- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Lifestyle

Depeche Mode nu va reprograma concertul din Bucuresti

12 Jun, 17:10 • Redactia DailyBusiness
Reprezentantii Depeche Mode au anuntat oficial ca trupa nu va putea reprograma niciunul dintre concertele open-air anulate in perioada 12 mai - 8 iunie, printre acestea numarandu-se si cel de la Bucuresti, potrivit unui anunt al Emagic.
Depeche Mode nu va reprograma concertul din Bucuresti

Fanii care si-au cumparat bilete pentru spectacolul programat initial pentru data de 16 mai au posibilitatea de a recupera valoarea acestora sau de a le preschimba cu bilete B’estFest, la tarife speciale.

„Am sperat pana in ultimul moment ca trupa va reusi reprogramarea spectacolelor anulate. Din pacate, programul incarcat al trupei nu a permis includerea niciunui concert in pauzele de turneu”, a declarat Laura Coroianu, director executiv Emagic.

La concert erau asteptati circa 40.000 de spectatori.

Depeche Mode a reluat turneul „Tour of the Universe” saptamana aceasta, primul show sustinut fiind cel din Leipzig, Germania, de pe data de 8 iunie.