Știri interne

Când pică Înălțarea Domnului în 2024. Tradiții și obiceiuri la români

05 May, 13:33 • Bumbeneci Diana
Înălțarea Domnului survine la exact 40 de zile de la Paște, fiind o sărbătoare fundamentală în calendarul creștin. În fiecare an, data acestei sărbători nu este fixă, ci este determinată de data Învierii Domnului.
Când pică Înălțarea Domnului în 2024. Tradiții și obiceiuri la români

Biserica ortodoxă se bazează pe Calendarul Iulian pentru a stabili data Paștelui și, implicit, a celorlalte sărbători mobile. În urma acestor calcule, conform calendarului ortodox, Învierea Domnului va avea loc pe 5 mai în 2024, iar Înălțarea Domnului va fi sărbătorită la 13 iunie 2024.

În această zi de Înălțare, biserica evocă momentul în care Mântuitorul a fost înălțat la cer de pe Muntele Măslinilor. După ce i-a dat binecuvântarea Apostolilor săi, doi îngeri au apărut și, în timp ce aceștia priveau, Iisus s-a ridicat în aer, fiind acoperit de un nor și devenind nevăzut pentru ochii oamenilor.

Înălțarea trupească la cer este un semn al faptului că omul este creat pentru veșnicie, deoarece Fiul se prezintă în fața Tatălui nu doar ca Dumnezeu, ci și ca Om, consolidând astfel credința creștină în mântuire și viață veșnică.

Tradiții de Înălțarea Domnului

De Înălțarea Domnului, creștinii ortodocși respectă o serie de tradiții și superstiții.

  1. În ziua Înălțării Domnului, oamenii se salută folosind cuvintele „Hristos s-a Înălțat!” și „Adevărat s-a Înălțat!”. În unele zone, credincioșii folosesc aceste formule timp de 10 zile.
  2. De Înălțare nu se coase, nu se țese și nu se croiește.
  3. În această zi nu se spală sub nici o formă!
  4. Conform tradiției, sărbătoarea are loc în fiecare an, la 40 de zile de la Învierea Domnului, într-o zi de joi.
  5. În această zi, creștinii ortodocși merg la biserică pentru a participa la Sfânta Liturghie, aprind lumânări și se roagă.
  6. Înălțarea Domnului este o sărbătoare plină de tradiție și istorie. Astăzi, gospodinele vopsesc ouă pentru ultima dată în acest an. Vopseaua rămasă trebuie pusă la rădăcina unui pom.
  7. De Înălțare nu se fac treburi grele la câmp sau în gospodărie.
  8. Pe data de 13 iunie, nu ai voie să dai cu mătura.
  9. În ajun de Înălțare, gospodinele agață leuștean la porți și ferestre, pentru a ține strigoii la distanță.
  10. De Înălțare se vizitează mormintele celor adormiți, pentru a le aprinde lumânări.
    În ziua de Înălțare, oamenii poartă frunze de nuc și leuștean la brâu, pentru că așa a avut și Isus Hristos când S-a înălțat la ceruri.

Ai mai putea citi: Evoluții neașteptate pe piața valutară. Analistul Adrian Măniuţiu: „Suntem într-o zonă de maxim istoric”

Urmărește Daily Business pe Google News
Într-o mare de oameni care merg în direcții simple, seci sau poate chiar absurde, o lume grăbită și gata mereu să alerge pentru îndeplinirea unui scop, eu am ales să mă opresc în loc și să ... citește mai mult
Alte articole
Nicușor Dan, după summitul de la Dublin: România discută cu Germania colaborarea pentru un hub de securitate la Marea Neagră
Nicușor Dan, după summitul de la Dublin: România discută cu Germania colaborarea pentru un hub de ...
Zelenski avertizează Europa că Rusia încearcă să redeseneze arhitectura de securitate europeană
Zelenski avertizează Europa că Rusia încearcă să redeseneze arhitectura de securitate europeană
Nicușor Dan vrea suplimentarea trupelor americane din România și propune Washingtonului să participe la costuri
Nicușor Dan vrea suplimentarea trupelor americane din România și propune Washingtonului să participe ...
Nicușor Dan și Friedrich Merz au discutat la Dublin despre cooperarea în domeniul apărării și bugetul UE pentru 2028-2035
Nicușor Dan și Friedrich Merz au discutat la Dublin despre cooperarea în domeniul apărării și bugetul ...
Nvidia: Jensen Huang demisionează, iar Colette Kress este numită director general interimar
Nvidia: Jensen Huang demisionează, iar Colette Kress este numită director general interimar
Cinci persoane au fost împușcate la Washington, una dintre ele într-o sală de fitness
Cinci persoane au fost împușcate la Washington, una dintre ele într-o sală de fitness
Emisarii SUA îi cer lui Putin să accepte participarea Europei la negocierile privind Ucraina
Emisarii SUA îi cer lui Putin să accepte participarea Europei la negocierile privind Ucraina
BNR menține dobânda-cheie la 6,50% pentru al doilea an consecutiv. Ce se întâmplă cu inflația și creditele românilor
BNR menține dobânda-cheie la 6,50% pentru al doilea an consecutiv. Ce se întâmplă cu inflația și ...
Nicuşor Dan participă la summitul CPE de la Dublin şi la reuniunea Consiliului European dedicată inteligenţei artificiale
Nicuşor Dan participă la summitul CPE de la Dublin şi la reuniunea Consiliului European dedicată ...
CFR Călători schimbă temporar perioada de cumpărare a biletelor de tren. De când vor putea fi făcute rezervările pentru decembrie 2026
CFR Călători schimbă temporar perioada de cumpărare a biletelor de tren. De când vor putea fi făcute ...
Avertisment al armatei ucrainene: problemele Starshield slăbesc apărarea împotriva dronelor ruseşti
Avertisment al armatei ucrainene: problemele Starshield slăbesc apărarea împotriva dronelor ruseşti
Datoriile companiilor către stat au ajuns la 79,4 miliarde de lei în T3/2026, cel mai ridicat nivel de la sfârşitul lui 2024
Datoriile companiilor către stat au ajuns la 79,4 miliarde de lei în T3/2026, cel mai ridicat nivel ...
Ministrul de Interne, despre protestul AUR din 14 noiembrie: „MAI nu aprobă și nu interzice manifestații”. Ce spune Marian Neacșu
Ministrul de Interne, despre protestul AUR din 14 noiembrie: „MAI nu aprobă și nu interzice manifestații”. ...
Guvernul pregătește un proiect pentru următorii 20 de ani ai României în UE. Tinerii care nu învață și nu muncesc, în centrul inițiativei
Guvernul pregătește un proiect pentru următorii 20 de ani ai României în UE. Tinerii care nu învață ...
Tulcea: Alertă de drone pentru zona de nord-est a județului
Tulcea: Alertă de drone pentru zona de nord-est a județului
Victor Negrescu: Europa are economii de 10.000 de miliarde de euro, dar nu reușește să le transforme în investiții. Ce soluții propune pentru România
Victor Negrescu: Europa are economii de 10.000 de miliarde de euro, dar nu reușește să le transforme ...
Călin Georgescu, trimis în judecată de DIICOT în dosarul de înşelăciune de 1,1 milioane de euro
Călin Georgescu, trimis în judecată de DIICOT în dosarul de înşelăciune de 1,1 milioane de euro
Europa nu se pune de acord asupra reprezentantului la negocierile de pace dintre Ucraina și Rusia. Ce nume sunt luate în calcul
Europa nu se pune de acord asupra reprezentantului la negocierile de pace dintre Ucraina și Rusia. Ce ...