Știri interne

România la un pas de Schengen! În decembrie aflăm cât mai durează

05 Oct, 21:10 • Cornel Ghimeșan
Libera circulație în spațiu Schengen ar putea sa nu mai fie doar un vis! În decembrie România va afla când va putea avea libertatea de circulație.
România la un pas de Schengen! În decembrie aflăm cât mai durează

Președenția cehă a Consiliului European își dorește să obțină o decizie unanimă care să favorizeze admiterea României și Bulgariei în Spațiul Schengen. Aderearea la Schengen presupune faptul că cetățenii români ar avea dreptul la liberă circulație în statele membre. Inițiativa este susținută de Comisia Europeană, înformează Mediafax.

Alte articole: Franța și România, primele din UE cu cel mai mare deficit de cont curent în 2022

„Preşedinţia cehă a Consiliului UE consideră că procedura în curs de completare a extinderii Spaţiului Schengen este un element central care lipseşte. Bulgaria şi România au îndeplinit condiţiile necesare astfel încât Consiliul UE să poată discuta ridicarrea controalelor la frontierele interne. În acest context, Preşedinţia cehă a Consiliuului UE este angajată să obţină progrese astfel încât să permită Bulgariei şi României să devină membre cu drepturi depline ale Spaţiului Schengen.

Mai concret, Preşedinţia cehă a Consiliului lucrează în sensul obţinerii deciziilor necesare ale Consiliului prin unanimitate la reuniunea din decembrie. În acest sens, discutăm cu statele membre pentru a pregăti terenul pentru o discuţie substanţială asupra ridicării controalelor la frontierele interne cu Bulgaria şi România. În eforturile noastre de a asigura susţinerea în unanimitate în Consiliu, Preşedinţia a facilitat vizitele experţilor în Bulgaria şi România săptămâna viitoare, în coordonare cu reprezentanţii Comisiei Europene”, a declarat în Parlamentul European Mikuláš Bek, ministrul Afacerilor Europene din Cehia, ţară care exercită Preşedinţia semestrială a Consiliului UE.

Schengen nu va mai fi doar un vis

Vicepreședintele Comisiei Europene, Margaritis Schinas, a subliniat în dezbaterea care a avut loc la Parlamentul European, importanţa pe care Spaţiul Schengen o are pentru Uniunea Europeană şi a pledat pentru admiterea României şi Bulgariei în zona comunitară de liberă circulaţie.

„În ultimii 35 de ani, am construit o întreagă arhitectură Schengen, pentru a proteja mai bine acesta spaţiu fără frontiere, fără controale. Şi trebuie să continuăm să construim şi să îmbunătăţim arhitectura Schengen, pentru că niciun sistem nu poate rezista testului timpului fără o înnoire”, a declarat Margaritis Schinas, cerând consolidarea structurilor interne şi a reglementărilor.

România la un pas de Schengen! În decembrie aflăm cât mai durează
România la un pas de Schengen! În decembrie aflăm cât mai durează

În urmă cu câteva zile, ministrul de Interne, Lucian Bode a avut în Spania o întâlnire cu omologul său spaniol, în cadrul căreia a readus în discuție aderarea României la Schengen, având în vedere că au trecut, nu mai puțin de 10 ani, de când au fost efectuate evaluările tehnice.

„Cu privire la aderarea României la spaţiul Schengen, am subliniat în cadrul discuţiilor cu omologul meu aşteptările noastre în ceea ce priveşte existenţa unui echilibru între obligaţiile pe care şi le asumă fiecare stat membru UE, respectiv drepturile de care beneficiază.

România şi-a asumat toate obligaţiile, dar nici astăzi, la mai mult de 10 ani de la încheierea evaluărilor tehnice, cetăţenii români nu se bucură de dreptul de a călători fără controale în alte state membre. Spania este unul dintre principalii noştri susţinători şi un partener de încredere în plan european şi contăm în continuare pe sprijinul ei, reconfirmat şi de această dată”, a declarat ministrul de Interne

Ministrul a transmis faptul că România și-a îndeplinit obligațiile și cu toate acestea, după atâta vreme cetățenii români nu pot calătorii fără controale vamale în statele membre. În declarația de presă Bode a confirmat faptul ca Spania este unul dinte principalii noștri susținători și că există o colaborare excelentă cu instituția spaniolă condusă de Fernando Grande Marlaska Gómez.

Ministrul de Interne a mai explicat faptul că discuțiile sale cu Fernando Grande Marlaska Gómez s-au axat și problema securității actuale și a subliniat faptul ca este foarte importan să existe o colaborare stabilă deoarece  siguranța frontierelor europene și a cetățenilor este și ar trebui să fie o preocupare comună. Bode a mai accentuat faptul că acest tip de cooperare încurajează lupta împotriva criminalității.

Citește și: Acte de identitate eliberate în regim de urgență! Senatul a adoptat proiectul legislativ

Urmărește Daily Business pe Google News
Trăim în secolul vitezei, în secolul în care ORICE este la un click distanța, iar diferențele sunt dictate de calitatea “ambalajului”. Trăim în secolul în care suntem victimele dezinformării ... citește mai mult
Alte articole
România intensifică măsurile pentru reducerea consumului de energie, Dacia și Ford opresc temporar producția, spune Bolojan
România intensifică măsurile pentru reducerea consumului de energie, Dacia și Ford opresc temporar ...
Fostul șef al Autorității Vamale Române, Mihai Savin, trimis în judecată pentru fals intelectual
Fostul șef al Autorității Vamale Române, Mihai Savin, trimis în judecată pentru fals intelectual
FORT cere Guvernului și Consiliului Concurenței să verifice formarea prețurilor la carburanți și acuză marje de profit excesive
FORT cere Guvernului și Consiliului Concurenței să verifice formarea prețurilor la carburanți și ...
Surse: Președintele Nicușor Dan ar putea desemna noul premier până la sfârșitul lunii
Surse: Președintele Nicușor Dan ar putea desemna noul premier până la sfârșitul lunii
SUA înlocuiesc tarifele temporare cu noi taxe vamale pentru 60 de țări și pregătesc noi măsuri comerciale
SUA înlocuiesc tarifele temporare cu noi taxe vamale pentru 60 de țări și pregătesc noi măsuri ...
Banca de Investiții și Dezvoltare a finalizat evaluarea Comisiei Europene pentru gestionarea fondurilor UE
Banca de Investiții și Dezvoltare a finalizat evaluarea Comisiei Europene pentru gestionarea fondurilor ...
90 de zile de când România nu are un Guvern cu puteri depline
90 de zile de când România nu are un Guvern cu puteri depline
Iranul nu negociază în prezent cu SUA, spune ministrul de externe de la Teheran
Iranul nu negociază în prezent cu SUA, spune ministrul de externe de la Teheran
Rusia își intensifică protecția navelor în Marea Neagră, în contextul amenințărilor asupra exporturilor de cereale
Rusia își intensifică protecția navelor în Marea Neagră, în contextul amenințărilor asupra exporturilor ...
Debitul Dunării scade la un minim comparabil cu cel din 1985
Debitul Dunării scade la un minim comparabil cu cel din 1985
Adrem preia participația majoritară în Electroechipament Industrial
Adrem preia participația majoritară în Electroechipament Industrial
Armata a detonat stânca Pârjoaia pentru a devia apa Dunării spre Centrala de la Cernavodă
Armata a detonat stânca Pârjoaia pentru a devia apa Dunării spre Centrala de la Cernavodă
ING Bank România a atras 120.000 de clienți noi în primul semestru din 2026, dar profitul brut a scăzut cu 29%
ING Bank România a atras 120.000 de clienți noi în primul semestru din 2026, dar profitul brut a scăzut ...
Parlamentul se reunește în sesiune extraordinară pentru două jaloane PNRR privind biodiversitatea și integritatea
Parlamentul se reunește în sesiune extraordinară pentru două jaloane PNRR privind biodiversitatea ...
Președintele Nicușor Dan urmează să promulge legile-jalon din PNRR
Președintele Nicușor Dan urmează să promulge legile-jalon din PNRR
Trump anunță reluarea negocierilor cu Iranul și spune că a amânat un atac militar de amploare
Trump anunță reluarea negocierilor cu Iranul și spune că a amânat un atac militar de amploare