Finante-Banci

Incertitudinile pe pietele financiare se vor mentine si in 2010

29 Dec, 09:02 • Redactia DailyBusiness
Pietele bursiere, monetare si de materii prime s-au redresat in 2009, dupa declinul puternic inregistrat in primele trei luni ale anului, dar 2010 poate fi marcat de orice riscuri, iar incertitudinile privind ritmul si vigoarea relansarii economice se vor mentine.
Incertitudinile pe pietele financiare se vor mentine si in 2010

„Pentru pietele financiare, anul care se incheie poate fi comparat cu o cursa intr-un montagnes russes”, potrivit analistilor bancii Rabobank.

Dificultatile din sectorul financiar mondial si impactul peste estimari al crizei asupra economiei reale au dus, in martie, la prabusirea pietelor de capital si monetare, scrie Mediafax.
Tendinta a fost insa inversata de planurile guvernamentale de relansare economica si reducerea dobanzilor de politica monetara la minime record.

Indicele Dow Jones, spre exemplu, cel mai important de pe Wall Street, a coborat la inceputul lui martie sub nivelul de 7.000 de puncte, pentru prima oara in peste 20 de ani, dar la inceputul lunii decembrie a depasit 10.500 de puncte.

„Pana acum, planurile de stimulare par sa functioneze, majoritatea economiilor revin la crestere”, au notat analistii de la compania Wells Fargo Securities.

Odata cu revenirea treptata a increderii in piete, dolarul, considerat un plasament sigur in perioadele dificile, a pierdut din atractivitate, investitorii fiind atrasi de plasamente mai riscante si mai rentabile.

La sfarsitul lui noiembrie, euro a atins 1,5144 dolari pe unitate, cel mai ridicat nivel din ultimele 15 luni.

Odata cu deprecierea dolarului, aurul a depasit in 2009 record dupa record si a atins la inceputul lui decembrie nivelul istoric de 1.226,56 dolari pe uncie, sustinut si de interesul statelor emergente pentru diversificarea rezervelor.

Si piata petrolului a beneficiat de deprecierea monedei americane, astfel incat pretul titeiului a crescut de peste doua ori, la circa 80 de dolari pe baril, de la sfarsitul anului 2008.

Perspectivele pietei materiilor prime raman insa incerte in 2010, considera Christophe Barret, analist in domeniul de profil la banca Calyon.

Chiar si in cazul economiilor care au revenit la crestere, redresarea nu s-a stabilizat, iar ritmul va fi si in 2010 foarte lent, au spus si analisti ai bancii Wells Fargo.

Pietele anticipeaza in general o redresare economica in forma W, fiind asteptata o a doua perioada de scadere.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
O pană globală a serviciilor Microsoft a afectat timp de ore întregi utilizatori, companii şi instituţii, din Asia până în SUA
O pană globală a serviciilor Microsoft a afectat timp de ore întregi utilizatori, companii şi instituţii, ...
România, a doua cea mai mare creștere economică din UE în trimestrul al treilea. De ce rămâne totuși printre ultimele la nivel anual
România, a doua cea mai mare creștere economică din UE în trimestrul al treilea. De ce rămâne totuși ...
Ropotă (AAFBR): Creditele neperformante din România au urcat la 2,9%, iar rata în cazul firmelor mici şi foarte mici a ajuns la 7,9%
Ropotă (AAFBR): Creditele neperformante din România au urcat la 2,9%, iar rata în cazul firmelor mici ...
Inteligența artificială ar putea prelua controlul asupra omenirii în următorii trei ani. Avertismentul experților: „Mașinile ne vor controla pe noi”
Inteligența artificială ar putea prelua controlul asupra omenirii în următorii trei ani. Avertismentul ...
AIE estimează că oferta mondială de petrol va depăşi cererea în ultimul trimestru din 2026, pe fondul revenirii exporturilor din Golful Persic
AIE estimează că oferta mondială de petrol va depăşi cererea în ultimul trimestru din 2026, pe ...
BNR lansează cinci milioane de monede de 50 de bani dedicate lui Constantin Brâncuși. Cât costă exemplarele pentru colecționari
BNR lansează cinci milioane de monede de 50 de bani dedicate lui Constantin Brâncuși. Cât costă ...
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor: Bugetul pentru 2027 trebuie să susţină redresarea economiei
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor: Bugetul pentru 2027 trebuie să susţină redresarea economiei
Rogobete anunță controale în spitalele publice. Medicii care nu respectă programul de lucru riscă să fie concediați
Rogobete anunță controale în spitalele publice. Medicii care nu respectă programul de lucru riscă ...
Nicușor Dan, întâlnire bilaterală cu premierul Ungariei, Peter Magyar, la Dublin. Inteligența artificială, pe agenda liderilor europeni
Nicușor Dan, întâlnire bilaterală cu premierul Ungariei, Peter Magyar, la Dublin. Inteligența artificială, ...
Amenzi de peste 4,8 milioane de lei aplicate de ANPC în urma controalelor din țară. Nereguli la reducerile de Black Friday și produse alimentare cu mucegai
Amenzi de peste 4,8 milioane de lei aplicate de ANPC în urma controalelor din țară. Nereguli la reducerile ...
Ciucu condiționează scumpirea biletelor STB de o restructurare majoră a companiei: „Mai întâi reforma, apoi tarife mai mari”
Ciucu condiționează scumpirea biletelor STB de o restructurare majoră a companiei: „Mai întâi ...
Mai multe orașe europene cer interzicerea filtrelor de țigări. Mucurile reprezintă 30% din deșeurile stradale din Bruxelles
Mai multe orașe europene cer interzicerea filtrelor de țigări. Mucurile reprezintă 30% din deșeurile ...
Economia României a crescut cu 2,1% în trimestrul III, dar PIB-ul rămâne în scădere la nouă luni
Economia României a crescut cu 2,1% în trimestrul III, dar PIB-ul rămâne în scădere la nouă luni
Marea Neagră, cea mai periculoasă zonă maritimă din lume în 2026. Peste 300 de atacuri și riscuri majore pentru România și NATO
Marea Neagră, cea mai periculoasă zonă maritimă din lume în 2026. Peste 300 de atacuri și riscuri ...
Responsabilitatea începe cu fiecare dintre noi! BAT România: buletinul cerut la achiziția de produse cu nicotină înseamnă reguli care funcționează
Responsabilitatea începe cu fiecare dintre noi! BAT România: buletinul cerut la achiziția de produse ...
Rețea de contrabandă cu produse petroliere, destructurată de DIICOT: 66.000 de tone de petrol introduse în România prin Portul Constanța și un prejudiciu de 80 de milioane de lei
Rețea de contrabandă cu produse petroliere, destructurată de DIICOT: 66.000 de tone de petrol introduse ...
Liderii UE se reunesc la Dublin. Inteligența artificială și un mesaj comun privind Ucraina, pe agenda discuțiilor
Liderii UE se reunesc la Dublin. Inteligența artificială și un mesaj comun privind Ucraina, pe agenda ...
Nicușor Dan, după summitul de la Dublin: România discută cu Germania colaborarea pentru un hub de securitate la Marea Neagră
Nicușor Dan, după summitul de la Dublin: România discută cu Germania colaborarea pentru un hub de ...