Internet/New Media

Grupul OTE a investit peste 2 mld. euro in subsidiarele din Romania in ultimii 10 ani

19 Oct, 11:59 • Redactia DailyBusiness
Grupul elen de telecomunicatii OTE a alocat, in ultimii 10 ani, peste 2 miliarde de euro pentru dezvoltarea subsidiarelor Romtelecom si Cosmote, cea mai mare investitie privata in infrastructura nationala, a declarat luni, Yorgos Ioannidis (foto), directorul general al Romtelecom.
Grupul OTE a investit peste 2 mld. euro in subsidiarele din Romania in ultimii 10 ani

„Prin toate entitatile pe care le controleaza in Romania, grupul OTE este cel mai mare jucator pe piata telecomunicatiilor din Romania in privinta veniturilor”, a spus Ioannidis, prezent, luni, la evenimentul IT&C Global Forum 2009, citat de Mediafax.

OTE a intrat in structura actionariatului Romtelecom in 1998. In prezent, grupul elen detine 54,01% din actiunile Romtelecom, cel mai mare operator de telefonie fixa, cu aproximativ trei milioane de linii.

Subsidiara locala Cosmote este controlata in proportie de 30% de Romtelecom. Cosmote Romania este al treilea operator de telefonie mobila, cu peste sase milioane de clienti.