Vom continua discuțiile” pentru formarea noului ...
Theodor Stolojan: Încetinirea creșterii economice a României a început în 2022, cu mult înaintea măsurilor de austeritate
Theodor Stolojan: Încetinirea creșterii economice a României a început în 2022, cu mult înaintea ...
Prognoza ANM pentru următoarele patru săptămâni. Început de octombrie mai rece, apoi temperaturile crescPrognoza ANM pentru următoarele patru săptămâni. Început de octombrie mai rece, apoi temperaturile cresc
Prognoza ANM pentru următoarele patru săptămâni. Început de octombrie mai rece, apoi temperaturile ...
Mircea Abrudean, aviz favorabil pentru funcția de ministru al Afacerilor Interne. 22 de parlamentari au votat „pentru”
Mircea Abrudean, aviz favorabil pentru funcția de ministru al Afacerilor Interne. 22 de parlamentari ...
Fragmente ale unui obiect, posibilă dronă, găsite în Insula Mare a Brăilei. MApN: Nu a fost detectată nicio pătrundere în spațiul aerian
Fragmente ale unui obiect, posibilă dronă, găsite în Insula Mare a Brăilei. MApN: Nu a fost detectată ...
ANSVSA: Risipa alimentară poate fi redusă fără compromisuri privind siguranța alimentelor
ANSVSA: Risipa alimentară poate fi redusă fără compromisuri privind siguranța alimentelor
Siegfried Mureșan, atac la Sorin Grindeanu: „PSD nu trebuie să decidă viitorul țării”
Siegfried Mureșan, atac la Sorin Grindeanu: „PSD nu trebuie să decidă viitorul țării”
Audierile pentru Guvernul Mureșan continuă marți. Zece miniștri propuși intră în comisiile Parlamentului
Audierile pentru Guvernul Mureșan continuă marți. Zece miniștri propuși intră în comisiile Parlamentului
Nicușor Dan, mesaj la 70 de ani de la intrarea României în UNESCO: Acești ani nu reprezintă un simplu moment de bilanț, ci un punct de plecare
Nicușor Dan, mesaj la 70 de ani de la intrarea României în UNESCO: Acești ani nu reprezintă un simplu ...
BVB a scăzut puternic luni: BET a pierdut 2,21%, iar tranzacțiile au ajuns la 266,7 mil. lei
BVB a scăzut puternic luni: BET a pierdut 2,21%, iar tranzacțiile au ajuns la 266,7 mil. lei