- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

În ce condiții pot fi retrași banii din Pilonul II de pensii. Ce trebuie să știe cei 8 milioane de români care și-au investit banii așa

21 May, 21:33 • Adrian Popovici
Asociația pentru Pensiile Administrate Privat din România a explicat că sunt 3 situații în care românii își pot scoate banii din fondurile din Pilonul II. Peste 8 miliioane de români contribuie la aceste fonduri.
În ce condiții pot fi retrași banii din Pilonul II de pensii. Ce trebuie să știe cei 8 milioane de români care și-au investit banii așa

Pilonul II de pensii reprezintă pentru mulți români garanția că atunci când vor ajunge la vârsta în care nu vor mai putea muncii sau își vor dori să pună capăt carierei lor vor avea un venit suplimentar pe lângă indemnizația oferită de stat. Cu toate acestea, există unele persoane care își doresc să se bucure mai repede de acești bani, iar Asociația pentru Pensiile Administrate Privat din România vine cu precizări importante pentru aceștia, notează Știri pe surse.

După cum arată datele furnizate de APAR, în 2023, fondurile de pensii private obligatorii au avut peste 8 milioane de participanți, iar activele nete administrate au depășit 107,7 miliarde RON (aproximativ 21,6 miliarde EUR), stabilind un record istoric pentru acest sistem.

APAPR a venit cu o serie de clarificări legate de modul în care poate avea loc retragerea fondurilor din Pilonul II de pensii private. Conform legislației în vigoare (Legea 411/2004 cu modificările și completările ulterioare, coroborată cu Norma ASF nr. 27/2017 consolidată), plățile din Pilonul II se fac exclusiv în trei situații specifice.

Prima situație este atunci când un participant obține decizia de pensionare pentru limită de vârstă din sistemul public. În acest caz, acesta poate solicita plata fondurilor acumulate în contul personal din Pilonul II. A doua situație este pensionarea pentru invaliditate, indiferent de gradul de invaliditate. Dacă un participant obține decizia de pensionare pentru invaliditate din sistemul public, acesta poate accesa fondurile din Pilonul II.

Cea de a treia situație apare în cazul nefericit al decesului participantului, legea prevede că banii care s-au acumulat în contul personal din Pilonul II este plătit către moștenitorii legali sau testamentari.

În ce condiții pot fi retrași banii din Pilonul II de pensii. Ce trebuie să știe cei 8 milioane de români care și-au investit banii așa
În ce condiții pot fi retrași banii din Pilonul II de pensii. Ce trebuie să știe cei 8 milioane de români care și-au investit banii așa

Te-ar putea interesa și: Câți bani au strâns românii care au cotizat la Pilonul II de pensii. Sume lunare cu 50% mai mari decât anul trecut

Câte plăți s-au făcut prin Pilonul II de pensii?

Reprezentanții asociației explică faptul că de la începutul Pilonului II până la finele lunii februarie 2024, fondurile de pensii private au efectuat plăți totale de peste 2,2 miliarde RON către 161.000 de participanți și beneficiari. Randamentul anual mediu al fondurilor de pensii private obligatorii este de 7,8%, iar fondurile gestionate au atins un nou record, de 135 miliarde de lei.

Administratorii fondurilor de pensii private au trimis cea de-a 100.000.000 scrisoare anuală de informare către cei peste 8 milioane de participanți. Această scrisoare, trimisă până la data de 15 mai a fiecărui an, conține valoarea contului personal la data de 31 decembrie a anului precedent, alături de alte informații relevante.

Citește și: Ce investiții au făcut fondurile de pensii în 2023? Hidroelectrica, în topul companiilor în care au fost băgați banii din Pilonul II

Tags: