Finante-Banci

SUA, acuzata de nerespectarea acordurilor internationale privind creditarea companiilor

21 Aug, 17:44 • Redactia DailyBusiness
Angela Merkel, cancelarul german a acuzat, vineri, Statele Unite de nerespectarea acordurilor internationale privind acordarea de imprumuturi pentru companii, in detrimentul celor europene.
SUA, acuzata de nerespectarea acordurilor internationale privind creditarea companiilor

„Pentru a depasi criza internationala, sarcina noastra este de a fixa reguli comune in cadrul comunitatii internationale si de a ne asigura ca toata lumea le respecta”, a afirmat oficialul german intr-un discurs tinut la o fundatie de caritate germana, relateaza Mediafax.

Cancelarul a dat ca exemplu acordurile internationale Basel II, destinate unei mai bune intelegeri a riscului bancar, inclusiv a celui de credit sau a cerintelor de capital. „Acordurile respective, incheiate in 2004, nu au fost aplicate inca de Statele Unite”, a precizat Merkel.

„Am negociat acordul Basel II impreuna. Insa cand a intrat in vigoare, Statele Unite nu l-au respectat”, a spus cancelarul.

Liderul executivului german a afirmat ca problema va fi abordata la urmatoarea reuniune la nivel inalt a G20, in luna septembrie, in SUA.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Scandal în Parlament pe Strategia biodiversității. România riscă aproape un miliard de euro din PNRR, acuză ministra Mediului
Scandal în Parlament pe Strategia biodiversității. România riscă aproape un miliard de euro din ...
155 de bilete de tratament pentru pensionarii din Cluj. Când pot fi ridicate și până la ce dată
155 de bilete de tratament pentru pensionarii din Cluj. Când pot fi ridicate și până la ce dată
Seceta lovește puternic agricultura din Arad. Aproape 80.000 de hectare de culturi, calamitate
Seceta lovește puternic agricultura din Arad. Aproape 80.000 de hectare de culturi, calamitate
AEI: „Black Friday” la pompă. Reducerea prețului motorinei este doar o iluzie, susține Dumitru Chisăliță
AEI: „Black Friday” la pompă. Reducerea prețului motorinei este doar o iluzie, susține Dumitru ...
Bărbat înarmat, arestat înaintea vizitei lui Donald Trump la terenul său de golf din California
Bărbat înarmat, arestat înaintea vizitei lui Donald Trump la terenul său de golf din California
Seceta extremă scoate la suprafață nave naziste din Dunăre și pune în pericol sistemul energetic din regiune
Seceta extremă scoate la suprafață nave naziste din Dunăre și pune în pericol sistemul energetic ...
Cod portocaliu de caniculă în București și Ilfov. Temperaturi de până la 38 de grade și nopți tropicale
Cod portocaliu de caniculă în București și Ilfov. Temperaturi de până la 38 de grade și nopți ...
Nicușor Dan: Accesul României la fonduri europene majore pentru modernizare și investiții rămâne garantat
Nicușor Dan: Accesul României la fonduri europene majore pentru modernizare și investiții rămâne ...
Prefectul de Timiș îl sancționează pe Dominic Fritz cu reducerea salariului cu 10%
Prefectul de Timiș îl sancționează pe Dominic Fritz cu reducerea salariului cu 10%
A doua intervenție pe Dunăre pentru alimentarea Cernavodă. Patru barje vor fi scufundate controlat pentru a devia debitul către Dunărea Veche
A doua intervenție pe Dunăre pentru alimentarea Cernavodă. Patru barje vor fi scufundate controlat ...
Ambasadorul Kievului în Marea Britanie spune că NATO este o organizație depășită
Ambasadorul Kievului în Marea Britanie spune că NATO este o organizație depășită
Nuclearelectrica: Unitatea 2 de la Cernavodă continuă să funcţioneze la capacitate nominală
Nuclearelectrica: Unitatea 2 de la Cernavodă continuă să funcţioneze la capacitate nominală
Senatul a aprobat modificări la programul SAFE. Reguli noi pentru gestionarea fondurilor bugetare în 2026
Senatul a aprobat modificări la programul SAFE. Reguli noi pentru gestionarea fondurilor bugetare în ...
Turcia a atras mai puțini turiști în prima jumătate a anului, dar a menținut veniturile din turism la 25,8 miliarde de dolari
Turcia a atras mai puțini turiști în prima jumătate a anului, dar a menținut veniturile din turism ...
RO-Alert în nord-estul județului Tulcea privind posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian
RO-Alert în nord-estul județului Tulcea privind posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian
MAE avertizează: Restricții de circulație în Bulgaria, din cauza caniculei
MAE avertizează: Restricții de circulație în Bulgaria, din cauza caniculei
SUA și-a epuizat „aproape în totalitate” rachetele de precizie cu rază lungă de acțiune în războiul cu Iranul
SUA și-a epuizat „aproape în totalitate” rachetele de precizie cu rază lungă de acțiune în ...
Tanczos Barna: Nicio variantă de guvernare nu este exclusă. Noul Executiv ar putea fi învestit până la începutul lui septembrie
Tanczos Barna: Nicio variantă de guvernare nu este exclusă. Noul Executiv ar putea fi învestit până ...