Finante-Banci

Isarescu se opune cresterii impozitelor importante

01 Jul, 14:59 • Redactia DailyBusiness
Mugur Isarescu, guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei (BNR), a declarat ca, personal, este impotriva unor cresteri a impozitelor importante, chiar si a unor discutii pe aceasta tema, care in asemenea momente debusoleaza si mai mult economia si populatia.
Isarescu se opune cresterii impozitelor importante

„In asemenea momente, chiar discutarea unei asemenea idei mi se pare neavenita”, a spus Isarescu, raspunzand astfel la o intrebare privind o eventuala crestere a TVA si a cotei unice, relateaza Mediafax.

„Nu faceti decat sa confuzionati si mai mult o societate si o economie debusolata. Apare cate o traznaie pe care o discutam. Nu se justifica in conditiile actuale nici macar o majorare de impozit mare”, a adaugat seful BNR.

El a explicat ca majorarea impozitelor nu va aduce niciun castig din punct de vedere al veniturilor, ci dimpotriva, ar accentua scaderea incasarilor bugetare.

„Un impozit mai mare pe o baza de impozitare mai mica va avea efecte negative. Nu vreau sa fiu din nou acuzat de optimism, dar nici cu pesimismul nu este bine”, a incheiat Isarescu.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
UE a deblocat 3,47 miliarde de euro pentru Ucraina pentru achiziţionarea de drone, rachete şi avioane de luptă
UE a deblocat 3,47 miliarde de euro pentru Ucraina pentru achiziţionarea de drone, rachete şi avioane ...
PSD cere Comisiei Europene clarificări privind reforma salarizării pentru a proteja veniturile din educație și sănătate
PSD cere Comisiei Europene clarificări privind reforma salarizării pentru a proteja veniturile din ...
DNA a reținut-o pe Ana-Maria Badea, directoarea generală adjunctă a Direcției de Autorizare Jocuri de Noroc din ONJN pentru luare de mită
DNA a reținut-o pe Ana-Maria Badea, directoarea generală adjunctă a Direcției de Autorizare Jocuri ...
Transelectrica: Valul de caniculă și seceta vor crește presiunea asupra sistemului energetic, în special la orele de vârf
Transelectrica: Valul de caniculă și seceta vor crește presiunea asupra sistemului energetic, în ...
Protestul oierilor s-a mutat la Guvern după incidentele de la ANSVSA
Protestul oierilor s-a mutat la Guvern după incidentele de la ANSVSA
Nicușor Dan reafirmă sprijinul României pentru Republica Moldova, în timpul primei vizite a premierului Vasile Tofan
Nicușor Dan reafirmă sprijinul României pentru Republica Moldova, în timpul primei vizite a premierului ...
Bolojan, după întâlnirea cu premierul R. Moldova: „Avem atât o criză în domeniul energiei electrice, cât și una în domeniul combustibililor”
Bolojan, după întâlnirea cu premierul R. Moldova: „Avem atât o criză în domeniul energiei electrice, ...
Nuclearelectrica menține Unitatea 2 de la Cernavodă conectată la rețea
Nuclearelectrica menține Unitatea 2 de la Cernavodă conectată la rețea
Alertă cu bombă la Autoritatea Navală Română din Portul Constanța; clădirea a fost evacuată
Alertă cu bombă la Autoritatea Navală Română din Portul Constanța; clădirea a fost evacuată
SUA, nou val de atacuri asupra bazelor Gărzilor Revoluţiei Islamice
SUA, nou val de atacuri asupra bazelor Gărzilor Revoluţiei Islamice
Atac aerian rusesc de amploare asupra Ucrainei. Polonia ridică avioane de luptă și investighează o explozie în apropierea graniței
Atac aerian rusesc de amploare asupra Ucrainei. Polonia ridică avioane de luptă și investighează ...
RO-ALERT în nordul județului Tulcea privind posibila cădere a unor obiecte din spațiul aerian
RO-ALERT în nordul județului Tulcea privind posibila cădere a unor obiecte din spațiul aerian
Greva din Sănătate intră în a treia zi. Sindicatele anunță continuarea protestelor, iar Guvernul acuză o campanie de dezinformare
Greva din Sănătate intră în a treia zi. Sindicatele anunță continuarea protestelor, iar Guvernul ...
Bolojan înaintea evaluării Fitch: Agențiile de rating analizează stabilitatea politică și perspectivele economiei
Bolojan înaintea evaluării Fitch: Agențiile de rating analizează stabilitatea politică și perspectivele ...
Nuclearelectrica oprește și Unitatea 2 de la Cernavodă din cauza debitului scăzut al Dunării
Nuclearelectrica oprește și Unitatea 2 de la Cernavodă din cauza debitului scăzut al Dunării