- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro

Greva de la metrou ar putea fi anulata. Berceanu promite sporuri incluse in salarii

16 Mar, 13:18 • Redactia DailyBusiness
Guvernul va aproba, miercuri, bugetul pe 2010 al Metrorex, care va introduce in salariul de baza o parte din sporurile angajatilor, ceea ce ar putea opri greva de la metrou, potrivit lui Radu Berceanu, ministrului Transporturilor.
Greva de la metrou ar putea fi anulata. Berceanu promite sporuri incluse in salarii

„S-ar putea sa nu fie joi greva la metrou, pentru ca maine (miercuri – n.r.) vom adopta bugetul si apoi se poate negocia contractul colectiv de munca. Fondul de salarii va ramane neschimbat, poate un pic mai mic fata de anul trecut, insa in interiorul lui dansii (sindicatele de la metrou – n.r.) doresc modificari prin mutarea unor sume de la sporuri si prime in salariul de baza, ceea ce pentru noi este in regula”, a declarat Berceanu, citat de Mediafax..

Prezent la negocierile dintre Ministerul Transportatorilor si liderii Confederatiei Operatorilor si Transportatorilor Autorizati din Romania (COTAR), premierul Emil Boc a afirmat la randul sau ca spera ca sindicatele de la metrou sa inteleaga ca resursele financiare sunt limitate si sa renunte la o greva care ar afecta calatorii.

„Din punctul nostru de vedere, avem toata disponibilitatea pentru a discuta problemele, nu vrem sa sufere cetateni nevinovati din cauza protestelor. In acelasi timp, trebuie sa intelegem ca resursele financiare sunt acelea pe care le avem si nu sunt altele, iar in cadrul acestora trebuie sa gasim cele mai bune solutii in aceasta perioada de criza”, a spus Boc.

Curtea de Apel Bucuresti a decis, in urma cu doua saptamani, ca greva angajatilor de la metrou, desfasurata in noiembrie 2009, a fost legala, instanta admitand contestatia sindicalistilor care, in repetate randuri, au sustinut ca acest conflict de munca ramane deschis.

Dupa decizia Curtii de Apel, sindicalistii au anuntat ca vor intra, joi, in greva generala, cerand o majorare a fondului de salarii cu 3,7% si conditii mai bune de munca.

In noiembrie 2009, angajatii de la metrou au fost in greva timp de doua zile, revendicarile vizand o majorare salariala de 20% si incheierea unui nou contract colectiv de munca.

Greva a fost declarata ilegala de Tribunalul Bucuresti, iar activitatea a fost reluata.

Potrivit legii, dupa ce instanta declara greva drept ilegala, angajatii de la metrou sunt obligati sa-si reia activitatea fara a mai avea loc negocieri si, implict, fara a mai obtine majorarii salariale.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Wendy’s, lanţul american de fast-food, pariază pe România cu investiţii de peste 200 mil. dolari în următorii 10 ani
Wendy’s, lanţul american de fast-food, pariază pe România cu investiţii de peste 200 mil. dolari ...
România și SUA își consolidează cooperarea împotriva criminalității organizate. Predoiu: „Crima organizată a devenit un actor global”
România și SUA își consolidează cooperarea împotriva criminalității organizate. Predoiu: „Crima ...
Eugen Tomac continuă, marți, consultările cu liderii partidelor parlamentare
Eugen Tomac continuă, marți, consultările cu liderii partidelor parlamentare
Zelenski s-a întâlnit cu Charles al III-lea la Castelul Windsor, în timpul vizitei sale în Marea Britanie
Zelenski s-a întâlnit cu Charles al III-lea la Castelul Windsor, în timpul vizitei sale în Marea ...
Tomac conturează structura viitorului Guvern: trei vicepremieri și nume din zona diplomatică și tehnică pentru ministerele-cheie
Tomac conturează structura viitorului Guvern: trei vicepremieri și nume din zona diplomatică și tehnică ...
Grindeanu, după discuţia cu Tomac: „Viitorul guvern trebuie să schimbe din temelii modelul lui Bolojan de austeritate”
Grindeanu, după discuţia cu Tomac: „Viitorul guvern trebuie să schimbe din temelii modelul lui Bolojan ...
Tomac, după consultările cu PSD: Guvernul va evita noi poveri fiscale și va menține direcția prooccidentală a României
Tomac, după consultările cu PSD: Guvernul va evita noi poveri fiscale și va menține direcția prooccidentală ...
Studiu: Românii din marile orașe au cheltuit 383 de lei, în medie, la fiecare vizită la mall, în 2026
Studiu: Românii din marile orașe au cheltuit 383 de lei, în medie, la fiecare vizită la mall, în ...
Fritz: „Greu vedem o susținere”, decizia finală aparține partidului
Fritz: „Greu vedem o susținere”, decizia finală aparține partidului
Ministerul Finanțelor a atras 847,5 milioane de lei de la bănci printr-o emisiune de obligațiuni de stat
Ministerul Finanțelor a atras 847,5 milioane de lei de la bănci printr-o emisiune de obligațiuni de ...
PSD condiționează susținerea Guvernului Tomac de oprirea austerității și reluarea investițiilor
PSD condiționează susținerea Guvernului Tomac de oprirea austerității și reluarea investițiilor
Bolojan: Un guvern fără susținere politică explicită nu poate duce la capăt reformele de care România are nevoie
Bolojan: Un guvern fără susținere politică explicită nu poate duce la capăt reformele de care România ...
Eugen Tomac: „Îmi pun mare speranță în judecata corectă și cinstită a PNL pentru a-mi acorda un vot de încredere”
Eugen Tomac: „Îmi pun mare speranță în judecata corectă și cinstită a PNL pentru a-mi acorda ...
China și Coreea de Nord își consolidează alianța: Xi Jinping, primit cu un fast deosebit la Phenian
China și Coreea de Nord își consolidează alianța: Xi Jinping, primit cu un fast deosebit la Phenian
Bursa de Valori București (BVB) deschide ședința de luni pe scădere pe toți indicii
Bursa de Valori București (BVB) deschide ședința de luni pe scădere pe toți indicii
Miniștrii apărării din statele UE discută deblocarea și utilizarea a 6,6 miliarde de euro din Fondul European de Sprijin pentru Pace pentru Ucraina
Miniștrii apărării din statele UE discută deblocarea și utilizarea a 6,6 miliarde de euro din Fondul ...