- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro

Grupul Auchan a cumparat integral operatorul retelei din Romania

19 Jan, 15:12 • Redactia DailyBusiness
Auchan a cumparat inca 51% din societatea MGV Distri-Hiper, operatorul retelei de hipermarketuri cu acelasi nume din Romania, tranzactie in urma careia detine 100% din capitalul firmei, a anuntat luni compania.
Grupul Auchan a cumparat integral operatorul retelei din Romania

Societatea MGV Distri-Hiper SA a fost fondata in data de 17 mai 2005, pentru a infiinta si exploata magazine Auchan in Romania. Parteneriatul dintre diferitii actionari prevedea inca de la infiintare majorarea participatiei Auchan la capitalul societatii.

Auchan, care detinea 29% din societate in momentul infiintarii acesteia, a achizitionat, la data de 26 noiembrie 2008, cele 20 de procente detinute de un grup de investitori privati romani.

La 18 decembrie 2008, Auchan a semnat un acord de cumparare a partii de 51% detinute de fondatorii societatii.

Transferul titlurilor se va efectua in cursul anului 2009, dupa obtinerea aprobarii tranzactiei de catre autoritatile romane din domeniul concurentei.

„Aceasta operatiune este o dovada a ambitiei Auchan in Romania. Dorim sa ne continuam dezvoltarea pe termen lung in aceasta tara membra a Uniunii Europene”, a declarat Christophe Dubrulle, presedintele Consiliului de Administratie al grupului Auchan.

„Aceasta operatiune ne permite accelerarea dezvoltarii activitatilor noastre, ca o continuare a muncii depuse de partenerii nostri si de echipele noastre pana in prezent”, a adaugat Dubrulle.

Din 2006, MGV Distri-Hiper a deschis 6 hipermarketuri Auchan, dintre care doua in ultimele luni (unul la Suceava la data de 15 noiembrie, iar al doilea in Bucuresti Militari la 11 decembrie), precum si un supermarket. Compania intentioneaza sa deschida 2 noi hipermarketuri in 2009.

De asemenea, in urma acestei operatiuni, Philippe Le Grignou a fost numit presedinte al MGV Distri-Hiper, companie care numara 3.500 de angajati la 31 decembrie 2008.