Știri interne

Elevii încă își așteaptă bursele neprimite. Ministerul Educației plasează vina la Ministerul Finanțelor

25 Oct, 18:51 • Cassano Sabrina
Elevii încă își așteaptă bursele de merit, dar și cele de ajutor social. Termenul limită a tecut, însă lucrurile nu par a se reglementa prea curând.
Elevii încă își așteaptă bursele neprimite. Ministerul Educației plasează vina la Ministerul Finanțelor

Elevii încă își așteaptă bursele de merit, dar și cele de ajutor social. Cu toate că termenul limită la care banii trebuiau să ajungă la elevi era data de 15 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform actului normativ, acest lucru nu s-a întâmplat. Ministerul Educației plasează vina pe Ministerul Finanțelor, iar la mijloc rămân copiii care așteaptă cu sufletul la gură să își primească răsplata cuvenită mucnii lor.

Elevii încă își așteaptă banii

Cei care au semnalat că banii nu au ajuns la elevi au fost chiar părinții acestora, iar cei de la Edupedu.ro au încercat să afle de ce nu au ajuns banii la elevi și care e situația în țară.

„Banii pentru bursele profesionale și Bani de liceu au fost plătiți de minister, însă banii pentru bursele de merit, performanță, de studiu și de ajutor social sunt livrați de ministerul de finanțe în teritoriu”, conform răspunsului trimis de instuție.

”În privința burselor cu termen de plată 15 ale lunii, bani care ar trebui virați de Ministerul de Finanțe, Ministerul Educației va trimite o adresă către inspectoratele școlare județene și va cere execuția bugetului școlilor pentru luna octombrie, cu data de referință 30 octombrie, pentru a avea situația clară a sumelor virate pentru burse. Inspectoratele vor fi rugate, de asemenea, să transmită dacă sunt semnalate eventuale probleme de către școli și repartizarea sumelor la nivel de UAT-uri (n.red. Unități administrativ teritoriale)”, mai precizează Ministerul Educației.

Bursele se asigură din bugetele locale ale unităților/ subdiviziunilor administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ preuniversitar și din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, aprobate anual prin legea bugetului de stat cu această destinație.

Conform Hotărârii de Guvern nr. 1138 / 2022, “în anul școlar 2022-2023, cuantumul minim al burselor lunare de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social, de care pot beneficia elevii din învățământul preuniversitar cu frecvență, este de:

  • 500 de lei, pentru bursa de performanță;
  • 200 de lei, pentru bursa de merit;
  • 150 de lei, pentru bursa de studiu;
  • 200 de lei, pentru bursa de ajutor social.

Autoritățile deliberative ale administrației publice locale pot stabili un cuantum mai mare al burselor, în funcție de posibilitățile financiare ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale. Bursele prevăzute la art. 1 alin. (1) se plătesc la data de 15 a fiecărei luni, pentru luna precedentă“.

Ministerul Finanțelor face plățile către Direcțiile Finanțelor Publice din teritoriu care direcționează către UAT-uri, iar UAT-urile către școli”, explică ministerul Educației.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Dominic Fritz îi cere liderului AfD să își ceară scuze românilor: „Cine pe cine exploatează aici?”
Dominic Fritz îi cere liderului AfD să își ceară scuze românilor: „Cine pe cine exploatează aici?”
Școală Națională de Diplomație în România. Un deputat AUR propune o instituție pentru formarea viitorilor diplomați
Școală Națională de Diplomație în România. Un deputat AUR propune o instituție pentru formarea ...
Natalia Intotero spune că a găsit o stare de teamă în Ministerul Mediului: „Oamenii muncesc și peste program”
Natalia Intotero spune că a găsit o stare de teamă în Ministerul Mediului: „Oamenii muncesc și ...
Programul Rabla 2027 va avea un buget mult mai mare. Mașinile produse în UE, prioritate la finanțare
Programul Rabla 2027 va avea un buget mult mai mare. Mașinile produse în UE, prioritate la finanțare
Deficitul bugetar al României a scăzut la 3,81% din PIB, dar ținta pentru 2026 depinde de miliardele de euro din PNRR
Deficitul bugetar al României a scăzut la 3,81% din PIB, dar ținta pentru 2026 depinde de miliardele ...
Numărul doi din Pentagon ajunge miercuri la București. România încearcă să obțină clarificări privind prezența militară americană
Numărul doi din Pentagon ajunge miercuri la București. România încearcă să obțină clarificări ...
Alexandru Nazare: Deficitul bugetar a fost cu 4,1 mld. lei sub nivelul programat în trimestrul III
Alexandru Nazare: Deficitul bugetar a fost cu 4,1 mld. lei sub nivelul programat în trimestrul III
Audi investește 4 miliarde de dolari într-o fabrică din SUA, pe fondul presiunilor tarifare
Audi investește 4 miliarde de dolari într-o fabrică din SUA, pe fondul presiunilor tarifare
România domină clasamentul celor mai ieftine târguri de Crăciun din Europa. Cât costă un pahar de vin fiert la Sibiu, Brașov și Craiova
România domină clasamentul celor mai ieftine târguri de Crăciun din Europa. Cât costă un pahar ...
Schimbări la TollRo. Suma fixă pentru camioane ar putea scădea de la 2.000 la 500 de lei
Schimbări la TollRo. Suma fixă pentru camioane ar putea scădea de la 2.000 la 500 de lei
Eisenkot exclude intrarea într-un guvern condus de Netanyahu, chiar dacă Trump i-ar cere acest lucru – presa israeliană
Eisenkot exclude intrarea într-un guvern condus de Netanyahu, chiar dacă Trump i-ar cere acest lucru ...
SUA au lansat, chiar în ajunul alegerilor, atacuri defensive limitate asupra unor ţinte iraniene din apropierea Strâmtorii Ormuz
SUA au lansat, chiar în ajunul alegerilor, atacuri defensive limitate asupra unor ţinte iraniene din ...
Alegerile pot destabiliza băncile luni de zile. Ce se întâmplă cu sistemul financiar după un scrutin fără câștigător clar
Alegerile pot destabiliza băncile luni de zile. Ce se întâmplă cu sistemul financiar după un scrutin ...
Premierul Luca Niculescu promite sprijin pentru indexarea pensiilor și debirocratizare, după întâlnirea cu liderii sindicatelor
Premierul Luca Niculescu promite sprijin pentru indexarea pensiilor și debirocratizare, după întâlnirea ...
Două aeronave spaniole F-18 au fost ridicate de la Mihail Kogălniceanu după detectarea unor drone în apropierea frontierei cu România
Două aeronave spaniole F-18 au fost ridicate de la Mihail Kogălniceanu după detectarea unor drone ...
Alertă de ploi și inundații în mai multe zone din țară. Autoritățile au fost puse în alertă
Alertă de ploi și inundații în mai multe zone din țară. Autoritățile au fost puse în alertă
Ministerul Sorin Costreie  vrea să reducă birocrația din școli. Un studiu va arăta de unde vin miile de sarcini administrative ale profesorilor
Ministerul Sorin Costreie  vrea să reducă birocrația din școli. Un studiu va arăta de unde vin ...
România riscă să piardă bani din PNRR după raportări false privind persoanele cu dizabilități. Florin Manole îl acuză pe fostul ministru Dragoș Pîslaru
România riscă să piardă bani din PNRR după raportări false privind persoanele cu dizabilități. ...