Premierul Luca Niculescu a anunțat că prima rectificare bugetară din 2026, aprobată în ședința de Guvern de vineri, va asigura finanțarea necesară pentru mai multe domenii esențiale, în special pentru sistemul de sănătate. Potrivit șefului Executivului, fondurile suplimentare vor permite acoperirea cheltuielilor pentru medicamente, materiale sanitare și servicii medicale destinate pacienților, inclusiv celor înscriși în programele naționale de sănătate.
Te-ar mai putea interesa și: AUR îl cheamă pe premierul Luca Niculescu în Parlament să explice deficitul bugetar și planul de reducere a acestuia
La începutul ședinței de Guvern, premierul a precizat că Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate vor primi, prin această rectificare, sumele necesare pentru rezolvarea problemelor urgente de finanțare. Niculescu a subliniat că una dintre prioritățile Executivului este asigurarea continuității serviciilor medicale și evitarea dificultăților în aprovizionarea cu medicamente și materiale sanitare.
Pe lângă finanțarea sistemului sanitar, premierul a anunțat că reașezarea bugetară va permite asigurarea banilor necesari pentru plata tuturor pensiilor până la sfârșitul anului. De asemenea, vor fi acoperite drepturile financiare ale copiilor și persoanelor cu dizabilități, astfel încât aceste plăți să nu fie afectate de rectificare.
Executivul intenționează să aloce fonduri și pentru comunitățile locale, investițiile din agricultură și finalizarea proiectelor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Premierul a menționat că aceste domenii se numără printre prioritățile actuale ale Guvernului, alături de pregătirea pentru sezonul rece și accelerarea implementării proiectelor europene.
Luca Niculescu a afirmat că rectificarea bugetară urmărește să restabilească stabilitatea financiară după o perioadă îndelungată de incertitudine politică, menținând în același timp disciplina bugetară. El a anunțat că, până la sfârșitul anului, Guvernul va realiza o a doua reașezare a bugetului, prin care să fie asigurată continuitatea serviciilor publice în domenii precum sănătatea, educația și securitatea națională.
Totodată, premierul a precizat că ministrul Finanțelor va prezenta un raport privind situația finanțelor publice ale României, pentru a oferi o imagine asupra resurselor și obligațiilor bugetare ale statului.
Un alt subiect important abordat în ședința de Guvern a fost atragerea fondurilor europene prin PNRR. Niculescu a anunțat că ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Mihai Ghigiu, s-a întors de la Bruxelles, unde a avut discuții cu privire la posibilitatea ca România să încaseze cât mai multe dintre sumele prevăzute în acest program.