Intoarcerea economiei declinului si criza din 2008

Editura Publica
Colectia Business

Pret 59 lei

Titlu original: The Return of Depression on Economics and The Crisis of 2008

Cartea intr-un minut:
Paul Krugman, laureat al premiului Nobel pentru economie in 2008 nu analizeaza atat „ce” s-a intamplat, cat „de ce” s-a intamplat criza globala din 2008, cum isi pot reveni victimele ei si cum poate fi impiedicata o noua aparitie a ei, in viitor.

Cronica DailyBusiness

Numele lui Alan Greenspan, considerat timp de 18 ani, cat a fost presedintele Rezervei Federale a SUA, ca guvernatorul cu cea mai mare contributie la prosperitatea SUA, a fost tarat in noroi cand a inceput criza. S-a spus ca nu a prevenit „exuberanta irationala” de pe pietele financiare, nu a majorat ratele dobanzii pentru a impiedica economia sa se supraincalzeasca.

Cumparatorilor de locuinte li s-au dat credite cu avans redus sau zero, iar ratele lunare depaseau posibilitatile lor de rambursare, din momentul in care dobanda scazuta initial, revenea la normal. Cea mai mare parte din aceasta creditare a fost incadrata la capitolul „subprime” sau credite de clasa B, care s-au dat cu garantii minime, inclusiv persoanelor cu bonitate indoielnica, la un nivel de dobanda mai mare decat nivelul „prim” sau de clasa A, corespunzator unor debitori care indeplinesc conditiile de creditare.

Creditorii au ajuns sa creada intr-o crestere la nesfarsit a preturilor imobiliare. Din punctul de vedere al imprumutatorilor, nu avea importanta daca debitorul poate sa plateasca sau nu, pentru ca daca ratele deveneau prea mari, el putea sa contracteze un credit de refinantare sau sa vanda casa si sa achite imprumutul.

In al doilea rand, imprumutatorii nu erau interesati de calitatea creditelor lor pentru ca nu le-au pastrat in portofoliul propriu, ci le-au vandut unor investitori care nu stiau foarte bine ce cumpara.

Pe 19 iulie 2007, indicele Dow Jones Industrial Average a trecut pentru prima data peste 14.000. Pe 9 august, banca franceza BNP Paribas a suspendat retragerile pentru trei dintre fondurile sale mutuale si a inceput prima criza financiara a secolului XXI.

Autorul o caracterizeaza prin tot ce s-a mai vazut in celelalte crize economice cunoscute, numai ca adunate toate la un loc: un balon speculativ al pietei imobiliare, care s-a spart, comparabil cu ceea ce i s-a intamplat Japoniei la sfarsitul anilor 1990; un val de retrageri de bani din banci, asa cum s-a petrecut in primii ani ai deceniului 1930 (chiar daca a fost implicat mai mult sistemul parabancar, decat cel al bancilor conventionale); o capcana a lichiditatii in Statele Unite; o perturbare a fluxurilor internationale de capital si un val de crize monetare, asemanator cu ce s-a intamplat in Asia la sfarsitul deceniului 1990.

La sfarsitul primaverii lui 2006, preturile din imobiliare au inceput sa scada. Pentru a elimina supraevaluarea, preturile ar fi trebuit sa scada cu o treime. In 2008 au scazut cu peste 15%. Scaderile au fost mult mai mari in zonele in care balonul speculativ a fost cel mai umflat, cum a fost zona de coasta a Floridei.

In februarie 2007, investitorii au inteles ca obligatiunile cu rang subordonat vor suferi pierderi serioase, iar preturile acestor titluri au scazut vertiginos. Procesul de creditare substandard a incetat.

12 milioane de americani aveau in 2008 case a caror valoare era mai mica decat restul de credit pe care trebuia sa-l plateasca. Acesti proprietari au fost primii candidati la neplata si executare silita. Daca locuinta valora mai putin decat ipoteca, creditorii nu puteau sa-si recupereze paguba.

Spargerea balonului imobiliar a insemnat pierderi de 8 trilioane de dolari, din care 7 trilioane au fost pierderi ale proprietarilor caselor si numai 1 trilion pierderi ale investitorilor. Acest trilion a declansat colapsul sistemului parabancar.

In aceasta situatie, menirea FED-ului este sa gestioneze ratele dobanzii si sa puna bancilor la dispozitie, lichiditati. Responsabilii politicilor de guvernare din intreaga lume ar trebui sa puna iarasi in miscare creditarea si sa stimuleze cheltuielile publice, prin ajutorul dat autoritatilor statale si locale, prin finantarea proiectelor de drumuri, poduri si alte obiective de infrastructura. Dupa masurile de recuperare, va urma reformarea sistemului pentru ca o asemenea criza sa nu se mai repete.

Masurile luate incepand din anii 1930 astfel incat bancile comerciale sa detina rezerve de active lichide si sa-si limiteze tipurile de investitii pe care le fac pentru a putea obtine garantia statului in momentul in care lucrurile merg prost ar trebui sa fie extinse la sistemul nebancar.

O noua revenire economica nu poate fi vazuta de autor fara un nou balon speculativ, care sa-l inlocuiasca pe cel al locuintelor.