Știri interne

PSD-iștii vor vota dacă rămân la guvernare. Grindeanu: ”Să continue investițiile locale, ăsta e șantaj?”

09 Dec, 12:34 • Stefan Simion
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat, marți, că social-democrații vor decide, prin vot, dacă rămân la guvernare, esențial în acest context fiind dacă propunerile lor vor fi incluse în viitoarele măsuri ale guvernului.
PSD-iștii vor vota dacă rămân la guvernare. Grindeanu: ”Să continue investițiile locale, ăsta e șantaj?”

Grindeanu a făcut declarații importante după ședința Biroului Permanent Naţional (BPN) al PSD.

Liderul PSD a spus, referitor la posibilitatea ieșirii de la guvernare, că o decizie va fi luată, prin vot, de social-democrați, la fel cum aceștia au decis să facă parte din coaliție aflată la putere.

Sorin Grindeanu a precizat că PSD va intra ”într-o perioadă de analiză a guvernării”, la finalul căreia se va vota privind rămânerea sau plecarea.

Citește și Ilie Bolojan se întâlneşte marţi cu ministrul Apărării al Germaniei, Boris Pistorius, la baza de la Kogălniceanu

Potrivit președintelui PSD, în analiza respectivă va conta foarte mult dacă guvernul va ține cont, la viitoarele măsuri, de propunerile social-democraților.

”Va conta în analiză cum se va va ține cont de propunerile noastre. Apoi, vom da un vot, așa cum am dat și acum șase luni, când am decis să fim la guvernare”, a spus Grindeanu.

Referitor la propunerile PSD, liderul celui mai mare partid din România le-a dat ca exemple pe cele privind administrația locală și centrală, salariul minim și bugetul pe anul viitor.

Întrebat când va fi votul privind rămânerea la guvernare, Sorin Grindeanu a răspuns: ”Probabil că bugetul va fi la sfârșitul lunii ianuarie. Până atunci, vor mai fi decizii ale guvernului, care vor conta în evaluarea noastră”.

Întrebat dacă această abordare nu reprezintă un șantaj la adresa partenerilor de guvernare, Sorin Grindeanu a răspuns printr-o serie retorică în opinia lui:

”Să continue investițiile locale, ăsta e șantaj? Să nu se taie salariile medicilor și ale profesorilor, ăsta e șantaj? Să se respecte legea privind salariul minim, ăsta e șantaj?”.

Citește și Călin Georgescu va fi judecat pentru propagandă legionară. Instanța a respins excepțiile prin care se cerea întoarcerea dosarului la procurori

Urmărește Daily Business pe Google News
Numele meu este Ștefan Simion și sunt absolvent al Facultății de Jurnalism din București. În ultimii ani am lucrat pe postul de redactor în mai multe instituții de presă din România, iar acum ... citește mai mult
Alte articole
Bugetul Sănătății crește cu 8,3 miliarde de lei după rectificarea bugetară
Bugetul Sănătății crește cu 8,3 miliarde de lei după rectificarea bugetară
BVB a închis săptămâna cu un avans de 0,88% pe indicele BET. Tranzacțiile au depășit 102 milioane de lei
BVB a închis săptămâna cu un avans de 0,88% pe indicele BET. Tranzacțiile au depășit 102 milioane ...
Papa Leon al XIV-lea este primul suveran pontif care votează la alegerile din SUA
Papa Leon al XIV-lea este primul suveran pontif care votează la alegerile din SUA
Volodimir Zelenski merge la Istanbul pe 31 octombrie pentru discuții privind securitatea Mării Negre
Volodimir Zelenski merge la Istanbul pe 31 octombrie pentru discuții privind securitatea Mării Negre
Nicușor Dan cere Parlamentului să reexamineze legea privind reabilitarea energetică a blocurilor
Nicușor Dan cere Parlamentului să reexamineze legea privind reabilitarea energetică a blocurilor
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție FIDELIS în noiembrie
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție FIDELIS în noiembrie
Ștefan Popa, noul ministru al Transporturilor, a avut primele consultări cu sindicatele Metrorex
Ștefan Popa, noul ministru al Transporturilor, a avut primele consultări cu sindicatele Metrorex
România a avut cele mai mari scumpiri la electricitate şi gaze naturale din UE în primul semestru din 2026 (Eurostat)
România a avut cele mai mari scumpiri la electricitate şi gaze naturale din UE în primul semestru ...
Alexandru Rogobete, despre cele 11 ani fără centre funcționale pentru marii arși: „Este o lipsă de viziune și o lipsă de asumare a actului administrativ”
Alexandru Rogobete, despre cele 11 ani fără centre funcționale pentru marii arși: „Este o lipsă ...
Guvernul alocă 300 de milioane de lei pentru încălzirea în sezonul rece. Ordonanța adoptată vineri include și măsuri pentru plata proiectelor din PNRR
Guvernul alocă 300 de milioane de lei pentru încălzirea în sezonul rece. Ordonanța adoptată vineri ...
Alexandru Nazare: Bugetul pe 2027 va fi dificil de construit. România pierde finanțări din PNRR de 1,5% din PIB, iar cheltuielile pentru Apărare cresc
Alexandru Nazare: Bugetul pe 2027 va fi dificil de construit. România pierde finanțări din PNRR de ...
Bilanțul accidentului feroviar din Spania a ajuns la 69 de morți, iar cel puțin 70 de persoane sunt date dispărute
Bilanțul accidentului feroviar din Spania a ajuns la 69 de morți, iar cel puțin 70 de persoane sunt ...
Ministrul Economiei, Daniel Zamfir, critică execuția bugetară de 23% a ministerului: „Este absolut rușinoasă”. Start-Up Nation a cheltuit doar 2,12% din fonduri
Ministrul Economiei, Daniel Zamfir, critică execuția bugetară de 23% a ministerului: „Este absolut ...
Laura Codruța Kovesi își încheie mandatul de șapte ani la conducerea Parchetului European
Laura Codruța Kovesi își încheie mandatul de șapte ani la conducerea Parchetului European
Aproape 79.000 de cazuri de infecții respiratorii într-o singură săptămână, în România. Ce arată datele INSP despre gripă
Aproape 79.000 de cazuri de infecții respiratorii într-o singură săptămână, în România. Ce arată ...
La 11 ani de la Colectiv, România nu are încă centrele pentru mari arși promise după tragedie
La 11 ani de la Colectiv, România nu are încă centrele pentru mari arși promise după tragedie
Rectificarea bugetară asigură bani pentru medicamente, servicii medicale și plata pensiilor până la finalul anului. Anunțul premierului Luca Niculescu
Rectificarea bugetară asigură bani pentru medicamente, servicii medicale și plata pensiilor până ...
Grevă generală în Italia: proteste de stradă în peste 50 de orașe
Grevă generală în Italia: proteste de stradă în peste 50 de orașe