Finante-Banci

Studiu: \”Prima Casa\” a scazut pretul locuintelor noi cu pana la 20%

12 Oct, 13:58 • Redactia DailyBusiness
In ultimele 6 luni ale anului, si mai ales pe fondul lansarii programului "Prima Casa", peste 65% dintre dezvoltatori si agentii au redus preturile de achizitie ale imobilelor cu procente cuprinse intre 5-20%, arata un studiu realizat de portalul imobiliar TopEstate.ro.
Studiu: \Prima Casa\ a scazut pretul locuintelor noi cu pana la 20%

Potrivit studiului „Piata imobiliara – semnale de la jucatori”, tendinta de scadere a preturilor s-a resimtit in aceasta perioada si pe segmentul imobilelor aflate in stadiul de proiect.

Astfel, 61,4% dintre vanzatori au scazut preturile, cu procente cuprinse intre 5 si 20% sau chiar mai mult. Pe de alta parte insa, un procent destul de important, 33,33%, nu au modificat preturile de vanzare. In plus, peste 12% dintre vanzatori si-au permis sa majoreze pretul locuintelor cu pana la 20%.

„Trebuie subliniat ca dezvoltatorii sunt deschisi in a negocia in scadere costul locuintei, mai ales atunci cand cumparatorul achita un avans de 25%. In ceea ce priveste restul sumei, aceasta este achitata in majoritatea cazurilor, respectiv 55,15%, prin contractarea unui credit Prima Casa”, a declarat Mihai Stan, director general TopEstate.ro.

„Se poate spune ca lansarea programului a determinat o serie de schimbari in comportamentul vanzatorilor. Daca pana anul trecut, nici nu se punea problema de vreo diminuare serioasa a pretului unui imobil, in prezent, negocierea este o activitate ce guverneaza piata imobiliara locala”, a mai spus Mihai Stan.

Lansarea programului „Prima Casa” a determinat o serie de schimbari la nivelul ofertei. Astfel, 33,07% dintre vanzatori au gandit pachete promotionale speciale, in timp ce 21,26% au redus preturile. Exista insa si dezvoltatori (37%) pentru care programul „Prima Casa” nu a adus nici o schimbare in ofertele initiale, fie din motive administrative, fie pentru ca pur si simplu publicul lor tinta nu se regaseste printre cei care acceseaza un credit prin acest sistem.

63,41% dintre cei chestionati nu au incredere ca aplicarea programului „Prima Casa” va duce la rezultate pozitive. Doar 36,59% dintre cei intervievati sunt inca optimisti cu privire la buna functionare a proiectului.

Potrivit studiului, 64,71% solicitantii prefera in continuare locuintele de 2 camere, ale caror preturi nu depasesc plafonul garantat de stat de 60.000 de euro. Pe locul 2 in preferintele cumparatorilor sunt garsonierele (19,12%), urmate de apartamentele cu 3 camere (9,56%). Doar 0,74% dintre clienti opteaza pentru un apartament cu 4 camere.

Un procent de 5,88% dintre clientii tranzactiilor imobiliare din primele 6 luni ale anului s-au orientat catre achizitia de vile.

Studiului a fost efectuat de portalul TopEstate.ro, in perioada 1-30 septembrie, pe un esantion de 130 de agentii imobiliare si dezvoltatori din orasele resprezentative ale tarii.

TopEstate.ro a fost lansat la inceputul lunii mai 2009, gazduind peste 15.000 de oferte imobiliare si peste 1.500 de utilizatori activi cu cont inregistrat.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
O pană globală a serviciilor Microsoft a afectat timp de ore întregi utilizatori, companii şi instituţii, din Asia până în SUA
O pană globală a serviciilor Microsoft a afectat timp de ore întregi utilizatori, companii şi instituţii, ...
România, a doua cea mai mare creștere economică din UE în trimestrul al treilea. De ce rămâne totuși printre ultimele la nivel anual
România, a doua cea mai mare creștere economică din UE în trimestrul al treilea. De ce rămâne totuși ...
Ropotă (AAFBR): Creditele neperformante din România au urcat la 2,9%, iar rata în cazul firmelor mici şi foarte mici a ajuns la 7,9%
Ropotă (AAFBR): Creditele neperformante din România au urcat la 2,9%, iar rata în cazul firmelor mici ...
Inteligența artificială ar putea prelua controlul asupra omenirii în următorii trei ani. Avertismentul experților: „Mașinile ne vor controla pe noi”
Inteligența artificială ar putea prelua controlul asupra omenirii în următorii trei ani. Avertismentul ...
AIE estimează că oferta mondială de petrol va depăşi cererea în ultimul trimestru din 2026, pe fondul revenirii exporturilor din Golful Persic
AIE estimează că oferta mondială de petrol va depăşi cererea în ultimul trimestru din 2026, pe ...
BNR lansează cinci milioane de monede de 50 de bani dedicate lui Constantin Brâncuși. Cât costă exemplarele pentru colecționari
BNR lansează cinci milioane de monede de 50 de bani dedicate lui Constantin Brâncuși. Cât costă ...
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor: Bugetul pentru 2027 trebuie să susţină redresarea economiei
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor: Bugetul pentru 2027 trebuie să susţină redresarea economiei
Rogobete anunță controale în spitalele publice. Medicii care nu respectă programul de lucru riscă să fie concediați
Rogobete anunță controale în spitalele publice. Medicii care nu respectă programul de lucru riscă ...
Nicușor Dan, întâlnire bilaterală cu premierul Ungariei, Peter Magyar, la Dublin. Inteligența artificială, pe agenda liderilor europeni
Nicușor Dan, întâlnire bilaterală cu premierul Ungariei, Peter Magyar, la Dublin. Inteligența artificială, ...
Amenzi de peste 4,8 milioane de lei aplicate de ANPC în urma controalelor din țară. Nereguli la reducerile de Black Friday și produse alimentare cu mucegai
Amenzi de peste 4,8 milioane de lei aplicate de ANPC în urma controalelor din țară. Nereguli la reducerile ...
Ciucu condiționează scumpirea biletelor STB de o restructurare majoră a companiei: „Mai întâi reforma, apoi tarife mai mari”
Ciucu condiționează scumpirea biletelor STB de o restructurare majoră a companiei: „Mai întâi ...
Mai multe orașe europene cer interzicerea filtrelor de țigări. Mucurile reprezintă 30% din deșeurile stradale din Bruxelles
Mai multe orașe europene cer interzicerea filtrelor de țigări. Mucurile reprezintă 30% din deșeurile ...
Economia României a crescut cu 2,1% în trimestrul III, dar PIB-ul rămâne în scădere la nouă luni
Economia României a crescut cu 2,1% în trimestrul III, dar PIB-ul rămâne în scădere la nouă luni
Marea Neagră, cea mai periculoasă zonă maritimă din lume în 2026. Peste 300 de atacuri și riscuri majore pentru România și NATO
Marea Neagră, cea mai periculoasă zonă maritimă din lume în 2026. Peste 300 de atacuri și riscuri ...
Responsabilitatea începe cu fiecare dintre noi! BAT România: buletinul cerut la achiziția de produse cu nicotină înseamnă reguli care funcționează
Responsabilitatea începe cu fiecare dintre noi! BAT România: buletinul cerut la achiziția de produse ...
Rețea de contrabandă cu produse petroliere, destructurată de DIICOT: 66.000 de tone de petrol introduse în România prin Portul Constanța și un prejudiciu de 80 de milioane de lei
Rețea de contrabandă cu produse petroliere, destructurată de DIICOT: 66.000 de tone de petrol introduse ...
Liderii UE se reunesc la Dublin. Inteligența artificială și un mesaj comun privind Ucraina, pe agenda discuțiilor
Liderii UE se reunesc la Dublin. Inteligența artificială și un mesaj comun privind Ucraina, pe agenda ...
Nicușor Dan, după summitul de la Dublin: România discută cu Germania colaborarea pentru un hub de securitate la Marea Neagră
Nicușor Dan, după summitul de la Dublin: România discută cu Germania colaborarea pentru un hub de ...