Real Estate

„Taxa pe paragină” aproape de intrarea în vigoare. Impozit crescut cu până la 500% pentru proprietarii care nu rezolvă aceste probleme

27 Oct, 15:51 • Russo George
Aşa numita "taxă pe paragină" este o măsură aprobată de mai multe municipii din România, care prevede că proprietarii care îşi lasă imobilele să se deterioreze, mai ales dacă este cazul unor monumente istorice.
Taxa pe paragină aproape de intrarea în vigoare. Impozit crescut cu până la 500% pentru proprietarii care nu rezolvă aceste probleme

Prevăzută să fie aplicată în Caransebeş de la 1 ianuarie 2024, „taxa pe paragină”, aprobată  în urma unui amendament USR, vizează și clădirile monument istoric neîngrijite sau degradate, în care se desfășoară activități economice.

Și sunt destule astfel de clădiri în Caransebeș, mai ales în zona centrală. Chiar useristul Dragoș Curelea a fost cel care a întrebat zilele trecute dacă proprietarii acestor clădiri au fost înștiințați cu privire la ce-i așteaptă de anul viitor, potrivit Caraşonline.

„Avem un regulament pentru clădirile istorice și fațade, n-a venit nicio propunere și aș vrea să știu dacă s-a trimis vreo notificare vreunui proprietar de clădire din asta degradată, care e prinsă în lista respectivă. Conform regulamentului, se spune că veți veni cu fiecare clădire în parte în CL”, a declarat acesta.

Cel care se ocupă de problemă din partea Primăriei Caransebeș, city managerul Florin Bogdea, a informat consilierii locali că procedurile vor fi finalizate până la sfârșitul anului.

„Din 2024 se aplică hotărârea privind majorarea impozitelor pentru aceste clădiri degradate. Procedural, o să-i notificăm până la finalul acestui an și vor plăti impozitul majorat. Venim în ședință cu fiecare clădire ca să stabilim cu cât se majorează pe fiecare caz, că poate una e degradată mai mult, alta mai puțin. ”, a precizat Bogdea, potrivit CarasOnline.

Pe de altă parte, de la 1 ianuarie, cresc și impozitele și taxele locale, cu 13,8 la sută, atât cât a fost rata inflației anul trecut, majorare obligatorie prin lege.

Alte oraşe unde se aplică „taxa pe paragină”

Timişoara are cele mai multe clădiri construite înainte de 1940, multe dintre ele adevărate bijuterii. Sau cel puţin aşa au fost cândva. Acum sunt aproape nişte ruine, iar primăria a şi trimis, încă din toamna trecută somaţii proprietarilor ca să le consolideze, aici „taxa pe paragină” intrând în vigoare chiar de la începutul anului acesta.

Pe lângă cele menţionate, „taxa pe paragină” mai este în vigoare în Arad, Caracal şi Buzău, urmând să fie implementată în viitor în mai multe municipii.

Citeşte şi: Ministrul Energiei anunță ce se va întâmpla cu rezervele de gaz și energie electrică la iarnă. „Dacă va fi nevoie, vom negocia cu Azerbaidjan”

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Trump se întâlnește cu Xi, în mijlocul tensiunilor legate de Iran, Taiwan și comerț. La ce ne putem aștepta
Trump se întâlnește cu Xi, în mijlocul tensiunilor legate de Iran, Taiwan și comerț. La ce ne putem ...
ROBOR continuă să crească. Indicele la trei luni a ajuns la 5,85%
ROBOR continuă să crească. Indicele la trei luni a ajuns la 5,85%
Siegfried Mureșan vrea votul de învestire la începutul săptămânii viitoare
Siegfried Mureșan vrea votul de învestire la începutul săptămânii viitoare
Sorin Grindeanu s-a întâlnit cu Ilie Bolojan: S-a stabilit calendarul învestirii Guvernului Mureșan (surse)
Sorin Grindeanu s-a întâlnit cu Ilie Bolojan: S-a stabilit calendarul învestirii Guvernului Mureșan ...
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă ...
Kelemen Hunor, după întâlnirea cu Siegfried Mureșan: Vom continua negocierile pe programul de guvernare
Kelemen Hunor, după întâlnirea cu Siegfried Mureșan: Vom continua negocierile pe programul de guvernare
Nicușor Dan, la CNN: Nu cred că este foarte probabil ca Rusia să atace NATO într-un an sau doi, dar trebuie să fim pregătiți
Nicușor Dan, la CNN: Nu cred că este foarte probabil ca Rusia să atace NATO într-un an sau doi, dar ...
Witkoff spune că SUA și Iranul au purtat discuții indirecte la New York
Witkoff spune că SUA și Iranul au purtat discuții indirecte la New York
EVANTAGE Soft, Renault Group și Politehnica București lansează un laborator de inteligență artificială pentru industria auto
EVANTAGE Soft, Renault Group și Politehnica București lansează un laborator de inteligență artificială ...
CCR discută sesizarea lui Grindeanu privind OUG 38/2026 și un posibil conflict între Guvern și Parlament
CCR discută sesizarea lui Grindeanu privind OUG 38/2026 și un posibil conflict între Guvern și Parlament
Kelemen Hunor anunță că UDMR susține învestirea Guvernului Mureșan, deși spune că majoritatea parlamentară nu este încă asigurată
Kelemen Hunor anunță că UDMR susține învestirea Guvernului Mureșan, deși spune că majoritatea ...
Nazare: România trebuie să transmită investitorilor stabilitate, în pofida crizei politice. „Avem nevoie de un buget credibil pentru 2027”
Nazare: România trebuie să transmită investitorilor stabilitate, în pofida crizei politice. „Avem ...
AUR își prezintă propriul program de guvernare. 10 ministere, reducerea aparatului de stat și TVA de 19%
AUR își prezintă propriul program de guvernare. 10 ministere, reducerea aparatului de stat și TVA ...
George Simion își reafirmă sprijinul pentru Călin Georgescu după decizia instanței și apariția stenogramelor
George Simion își reafirmă sprijinul pentru Călin Georgescu după decizia instanței și apariția ...
Siegfried Mureșan nu renunță la mandat și continuă negocierile pentru formarea Guvernului
Siegfried Mureșan nu renunță la mandat și continuă negocierile pentru formarea Guvernului
Siegfried Mureșan negociază cu UDMR formarea Guvernului. Kelemen Hunor: „Nu avem 233 de voturi”
Siegfried Mureșan negociază cu UDMR formarea Guvernului. Kelemen Hunor: „Nu avem 233 de voturi”
STB primește 34 de milioane de lei de la Primăria Capitalei pentru servicii prestate în pandemie
STB primește 34 de milioane de lei de la Primăria Capitalei pentru servicii prestate în pandemie
Iranul promite redeschiderea Strâmtorii Hormuz în șapte zile, dacă SUA reduc presiunea militară
Iranul promite redeschiderea Strâmtorii Hormuz în șapte zile, dacă SUA reduc presiunea militară