Știri interne

Când intră pensiile românilor după Anul Nou. Sunt anunțate mari întârzieri în această perioadă

01 Jan, 21:00 • Cornel Ghimeșan
Plata pensiei pentru luna ianuarie 2025 a fost modificată iar. Pensionarii vor să știe când își vor primi banii și care sunt sumele pe care urmează să le încaseze la început de an.
Când intră pensiile românilor după Anul Nou. Sunt anunțate mari întârzieri în această perioadă

Pensiile românilor nu cresc, ci rămân la nivelul din noiembrie 2024. Punctul de pensie rămâne la valoarea de 81 lei. Nu se mai actualizează cu rata inflației nici pensiile speciale ale deputaţilor şi senatorilor, personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România, membrilor Corpului diplomatic consular, a celor de la Curtea de Conturi, precum și cele militare, conform Ordonaţei Trenuleţ care a fost publicată în Monitorul Oficial chiar înainte de Anul Nou.

Marcel Ciolacu a precizat, luni, că măsurile din ordonanța trenuleț, prin care s-a amânat indexarea pensiilor până în 2026, ar putea genera resurse financiare fie pentru un sprijin one-off (n.a plată unică) pentru pensiile mici și medii, fie pentru indexarea pensiilor cu rata inflației în a doua parte a anului.

Citește și Anul Nou aduce o veste excelentă pentru românii din Italia. Cresc salariile! Câți bani în plus vor primi

Ministrul Finanțelor a spus, la finalul ședinței, că vor fi făcute calcule, iar acestea vor fi comunicate după 20 ianuarie. „Nu mai putem să ne permitem derapaje”, a atenționat el.

„Am un mesaj special pentru pensionari și pentru românii cu venituri mici. Măsurile pe care le luăm astăzi ne dau încredere că atunci când vom face bugetul de stat în ianuarie vom găsi resursele financiare fie pentru a acorda un sprijin one-off pentru pensiile mici și medii, fie să indexăm pensiile cu rata inflației în a doua parte a anului”, a declarat Marcel Ciolacu.

Pensionarii își vor primi banii în două etape. Sunt cei care apelează la Poșta Română, care își primesc pensiile acasă în prima parte a lunii și cei care și le primesc pe card, pentru care vor intra la mijlocul lunii ianuarie. . În mod normal, cei care așteaptă poștașul ar trebui să-l primească acasă până pe 10 ianuarie 2025, însă există șanse ca poștașul să ajungă în anumite cazuri până spre 17 ianuarie, pentru că angajații de la ”stat” au parte de mai multe zile libere.

Ce program are Poșta Română la început de an

Poștașii încep să lucreze din data de 3 ianuarie 2025, după ce au avut liber de sărbători.

  • în mediul urban subunitățile poștale vor fi deschise în program de lucru cu publicul între orele 8:00-16:00.
  • în mediul rural toate subunitățile poștale vor funcționa în program normal.
  • 1, 2, 6 și 7 ianuarie 2025: toate subunitățile poștale din mediul urban și rural vor fi închise.

Citește și Bună dimineața, Schengen! Românii pot circula, din 1 ianuarie 2025, fără controale la frontieră

„Programul anunțat este în conformitate cu prevederile Codului Muncii și cele din Contractul Colectiv de Muncă 2024-2025, potrivit cărora prima si a doua zi de Crăciun, 1 și 2 ianuarie, precum și ziua de Bobotează și Sfântul Ioan sunt declarate zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează”, a anunțat Poșta Română.

 

Urmărește Daily Business pe Google News
Trăim în secolul vitezei, în secolul în care ORICE este la un click distanța, iar diferențele sunt dictate de calitatea “ambalajului”. Trăim în secolul în care suntem victimele dezinformării ... citește mai mult
Alte articole
Comoara ascunsă sub ruinele Pompeiului: Obiecte de machiaj, parfumuri și bijuterii, descoperite în dulapul unei femei
Comoara ascunsă sub ruinele Pompeiului: Obiecte de machiaj, parfumuri și bijuterii, descoperite în ...
Trump, Xi și Putin vor să își împartă lumea, așa cum au făcut cei trei mari lideri, Churchill, Roosevelt și Stalin la Yalta, în februarie 1945. Oare vor reuși?
Trump, Xi și Putin vor să își împartă lumea, așa cum au făcut cei trei mari lideri, Churchill, ...
Când începe Postul Crăciunului în 2026. Zilele cu dezlegare la pește și tradițiile respectate de credincioși
Când începe Postul Crăciunului în 2026. Zilele cu dezlegare la pește și tradițiile respectate ...
Părinții care revin mai devreme la muncă ar putea primi aceeași sumă ca indemnizația de creștere a copilului
Părinții care revin mai devreme la muncă ar putea primi aceeași sumă ca indemnizația de creștere ...
Garanții de stat pentru energia regenerabilă, soluția analizată de autorități pentru reducerea facturilor marilor consumatori industriali
Garanții de stat pentru energia regenerabilă, soluția analizată de autorități pentru reducerea ...
Alexandru Nazare anunță reduceri de cheltuieli în instituțiile statului pentru bugetul din 2027. Ce se întâmplă cu taxele, salariile și pensiile
Alexandru Nazare anunță reduceri de cheltuieli în instituțiile statului pentru bugetul din 2027. ...
Black Friday 2026: Românii au cheltuit 763 de milioane de lei până la ora 17:45. Cât a ajuns coșul mediu de cumpărături
Black Friday 2026: Românii au cheltuit 763 de milioane de lei până la ora 17:45. Cât a ajuns coșul ...
Suedia reintroduce controalele la frontiere până în mai 2027. Avertismentul MAE pentru românii care călătoresc în țară
Suedia reintroduce controalele la frontiere până în mai 2027. Avertismentul MAE pentru românii care ...
Premierul Luca Niculescu, despre una dintre marile provocări ale lumii contemporane: Relația dintre societatea informațională și democrație
Premierul Luca Niculescu, despre una dintre marile provocări ale lumii contemporane: Relația dintre ...
Barajul de la Mihăileni, blocat de ani de zile. Ministrul Mediului cere reautorizarea urgentă și amenință cu un audit
Barajul de la Mihăileni, blocat de ani de zile. Ministrul Mediului cere reautorizarea urgentă și amenință ...
Băncile din România riscă noi amenzi de la Consiliul Concurenței. Zece instituții financiare, vizate de ancheta privind scorul FICO
Băncile din România riscă noi amenzi de la Consiliul Concurenței. Zece instituții financiare, vizate ...
Ajutor pentru încălzire 2026-2027. Românii care trebuie să depună cererile până pe 20 noiembrie pentru a primi bani din această lună
Ajutor pentru încălzire 2026-2027. Românii care trebuie să depună cererile până pe 20 noiembrie ...
Nicușor Dan avertizează asupra riscurilor pe care manipularea algoritmică și inteligența artificială le aduc alegerilor: „Vocea legitimă a cetățeanului riscă să nu se mai audă”
Nicușor Dan avertizează asupra riscurilor pe care manipularea algoritmică și inteligența artificială ...