- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

Pogea: Estimarea PIB pe acest an a fost revizuita de la 531,2 miliarde lei la 497,3 mld. lei

11 Aug, 12:13 • Redactia DailyBusiness
Estimarea privind Produsul Intern Brut (PIB) pe acest an a fost revizuita in termeni absoluti de la 531,2 miliarde lei la 497,3 miliarde lei, ceea ce va insemna o scadere economica de 8 - 8,5%, a declarat, marti, intr-o conferinta de presa, Gheorghe Pogea, ministrul finantelor.
Pogea: Estimarea PIB pe acest an a fost revizuita de la 531,2 miliarde lei la 497,3 mld. lei

Noua proiectie a fost prezentata luni de Jeffrey Franks, seful delegatiei FMI in Romania, si este dublul estimarii anterioare, din luna martie, de la momentul negocierii acordului stand-by, de 4,1%, scrie Mediafax.

In acelasi timp, Fondul a fost de acord cu o crestere a deficitului bugetar la 7,3% in 2009, de la proiectia anterioara de 4,6%, si a revizuit in scadere prognoza privind deficitul de cont curent, de la 7,5% din PIB la 5,5%.

FMI estimeaza ca inflatia din acest an se va plasa la 4,3%, sub punctul central de 4,5% avut in vedere in martie.