Real Estate

Preturile de vanzare ale apartamentelor au scazut cu 17% in 2009

06 Jan, 13:03 • Redactia DailyBusiness
Preturile de vanzare ale apartamentelor publicate de agentiile imobiliare si particulari au scazut la nivel national cu aproape 17% in ultimele 12 luni, semestrul al doilea al anului trecut inregistrand scaderi mai putin abrupte in contextul implementarii programului "Prima Casa", potrivit unui studiu realizat de site-ul Imobilare.ro.
Preturile de vanzare ale apartamentelor au scazut cu 17% in 2009

Astfel, daca in ianuarie 2009, un metru patrat costa in medie 1.477 de euro, in ultima luna a anului trecut acesta a scazut la 1.228 euro, dupa ce in iunie era de 1.245 de euro.

Raportat la momentul martie 2008, punct de referinta in ceea ce priveste nivelul maxim al preturilor apartamentelor, preturile actuale sunt cu 40% mai mici.

„Per ansamblu, evolutia confirma previziunile de scadere de la inceputul anului, insa lasa loc pentru interpretari asupra a ceea ce va urma in 2010. Totusi, scenariul cel mai probabil este ca preturile la apartamente vor fi mai mici in 2010 decat in 2009 „, sustine Adrian Erimescu, directorul general imobiliare.ro.

Bucuresti: Apartamentele noi, scadere de aproape 30% in 2009

Scaderea preturilor apartamentelor noi a fost mai abrupta decat cea a apartamentelor vechi, care nu 2009 au inregistrat o scadere de aproape 22%.

Astfel, pretul apartamentelor din ansamblurile rezidentiale noi din Capitala a ajuns la finalul anului la valoarea de 1.461 euro/mp si a inregistrat, per ansamblu, o scadere masiva de -29% in intervalul ianuarie – decembrie 2009, respectiv de -21,8% pentru primele sase luni ale anului.

Cele mai afectate au fost apartamentele cu doua si trei camere a caror rata anuala de scadere este peste medie (-29,6%, respectiv -29,3%). Cel mai putin au avut de suferit apartamentele mari, cu patru si mai multe camere, mai putin numeroase, dar care tintesc un anumit segment de top al clientilor de imobiliare. La polul opus se afla apartamentele noi cu o camera, al caror pret mediu pe metru patrat de suprafata utila se situeaza sub cel al garsonierelor din blocurile vechi.

In ceea ce priveste apartamentele vechi, pretul acestora a scazut in 2009 cu 21,8%.
In semestrul al doilea, evolutia apartamentelor vechi a infirmat previziunile emise de majoritatea specialistilor la inceputul anului, inregistrandu cresteri surprinzatoare la unele categorii imobiliare: aproape 5% in cazul apartamentelor cu una si doua camere.

Aceasta crestere a fost influentata de semnalele incurajatoare din piata sub influenta pozitiva a Programului Prima Casa, care, in 2009, a avantajat in special apartamentele vechi. Au fost afectate, totusi, apartamentele vechi mari, cu patru si mai multe camere, al caror pret mediu tinde sa coboare spre pragul psihologic de 1.000 euro/mp.

Scadere de 22% si in Brasov
In Brasov, preturile apartamentelor au inregistrat variatii semnificative pe parcursul anului, pretul mediu scazand cu 21,9%, de la 1.216 euro/mp, valoare inregistrata in luna ianuarie, pana la 950 euro/mp, valoare inregistrata la sfarsitul anului. Fata de luna mai 2008, perioada de varf pentru piata imobiliara brasoveana, scaderea este de 35,6%.

Apartamentele noi din Cluj, cu 10% mai ieftine decat cele vechi

Numeroasele proiecte imobiliare din Cluj-Napoca si oferta mare de apartamente noi au determinat ca pretul mediu cerut pentru apartamentele noi sa fie, pe tot parcursul anului, sub cel al apartamentelor vechi, iar la finalul lui 2009, diferenta fiind de aproape 10% (982 euro/mp fata de 1.076 euro/mp).

In cazul apartamentelor din blocurile construite inainte de 1990, pretul mediu a ajuns la 1.076 euro/mp, cu 10,4% sub valoarea inregistrata la inceputul anului. Cel mai mult s-au ieftinit apartamentele cu o camera (-18%), in timp ce apartamentele cu doua si trei camere au inregistrat variatii mai putin spectaculoase (7.8%, respectiv 7%).

Constanta: Ieftiniri la apartamentele mari

Apartamentele din Constanta au cunoscut o evolutie descendenta pe tot parcursul anului 2009. Astfel, Indicele imobiliare.ro pentru luna decembrie, indica un pret mediu de 1.054 euro pe metrul patrat de suprafata utila, cu 23,9% sub cel inregistrat la inceputul anului si 33,7% fata de iunie 2008, luna de varf pentru preturile la apartamentele din Constanta.

Desi procentul cu care a scazut pretul apartamentelor noi, 19.3%, este mai mic decat cel inregistrat de apartamentele vechi, 24,1%, in ultimul trimestru al anului, apartamentele noi au fost mai ieftine decat cele vechi (1.012 euro/mp, fata de 1.060 euro/mp, valori valabile la sfarsitul anului).

Iasi, singurul oras din tara unde apartamentele vechi au scazut sub 900 euro/mp

Capitala Moldovei a devenit in 2009 cel mai ieftin dintre marile orase din tara, cu un pret mediu pe metru patrat de suprafata utila de 927 euro, cu 17,7% mai putin decat valoarea inregistrata la inceputul anului, respectiv 31,8% fata de luna iunie 2008, cand a fost atinsa valoarea maxima, conform Indicelui imobiliare.ro.

Daca in primele doua luni, apartamentele vechi erau mai scumpe decat cele noi, situatia s-a modificat incepand cu luna martie, iar diferenta dintre pretul mediu al apartamentelor noi si cel al apartamentelor vechi s-a accentuat in a doua parte a anului: 999 euro/mp (in cazul apartamentelor noi) fata de 893 euro/mp (pentru apartamentele vechi).

Iasiul este singurul mare oras din tara unde pretul mediu al apartamentelor vechi a coborat la finalul anului sub 900 euro (893 euro/mp). Apartamentele cu o camera sunt singurele care se mentin si raman mai scumpe decat celelalte tipuri de apartamente, Indicele imobiliare.ro indicand in luna decembrie o valoare de 966 euro/mp pentru aceasta categorie imobiliara.

Diferenta fata de celelalte mari orase ale tarii este evidenta mai ales in cazul apartamentelor mari. Astfel, in Iasi, un apartament cu trei camere era scos la vanzare la finalul anului pentru un pret mediu pe metru patrat de 887 euro, iar unul cu patru camere pentru 831 euro.

Timisoara: Metrul patrat in garsoniera, mai scump decat cel la patru camere

In Timisoara, pretul pe metru patrat de suprafata utila la apartamentele vechi scade odata cu cresterea numarului de camere. Astfel, pe tot parcursul anului, apartamentele cu o camera au cel mai mare pret pe metru patrat, 1.312 euro in ianuarie, respectiv 1.016 euro in decembrie, iar cele cu patru camere inregistreaza cel mai mic pret pe metru patrat, 1.018 euro in ianuarie si 861 euro in decembrie.

Pe de alta parte, apartamentele cu o camera au inregistrat cea mai mare scadere, atat in primele sase luni ale anului, 17,6%, cat si per ansamblu, 22,6%. La polul opus se situeaza apartamentele cu trei camere: 9,5% in primul semestru, respectiv 13,6% per ansamblul anului.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
O pană globală a serviciilor Microsoft a afectat timp de ore întregi utilizatori, companii şi instituţii, din Asia până în SUA
O pană globală a serviciilor Microsoft a afectat timp de ore întregi utilizatori, companii şi instituţii, ...
România, a doua cea mai mare creștere economică din UE în trimestrul al treilea. De ce rămâne totuși printre ultimele la nivel anual
România, a doua cea mai mare creștere economică din UE în trimestrul al treilea. De ce rămâne totuși ...
Ropotă (AAFBR): Creditele neperformante din România au urcat la 2,9%, iar rata în cazul firmelor mici şi foarte mici a ajuns la 7,9%
Ropotă (AAFBR): Creditele neperformante din România au urcat la 2,9%, iar rata în cazul firmelor mici ...
Inteligența artificială ar putea prelua controlul asupra omenirii în următorii trei ani. Avertismentul experților: „Mașinile ne vor controla pe noi”
Inteligența artificială ar putea prelua controlul asupra omenirii în următorii trei ani. Avertismentul ...
AIE estimează că oferta mondială de petrol va depăşi cererea în ultimul trimestru din 2026, pe fondul revenirii exporturilor din Golful Persic
AIE estimează că oferta mondială de petrol va depăşi cererea în ultimul trimestru din 2026, pe ...
BNR lansează cinci milioane de monede de 50 de bani dedicate lui Constantin Brâncuși. Cât costă exemplarele pentru colecționari
BNR lansează cinci milioane de monede de 50 de bani dedicate lui Constantin Brâncuși. Cât costă ...
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor: Bugetul pentru 2027 trebuie să susţină redresarea economiei
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor: Bugetul pentru 2027 trebuie să susţină redresarea economiei
Rogobete anunță controale în spitalele publice. Medicii care nu respectă programul de lucru riscă să fie concediați
Rogobete anunță controale în spitalele publice. Medicii care nu respectă programul de lucru riscă ...
Nicușor Dan, întâlnire bilaterală cu premierul Ungariei, Peter Magyar, la Dublin. Inteligența artificială, pe agenda liderilor europeni
Nicușor Dan, întâlnire bilaterală cu premierul Ungariei, Peter Magyar, la Dublin. Inteligența artificială, ...
Amenzi de peste 4,8 milioane de lei aplicate de ANPC în urma controalelor din țară. Nereguli la reducerile de Black Friday și produse alimentare cu mucegai
Amenzi de peste 4,8 milioane de lei aplicate de ANPC în urma controalelor din țară. Nereguli la reducerile ...
Ciucu condiționează scumpirea biletelor STB de o restructurare majoră a companiei: „Mai întâi reforma, apoi tarife mai mari”
Ciucu condiționează scumpirea biletelor STB de o restructurare majoră a companiei: „Mai întâi ...
Mai multe orașe europene cer interzicerea filtrelor de țigări. Mucurile reprezintă 30% din deșeurile stradale din Bruxelles
Mai multe orașe europene cer interzicerea filtrelor de țigări. Mucurile reprezintă 30% din deșeurile ...
Economia României a crescut cu 2,1% în trimestrul III, dar PIB-ul rămâne în scădere la nouă luni
Economia României a crescut cu 2,1% în trimestrul III, dar PIB-ul rămâne în scădere la nouă luni
Marea Neagră, cea mai periculoasă zonă maritimă din lume în 2026. Peste 300 de atacuri și riscuri majore pentru România și NATO
Marea Neagră, cea mai periculoasă zonă maritimă din lume în 2026. Peste 300 de atacuri și riscuri ...
Responsabilitatea începe cu fiecare dintre noi! BAT România: buletinul cerut la achiziția de produse cu nicotină înseamnă reguli care funcționează
Responsabilitatea începe cu fiecare dintre noi! BAT România: buletinul cerut la achiziția de produse ...
Rețea de contrabandă cu produse petroliere, destructurată de DIICOT: 66.000 de tone de petrol introduse în România prin Portul Constanța și un prejudiciu de 80 de milioane de lei
Rețea de contrabandă cu produse petroliere, destructurată de DIICOT: 66.000 de tone de petrol introduse ...
Liderii UE se reunesc la Dublin. Inteligența artificială și un mesaj comun privind Ucraina, pe agenda discuțiilor
Liderii UE se reunesc la Dublin. Inteligența artificială și un mesaj comun privind Ucraina, pe agenda ...
Nicușor Dan, după summitul de la Dublin: România discută cu Germania colaborarea pentru un hub de securitate la Marea Neagră
Nicușor Dan, după summitul de la Dublin: România discută cu Germania colaborarea pentru un hub de ...