Licitatiile de arta, sau cum se contempla profitul

Daca in 2002 un tablou pictat de Jean Cheller, un artist neglijat in perioada comunista, se vindea cu 700 de euro, acum o lucrare de-a lui valoreaza in jur de 8.000 de euro.

Este vorba de pictori romani redescoperiti cu ajutorul licitatiilor, mai ales in conditiile in care clasicii nationali, ca Nicolae Grigorescu sau Ion Andreescu, sunt din ce in ce mai putin „vanduti” odata ce au intrat in casele colectionarilor, explica pentru DailyBusiness Alexandru Ghildus, presedintele casei de licitatii Monavissa.

Foarte multe tablouri s-au cumparat in primii ani dupa revolutie cu preturi foarte mici, iar cei care le-au achizitionat au facut o afacere buna, putand sa le vanda ulterior la preturi mai mari. Pana in anul 2000, aceste opere au circulat destul de mult, dar dupa aceea au fost tot mai rar vazute pe piata de arta.

In ceea ce priveste veniturile obtinute de casele de licitatie romanesti, acestea sunt relativ modeste, dupa cum spun oficialii acestora. Casa Monavissa, de pilda, a avut anul acesta vanzari de circa 30.000 de euro la fiecare licitatie, cifra de afaceri pe tot anul putand fi astfel estimata la 450.000 de euro. In ceea ce priveste casa Alis, anul trecut cifra de afaceri s-a ridicat la peste un milion de euro, oficialii sai estimanad ca anul acesta veniturile vor creste cu cateva zeci de mii de euro.

Piata obiectelor de arta vandute prin licitatii nu depaseste 2 milioane de euro pe an, este de parere Mihail Papagheorghiu, actionar la Alis. „Exista insa si o piata subterana, imposibil de cuantificat”, spune el referindu-se la cumpararile facute in mod direct, fara intermediari si fara a fi inregistrate in documente.

Piata neagra a obiectelor de arta este o piata riscanta, prin faptul ca pot fi vandute usor multe falsuri, completeaza Ghildus. Avantajul unei case de licitatii este ca lucrarile sunt evaluate de experti, iar posibilitatea vinderii unor opere neautentice este foarte redus.

In contextul international, valoarea pietei romanesti este deocamdata nesemnificativa. Anul acesta, in primele trei trimestre, veniturile globale castigate din licitatii s-au ridicat la 5,38 miliarde de dolari (circa 2,3 miliarde de euro), din care mai mult de jumatate au fost obtinute de casele mari din New York precum Sotheby’s sau Christie’s.

Cine liciteaza?

Multi cumparatori care merg la licitatii sunt oameni care au venituri mari si privesc arta mai mult ca o investite personala, pe termen lung, astfel ca nu tin neaparat sa vanda din tablourile valoroase achizitionate doar pentru ca pretul a crescut cu cateva procente, spune Ghildus.

De altfel, reprezentantii caselor de licitatii se feresc sa nominalizeze nume ale colectionarilor care frecventeaza galeriile de arta. Discretia pare a fi cuvantul de ordine in acest business.

Totusi, privind la evolutia preturilor pentru anumite lucrari, este evident ca arta poate fi si o investitie profitabila. De exemplu, tablourile lui Gheorghe Petrascu au ajuns in doi ani, din 2002 pana in 2004, sa aiba o cotatie aproape dubla, crescand de la circa 7.500 de euro la peste 14.000. In vara anului 2004, „Peisaj cu moschee” a fost cumparat cu 14.250 de euro. O evolutie interesanta a avut-o si cota pictorului Iosif Iser, ale carui tablouri se vand astazi cu peste 15.000 de euro, in conditiile in care acum doi ani nu depaseau suma de 2.500 de euro. Desigur, tablourile aceluiasi pictor sunt diferite ca valoare, dar de cele mai multe ori la licitatii se cumpara numele si nu neaparat opera, explica Ghildus.

Mihail Papagheorghiu, de la Alis, este de parere ca piata de arta din Romania este destul de saraca in lucrari cu adevarat valoroase. Sunt putine lucrari de calitate in vanzare prin casele de licitatie, spune el. La casa Alis cel mai bine se vand operele marilor maestri, precum Grigorescu, Andreescu, Iser sau Tonitza, alti artisti fiind destul de neglijati de publicul participant.

Astazi, preturile pentru un Grigorescu sau Tonitza depasesc valoarea de 40.000 de euro, fiind printre cele mai bine vandute nume de artisti romani in tara.

Operele de arta care circula pe piata romaneasca apartin mai ales artistilor autohtoni, putini artisti straini regasindu-se in Romania. Mai sunt exceptii, precum Ivan Aivazovsky, un pictor rus din secolul al XIX-lea destul de apreciat pe piata internationala, cotat la aproximativ 100.000 de euro, care a avut o lucrare vanduta anul trecut la Monavissa cu un pret de 25.000 de euro.

Oamenii nu sunt pregatiti sa plateasca preturi atat de mari, atat din cauza veniturilor relativ mici din Romania dar si din cauza obisnuintei cu preturile existente, este de parere Roa Calin, gestionar la Hanul cu Tei, o galerie din Capitala care organizeaza si licitatii.

Printre lucrarile importante din aceasta casa de licitatie cu regim special (prin faptul ca este in acelasi timp si o consignatie) se numara un pastel de Ion Luchian evaluat la 47.850 de RON (circa 13.814 de euro), o „Casa Taraneasca” de Octav Bancila de 15.950 de RON ( circa 4.557 de euro), un tablou de Dumitru Ghiata sau picturi contemporane pictate de Vasile Grigore sau Gabriel Catrinescu. Totusi, spune Calin, preturile cresc greu in timpul unei licitatii, abia daca se vand la pretul strigat, iar uneori lucrarile nu se vand deloc.

Interes in crestere

In ultimul timp tot mai multi cumparatori se arata interesati de operele vandute prin casele de licitatii, spun specialistii. Din 2004, numarul de vizitatori la expozitiile dinaintea licitatiilor de la casa Monavissa s-a dublat de la an la an, anul acesta o medie de 1.000 de oameni interesati de exponate fiind prezenti la fiecare dintre licitatiile organizate de aceasta institutie. Si Papagheorghiu spune ca oamenii sunt mai interesati de vanzarile prin licitatiile organizate la Alis si estimeaza ca in urmatorii ani numarul acestora va creste semnificativ.

Tablourile nu sunt singurele obiecte care se vand la licitatii, alaturi de ele fiind expuse spre vanzare si bijuterii, sticlarie, mobilier vechi, icoane, carti sau covoare. Interesanta este evolutia cererii de carte veche, spune Ghildus. Numarul cartilor vandute pe an a crescut de la 14 in anul 2004 pana la 100 in prezent. „Numai in ultima licitatie am vandut 31 de carti dintr-un numar de 75 de exponate, ceea ce este un rezultat foarte bun”. Cea mai interesanta evolutie de pret a unei carti a avut-o o editie din 1929 din „Plante si animale” de Ilarie Voronca care de la un pret de pornire de 140 de euro s-a vandut la 5.800 de euro.

Totusi, obiectele de arta plastica raman cele mai apreciate de public: la Monavissa, doua treimi din totalul obiectelor vandute sunt tablouri. O situatie asemanatoare se intalneste si la celelalte doua case de licitatii de arta din Bucuresti, Alis si Hanul cu Tei. Oamenii care cumpara atat prin casa de licitatie, cat si prin consignatia Hanul cu Tei, prefera pictura si mobilierul, spune Calin.

Este cert ca pana la a organiza licitatii cu vanzari de sute de milioane de dolari, precum Sotheby’s sau Christie’s, casele romanesti de licitatii mai au de asteptat. O certitudine exista insa: interesul colectionarilor este in formare, iar valoarea in crestere a tranzactiilor arata ca incet-incet si romanii incep sa-si puna deoparte bugete semnificative pentru a-si decora casele cu obiecte de arta.