- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Important pentru toți șoferii cu permis categoria B! Klaus Iohannis a promulgat noua lege! 

29 Apr, 16:44 • Fundeanu Madalina
Decizie pentru toți șoferii cu permis categoria B! Klaus Iohannis a promulgat legea.
Important pentru toți șoferii cu permis categoria B! Klaus Iohannis a promulgat noua lege! 

Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat, luni, legea care permite șoferilor cu permis categoria B să conducă și motociclete cu transmisie automată cu cilindree maximă de 125 cmc și puterea maximă de 11 kW, conform știripesurse.ro.

S-a dat legea pentru șoferii cu permis categoria B

Klaus Iohannis semnat, luni, 29 aprilie, decretul de promulgare a legii care permite șoferilor cu permis categoria B să conducă și motociclete cu transmisie automată cu cilindree maximă de 125 cmc, cu puterea maximă de 11 kW și cu un raport putere/greutate de cel mult 0,1 kW/kg, categoria A1, conform surselor oficiale.

Cu o lună în urmă, Curtea Constituțională a respins o sesizare a șefului statului, depusă după ce a trimis legea la reexaminare, în care susținea că parlamentarii au adoptat legea cu modificări care depășesc limitele cererii de reexaminare formulată de el în vara anului trecut.

Ai mai putea fi interesat și de: Ședință de urgență la Guvern, după ce Ministerul de Finanțe a avertizat că nu sunt bani pentru salarii și pentru majorarea pensiilor

permis auto
permis auto, sursa foto: Promotor

Legea completează O.U.G. nr. 195/2002 pentru extinderea valabilității permiselor de conducere eliberate pentru categoria B și pentru motocicletele cu transmisie automată cu cilindree maximă de 125 cmc, cu puterea maximă de 11 kW și cu un raport putere/greutate de cel mult 0,1 kW/kg, categoria A1.

Șoferii care își doresc să conducă o astfel de motocicletă trebuie să aibă o experienţă de cel puţin 2 ani la volan şi o adeverinţă care să confirme că au făcut un curs de pregătire practică de cel puţin 10 ore.

Românii își vor putea lua permisul de la 17 ani

Recent a fost emis un raport de admitere asupra unui proiect legislativ care propune că un minor în vârstă de 17 ani, deținător al permisului de conducere pentru categoriile B și BE, poate conduce un autovehicul. Este esențial ca acesta să fie însoțit de o persoană care deține permis de conducere din aceeași categorie de cel puțin 10 ani.

Accesul la obținerea unui permis auto începând de la vârsta de 17 ani reprezintă o bună modalitate de responsabilizare a tinerilor. Scopul este acela de a reduce pe cât de mult posibil comportamentele teribiliste și iresponsabile.

Vezi mai multe știri despre: Se deschid primii kilometri din Autostrada Moldovei A7. Sorin Grindeanu: „În acest moment sunt în diverse stadii de construcție toate cele 13 loturi”