Romania, raiul top-managerilor: Castiga si traiesc mai bine decat in Occident

11 Dec, 00:01 • Redactia DailyBusiness
Romania ocupa primul loc in Europa si locul 9 in lume in ceea ce priveste puterea de cumparare a managerilor de top, arata datele unui studiu realizat de compania de consultanta Hay Group. Directorii de top de la noi, in special expatii, castiga de aproape 10 ori mai mult decat angajatii de rand, chiar si in vreme de criza. Motivul? Sunt inca prea putini specialisti fata de cati este nevoie.
Romania, raiul top-managerilor: Castiga si traiesc mai bine decat in Occident

Potrivit topului intocmit de Hay Group, una dintre cele mai mari firme specializate in resurse umane din lume, cu 87 de birouri in 47 de tari, puterea de cumparare a managerilor din Romania este cu 44% mai mare decat in Statele Unite, tara luata drept referinta in alcatuirea topului.

Cel mai bine traiesc managerii care lucreaza in tarile arabe, Quatarul fiind, de departe „raiul directorilor de top”, cu un nivel de trai cu peste 216% mai mare decat cel din Statele Unite. Urmeaza Kuweitul, Emiratele Arabe Unite, Oman, Bahrain, Arabia Saudita, Chile, Panama si Romania. Top 10 este incheiat de Turcia.

Tari precum Statele Unite, Franta, Marea Britanie sau Germania se afla undeva la mijlocul sau in coada clasamentului.Motivul? In aceste tari, pe fondul crizei, companiile au facut reduceri salariale puternice care s-au simtit mai mult in nivelul de trai.

In privinta diferentei de nivel dintre top-manageri si angajatii obisnuiti, Romania este de asemenea in top, pe locul 9: top-managerii castiga de aproape 10 ori mai mult. Spre comparatie, in SUA, top-managerii castiga doar de 3,8 ori mai mult, in Germania de 3,2 ori, iar in Norvegia de 2,6 ori. La polul opus, cea mai mare „prapastie” este in Nigeria, unde top-managerii castiga de peste 17 ori mai bine decat angajatii obisnuiti.

Potrivit head-hunterului George Butunoiu, discrepanta dintre puterea de cumparare a managerilor de top din Romania si a cea a executivilor din tari vestice tine de modul in care este calculat pachetul salarial.

„Partea variabila (bonusuri, beneficii) a pachetelor salariale oferite managerilor romani este mai mare decat a celor din alte tari”, explica Butunoiu.

El considera ca nu este foarte relevanta diferenta dintre puterea de cumparare „pe hartie” a managerilor din Romania si a celor din strainatate, in conditiile in care exista diferente majore la calitatea vietii, iar achizitionarea de servicii de calitate poate fi foarte scumpa in Romania.
[img=482][/img]
Potrivit acestuia, ar trebui luata in calcul si diferenta dintre salariile mari si mici din Romania, comparativ cu cele dintr-o tara ca Franta, de pilda.

„In Romania, diferenta intre un salariu mare si unul mic este de 1 la 10, sau chiar 1-15. In Franta, este de 1-5. Aceasta discrepanta ridica probleme foarte mari. S-a incercat o apropiere a lor, in 2005-2006, in perioada de boom, cand salariile mici cresteau mai repede decat cele mari. Insa odata cu aparitia crizei, in 2008-2009, apropierea s-a oprit”, a afirmat Butunoiu.

Criza de specialisti sau nivelul de trai?

Cum a ajuns Romania in topul celor mai „fericiti” manageri din lume? Potrivit expertilor, principalele motive tin de costurile vietii, mai scazute la noi in comparatie cu statele dezvoltate, si de criza de specialisti de top in multe domenii de activitate. In plus, castigul salarial din Romania este impozitat mai putin decat in alte tari.

”Aceasta pozitionare nu ne-a surprins si se explica prin taxa unica de 16% mult mai mica decat in tarile din Europa de Vest, dar si de costul vietii mai scazut din Romania comparativ cu al tarilor din Europa Centrala”, a declarat Alina Popescu, Reward Manager in cadrul Hay Group Romania.

Potrivit unui alt studiu de specialitate, realizat de compania Kienbaum, media venitului anual brut al unui manager roman este de circa 19.500 de euro. Un expert adus din strainatate este platit insa, in medie, de peste 6 ori mai mult, reusind astfel sa depaseasca lejer 130.000 de euro anual. Acesta castiga in Romania cu circa 20% mai mult decat in tara de origine, si asta in conditiile in care nivelul de trai de la noi este cu mult mai redus decat in Occident. Astfel se explica de ce managerii de top ajung sa traiasca in Romania mai bine decat in Occident.

Potrivit specialistilor in headhunting, in Germania, de exemplu, un manager pe o pozitie similara celei ocupata in Romania obtine, in medie, un venit anual brut de 111.000 de euro.

Criza alunga expatii

Criza economica din acest an a facut ca multe firme sa renunte la manageri straini si sa opteze pentru specialisti romani pe care, bineinteles, ii platesc ceva mai putin. Potrivit expertului Alina Popescu, de la Hay Group Romania, aceste decizii au adus, in unele cazuri, la scaderea cheltuielilor salariale cu pana la 30% pe segmentul managementului de top.

Sunt insa multe firme care, dimpotriva, in aceasta perioada, au preferat sa aduca specialisti straini, „trainuiti” in managementul de criza.

Pe ansamblu, insa, salariile managerilor de top din Romania au ramas, in general, la acelasi nivel din urma cu 2 ani, releva studiul Hay Group.

Cine lucreaza in Bucuresti este platit mai bine

Cei mai bine platiti manageri de top din Romania sunt cei din sistemul bancar, petrol, retail si telecom. Companii precum Petrom, Rompetrol, Vodafone, Metro sau Orange se afla printre firmele care, dincolo de faptul ca realizeaza cele mai mari afaceri din Romania, platesc si cel mai bine. Un manager de top in astfel de firme trece, in multe cazuri, de 20.000 de euro pe luna.

Cele mai multe astfel de salarii sunt platite, potrivit expertilor, in Bucuresti si judetul Ilfov, zone in care, in ultimii ani, s-au concentrat cele mai importante business-uri cu capital strain. Florin Ochiana, HR operations manager in cadrul firmei de recrutare Lugera&Makler, afirma ca, dincolo de zona capitalei, acolo unde se fac cele mai mari afaceri, in ultimii ani au crescut salariile si in alte regiuni in care business-ul a marcat un avans semnificativ, precum Timis, Arad, Brasov sau Constanta. Aceasta situatie este, de altfel, regasita la nivelul intregii economii, indiferent daca este vorba de managerii de top sau de salariati obisnuiti.
[img=483][/img]
Dincolo de localitatea in care lucreaza, cert este ca 89% dintre expati se simt bine in Romania, potrivit unui studiu realizat de compania de executive search Target International Executive Search Group. In plus, expertii de la Hay Group considera ca nivelul de trai s-a imbunatatit semnificativ in tarile din regiune si, din acest motiv, interesul este in crestere. Insa atrag atentia asupra faptului ca, pentru a trai la acelasi nivel de confort ca in tara de origine, de multe ori cheltuielile sunt mai mari. Totul, pana la urma, depinde de adaptarea la mediu.

Potrivit rezultatelor cercetarii efectuate de search Target International Executive Search Group, la care au participat 271 de manageri ce activeaza in Romania, acestia considera ca Romania si in general tarile est-europene le ofera provocarile profesionale de care au nevoie si vad tarile din regiune ca o rampa de lansare pentru cariera lor.

Studiul arata, pe de alta parte, ca angajatii romanii sunt cei mai „harnici”, mai ambitiosi si cei mai buni in relatia cu strainii si cu alte culturi, dar si managerii cel mai bine platiti peste valoarea reala a muncii.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
O pană globală a serviciilor Microsoft a afectat timp de ore întregi utilizatori, companii şi instituţii, din Asia până în SUA
O pană globală a serviciilor Microsoft a afectat timp de ore întregi utilizatori, companii şi instituţii, ...
România, a doua cea mai mare creștere economică din UE în trimestrul al treilea. De ce rămâne totuși printre ultimele la nivel anual
România, a doua cea mai mare creștere economică din UE în trimestrul al treilea. De ce rămâne totuși ...
Ropotă (AAFBR): Creditele neperformante din România au urcat la 2,9%, iar rata în cazul firmelor mici şi foarte mici a ajuns la 7,9%
Ropotă (AAFBR): Creditele neperformante din România au urcat la 2,9%, iar rata în cazul firmelor mici ...
Inteligența artificială ar putea prelua controlul asupra omenirii în următorii trei ani. Avertismentul experților: „Mașinile ne vor controla pe noi”
Inteligența artificială ar putea prelua controlul asupra omenirii în următorii trei ani. Avertismentul ...
AIE estimează că oferta mondială de petrol va depăşi cererea în ultimul trimestru din 2026, pe fondul revenirii exporturilor din Golful Persic
AIE estimează că oferta mondială de petrol va depăşi cererea în ultimul trimestru din 2026, pe ...
BNR lansează cinci milioane de monede de 50 de bani dedicate lui Constantin Brâncuși. Cât costă exemplarele pentru colecționari
BNR lansează cinci milioane de monede de 50 de bani dedicate lui Constantin Brâncuși. Cât costă ...
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor: Bugetul pentru 2027 trebuie să susţină redresarea economiei
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor: Bugetul pentru 2027 trebuie să susţină redresarea economiei
Rogobete anunță controale în spitalele publice. Medicii care nu respectă programul de lucru riscă să fie concediați
Rogobete anunță controale în spitalele publice. Medicii care nu respectă programul de lucru riscă ...
Nicușor Dan, întâlnire bilaterală cu premierul Ungariei, Peter Magyar, la Dublin. Inteligența artificială, pe agenda liderilor europeni
Nicușor Dan, întâlnire bilaterală cu premierul Ungariei, Peter Magyar, la Dublin. Inteligența artificială, ...
Amenzi de peste 4,8 milioane de lei aplicate de ANPC în urma controalelor din țară. Nereguli la reducerile de Black Friday și produse alimentare cu mucegai
Amenzi de peste 4,8 milioane de lei aplicate de ANPC în urma controalelor din țară. Nereguli la reducerile ...
Ciucu condiționează scumpirea biletelor STB de o restructurare majoră a companiei: „Mai întâi reforma, apoi tarife mai mari”
Ciucu condiționează scumpirea biletelor STB de o restructurare majoră a companiei: „Mai întâi ...
Mai multe orașe europene cer interzicerea filtrelor de țigări. Mucurile reprezintă 30% din deșeurile stradale din Bruxelles
Mai multe orașe europene cer interzicerea filtrelor de țigări. Mucurile reprezintă 30% din deșeurile ...
Economia României a crescut cu 2,1% în trimestrul III, dar PIB-ul rămâne în scădere la nouă luni
Economia României a crescut cu 2,1% în trimestrul III, dar PIB-ul rămâne în scădere la nouă luni
Marea Neagră, cea mai periculoasă zonă maritimă din lume în 2026. Peste 300 de atacuri și riscuri majore pentru România și NATO
Marea Neagră, cea mai periculoasă zonă maritimă din lume în 2026. Peste 300 de atacuri și riscuri ...
Responsabilitatea începe cu fiecare dintre noi! BAT România: buletinul cerut la achiziția de produse cu nicotină înseamnă reguli care funcționează
Responsabilitatea începe cu fiecare dintre noi! BAT România: buletinul cerut la achiziția de produse ...
Rețea de contrabandă cu produse petroliere, destructurată de DIICOT: 66.000 de tone de petrol introduse în România prin Portul Constanța și un prejudiciu de 80 de milioane de lei
Rețea de contrabandă cu produse petroliere, destructurată de DIICOT: 66.000 de tone de petrol introduse ...
Liderii UE se reunesc la Dublin. Inteligența artificială și un mesaj comun privind Ucraina, pe agenda discuțiilor
Liderii UE se reunesc la Dublin. Inteligența artificială și un mesaj comun privind Ucraina, pe agenda ...
Nicușor Dan, după summitul de la Dublin: România discută cu Germania colaborarea pentru un hub de securitate la Marea Neagră
Nicușor Dan, după summitul de la Dublin: România discută cu Germania colaborarea pentru un hub de ...