Știri interne

Cine este Mihnea Olariu, stră-strănepotul poetului Mihai Eminescu. Deține o afacere de familie, cu o tradiţie care datează din anii 1800

14 Nov, 12:39 • Toma Anca
Mihnea Olariu, descendent al familiei Persu-Eminescu, a intrat în lumea afacerilor la vârsta de 22 de ani, construindu-și o carieră în industria farmaceutică, iar apoi a intrat în agricultură. Alături de un prieten, a preluat Domeniile Franco-Române din Dealu Mare, business pornit de Denis Thomas, care are unele dintre cele mai selecte vinuri din lume.
Cine este Mihnea Olariu, stră-strănepotul poetului Mihai Eminescu. Deține o afacere de familie, cu o tradiţie care datează din anii 1800

Mihnea Olariu și Denis Thomas au creat Galeron, un vin care este un omagiu adus arhitectului francez Albert Galeron, cel care a proiectat Ateneul Român. Galeron nu este doar un vin, ci o punte culturală între două ţări, un tribut care uneşte istoria, cultura şi pasiunea pentru vin, consideră reprezentanţii Domeniilor Franco-Române, o podgorie de 85 de hectare de vie din Dealu Mare.

„Ne-am gândit că ar fi o idee bună să continuăm povestea lui Denis Thomas, având în vedere că a fost primul care a făcut vinuri bio în România, şi să o completăm cu istoria familiei mele”, a spus Mihnea Olariu, unul dintre acţionarii companiei Domeniile Franco-Române.

Citește și: Adnana Popa, tânăra care face milioane de euro cu o afacere inedită. A creat probabil unul dintre cele mai cunoscute locuri şi branduri din Capitală

Mihnea Olariu, cifră de afaceri de 3 milioane de lei

Străbunicii săi, familia Persu-Eminescu, aveau o podgorie la Gura Vadului de aproape 100 de hectare, care a fost naţionalizată şi începând cu anul 2000 bunicii lui au luptat să retrocedeze averea familiei şi au obţinut 45 de hectare de vie, pe care s-au apucat părinţii săi, profesori universitari de electronică şi elec-trotehnică, să le lucreze.

Mihnea Olariu a preluat o fostă întreprindere agricolă de stat (IAS) şi a trecut la agricultura ecologică în 2003, iar crama Domeniile Franco-Române a obţinut certificarea pentru primul vin ecologic în 2006.

„În 2019 a fost prima campanie de producţie de vin de către noi, iar din 2021 am început să ieşim cu produsele pe piaţă şi de la an la an am crescut. Gama Arrogance am pătruns cel mai bine pe piaţă, iar acum ven-im cu Galeron”, a explicat Mihnea Olariu, potrivit Bussinesmagazine.ro.

În 2023, compania Domeniile Franco-Române a avut o cifră de afaceri de 3 milioane de lei cu 20 de angajaţi, conform datelor publice.

Mihnea Olariu a studiat liceul în limba germană, iar la facultate a mers în Germania, unde a făcut economie şi management, iar ulterior a făcut un master în management în Anglia. Apoi, voia să lucreze în logistică pentru unul dintre cei mai importanţi distribuitori din Germania, dar a rămas în ţară după ce a câştigat un proiect în energie, cu panouri fotovoltaice.

Ulterior, şi-a dezvoltat un business în energie regenerabilă şi în 2012 a început distribuţia de farmaceutice şi FMCG prin compania Perfect Care Distribution, pe care a fondat-o alături de Mihnea Mihalache şi Andrei Pănoiu. Perfect Care Distribution a avut o cifră de afaceri de 187 de milioane de lei în 2023 şi peste 3 milioane de lei profit, potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Nicușor Dan, după summitul de la Dublin: România discută cu Germania colaborarea pentru un hub de securitate la Marea Neagră
Nicușor Dan, după summitul de la Dublin: România discută cu Germania colaborarea pentru un hub de ...
Zelenski avertizează Europa că Rusia încearcă să redeseneze arhitectura de securitate europeană
Zelenski avertizează Europa că Rusia încearcă să redeseneze arhitectura de securitate europeană
Nicușor Dan vrea suplimentarea trupelor americane din România și propune Washingtonului să participe la costuri
Nicușor Dan vrea suplimentarea trupelor americane din România și propune Washingtonului să participe ...
Nicușor Dan și Friedrich Merz au discutat la Dublin despre cooperarea în domeniul apărării și bugetul UE pentru 2028-2035
Nicușor Dan și Friedrich Merz au discutat la Dublin despre cooperarea în domeniul apărării și bugetul ...
Nvidia: Jensen Huang demisionează, iar Colette Kress este numită director general interimar
Nvidia: Jensen Huang demisionează, iar Colette Kress este numită director general interimar
Cinci persoane au fost împușcate la Washington, una dintre ele într-o sală de fitness
Cinci persoane au fost împușcate la Washington, una dintre ele într-o sală de fitness
Emisarii SUA îi cer lui Putin să accepte participarea Europei la negocierile privind Ucraina
Emisarii SUA îi cer lui Putin să accepte participarea Europei la negocierile privind Ucraina
BNR menține dobânda-cheie la 6,50% pentru al doilea an consecutiv. Ce se întâmplă cu inflația și creditele românilor
BNR menține dobânda-cheie la 6,50% pentru al doilea an consecutiv. Ce se întâmplă cu inflația și ...
Nicuşor Dan participă la summitul CPE de la Dublin şi la reuniunea Consiliului European dedicată inteligenţei artificiale
Nicuşor Dan participă la summitul CPE de la Dublin şi la reuniunea Consiliului European dedicată ...
CFR Călători schimbă temporar perioada de cumpărare a biletelor de tren. De când vor putea fi făcute rezervările pentru decembrie 2026
CFR Călători schimbă temporar perioada de cumpărare a biletelor de tren. De când vor putea fi făcute ...
Avertisment al armatei ucrainene: problemele Starshield slăbesc apărarea împotriva dronelor ruseşti
Avertisment al armatei ucrainene: problemele Starshield slăbesc apărarea împotriva dronelor ruseşti
Datoriile companiilor către stat au ajuns la 79,4 miliarde de lei în T3/2026, cel mai ridicat nivel de la sfârşitul lui 2024
Datoriile companiilor către stat au ajuns la 79,4 miliarde de lei în T3/2026, cel mai ridicat nivel ...
Ministrul de Interne, despre protestul AUR din 14 noiembrie: „MAI nu aprobă și nu interzice manifestații”. Ce spune Marian Neacșu
Ministrul de Interne, despre protestul AUR din 14 noiembrie: „MAI nu aprobă și nu interzice manifestații”. ...
Guvernul pregătește un proiect pentru următorii 20 de ani ai României în UE. Tinerii care nu învață și nu muncesc, în centrul inițiativei
Guvernul pregătește un proiect pentru următorii 20 de ani ai României în UE. Tinerii care nu învață ...
Tulcea: Alertă de drone pentru zona de nord-est a județului
Tulcea: Alertă de drone pentru zona de nord-est a județului
Victor Negrescu: Europa are economii de 10.000 de miliarde de euro, dar nu reușește să le transforme în investiții. Ce soluții propune pentru România
Victor Negrescu: Europa are economii de 10.000 de miliarde de euro, dar nu reușește să le transforme ...
Călin Georgescu, trimis în judecată de DIICOT în dosarul de înşelăciune de 1,1 milioane de euro
Călin Georgescu, trimis în judecată de DIICOT în dosarul de înşelăciune de 1,1 milioane de euro
Europa nu se pune de acord asupra reprezentantului la negocierile de pace dintre Ucraina și Rusia. Ce nume sunt luate în calcul
Europa nu se pune de acord asupra reprezentantului la negocierile de pace dintre Ucraina și Rusia. Ce ...