Finante-Banci

Presedintele Bancii Mondiale cere prudenta in privinta prognozelor de redresare economica

10 Jul, 17:42 • Redactia DailyBusiness
Robert Zoellick, presedintele Bancii Mondiale, a cerut, vineri, prudenta in efectuarea prognozelor referitoare la redresarea economiei mondiale, el avertizand ca incertitudinile sunt ridicate.
Presedintele Bancii Mondiale cere prudenta in privinta prognozelor de redresare economica

„Este un mediu economic cu mari incertitudini. Trebuie sa fim prudenti cu prognozele”, a declarat Zoellick, prezent la summitul G8 din orasul italian L’Aquila, transmite Reuters, citata de Mediafax.

Liderii G8 au emis, miercuri, o declaratie in care recunosc faptul ca redresarea economica nu este garantata.

Dominique Strauss-Kahn, directorul general al FMI, a avertizat la randul sau, joi, ca ar putea fi necesare noi masuri de sustinere a economiei, in unele state. El a estimat totusi ca economia mondiala este pe cale sa revina la crestere la inceputul anului viitor.

Zoellick a spus ca statele in curs de dezvoltare au nevoie de sprijin suplimentar, intrucat problemele apar „in valuri”.

„Mai intai a inceput criza financiara in statele dezvoltare, si s-a extins in economia reala a acestora. Ulterior, criza a afectat economia reala a tarilor in curs de dezvoltare si va reveni in sectorul financiar”, a explicat el.

Seful BM a aratat ca in prezent are loc o crestere a imprumuturilor neperformante in Africa, dar si in Brazilia.

„Criza este la nivel mondial si nu poate fi evitata”, a conchis Zoellick. El a aratat ca exista mai multe tipuri de riscuri, inclusiv adoptarea unor masuri comerciale protectioniste, in conditiile in care statele reactioneaza la cresterea somajului.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Guvernul ar urma să adopte bugetul pe 2027 prin angajarea răspunderii, înainte de Crăciun
Guvernul ar urma să adopte bugetul pe 2027 prin angajarea răspunderii, înainte de Crăciun
O pană globală a serviciilor Microsoft a afectat timp de ore întregi utilizatori, companii şi instituţii, din Asia până în SUA
O pană globală a serviciilor Microsoft a afectat timp de ore întregi utilizatori, companii şi instituţii, ...
România, a doua cea mai mare creștere economică din UE în trimestrul al treilea. De ce rămâne totuși printre ultimele la nivel anual
România, a doua cea mai mare creștere economică din UE în trimestrul al treilea. De ce rămâne totuși ...
Ropotă (AAFBR): Creditele neperformante din România au urcat la 2,9%, iar rata în cazul firmelor mici şi foarte mici a ajuns la 7,9%
Ropotă (AAFBR): Creditele neperformante din România au urcat la 2,9%, iar rata în cazul firmelor mici ...
Inteligența artificială ar putea prelua controlul asupra omenirii în următorii trei ani. Avertismentul experților: „Mașinile ne vor controla pe noi”
Inteligența artificială ar putea prelua controlul asupra omenirii în următorii trei ani. Avertismentul ...
AIE estimează că oferta mondială de petrol va depăşi cererea în ultimul trimestru din 2026, pe fondul revenirii exporturilor din Golful Persic
AIE estimează că oferta mondială de petrol va depăşi cererea în ultimul trimestru din 2026, pe ...
BNR lansează cinci milioane de monede de 50 de bani dedicate lui Constantin Brâncuși. Cât costă exemplarele pentru colecționari
BNR lansează cinci milioane de monede de 50 de bani dedicate lui Constantin Brâncuși. Cât costă ...
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor: Bugetul pentru 2027 trebuie să susţină redresarea economiei
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor: Bugetul pentru 2027 trebuie să susţină redresarea economiei
Rogobete anunță controale în spitalele publice. Medicii care nu respectă programul de lucru riscă să fie concediați
Rogobete anunță controale în spitalele publice. Medicii care nu respectă programul de lucru riscă ...
Nicușor Dan, întâlnire bilaterală cu premierul Ungariei, Peter Magyar, la Dublin. Inteligența artificială, pe agenda liderilor europeni
Nicușor Dan, întâlnire bilaterală cu premierul Ungariei, Peter Magyar, la Dublin. Inteligența artificială, ...
Amenzi de peste 4,8 milioane de lei aplicate de ANPC în urma controalelor din țară. Nereguli la reducerile de Black Friday și produse alimentare cu mucegai
Amenzi de peste 4,8 milioane de lei aplicate de ANPC în urma controalelor din țară. Nereguli la reducerile ...
Ciucu condiționează scumpirea biletelor STB de o restructurare majoră a companiei: „Mai întâi reforma, apoi tarife mai mari”
Ciucu condiționează scumpirea biletelor STB de o restructurare majoră a companiei: „Mai întâi ...
Mai multe orașe europene cer interzicerea filtrelor de țigări. Mucurile reprezintă 30% din deșeurile stradale din Bruxelles
Mai multe orașe europene cer interzicerea filtrelor de țigări. Mucurile reprezintă 30% din deșeurile ...
Economia României a crescut cu 2,1% în trimestrul III, dar PIB-ul rămâne în scădere la nouă luni
Economia României a crescut cu 2,1% în trimestrul III, dar PIB-ul rămâne în scădere la nouă luni
Marea Neagră, cea mai periculoasă zonă maritimă din lume în 2026. Peste 300 de atacuri și riscuri majore pentru România și NATO
Marea Neagră, cea mai periculoasă zonă maritimă din lume în 2026. Peste 300 de atacuri și riscuri ...
Responsabilitatea începe cu fiecare dintre noi! BAT România: buletinul cerut la achiziția de produse cu nicotină înseamnă reguli care funcționează
Responsabilitatea începe cu fiecare dintre noi! BAT România: buletinul cerut la achiziția de produse ...
Rețea de contrabandă cu produse petroliere, destructurată de DIICOT: 66.000 de tone de petrol introduse în România prin Portul Constanța și un prejudiciu de 80 de milioane de lei
Rețea de contrabandă cu produse petroliere, destructurată de DIICOT: 66.000 de tone de petrol introduse ...
Liderii UE se reunesc la Dublin. Inteligența artificială și un mesaj comun privind Ucraina, pe agenda discuțiilor
Liderii UE se reunesc la Dublin. Inteligența artificială și un mesaj comun privind Ucraina, pe agenda ...