Știri interne

Ministerul Educației va implementa ”butonul roșu” în școli și universități. Ce înseamnă și cum va funcționa mecanismul

21 Mar, 09:44 • Andrei Alina
Ministrul Educației, Daniel David, a anunțat că în scurt timp s-ar putea implementa un mecanism prin care elevii și studenții să poată să trimită sesizări anonime cu privire la anumite situații grave care se petrec în școli. Nu e de ajuns, atrag atenția părinții și experții.
Ministerul Educației va implementa ”butonul roșu” în școli și universități. Ce înseamnă și cum va funcționa mecanismul

Elevii și studenții ar putea avea la îndemână un nou mecanism de a trimite sesizări, inclusiv anonime, către școli cu privire la diverse situații, de la consumul de droguri, violență, hărțuire și până la probleme de etică.

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a precizat, în cadrul unei întâlniri despre traficul și consumul de droguri în școli și licee organizată de Comisia pentru Cercetarea Abuzurilor, Combaterea Corupției și Petiții din Senatul României, că în unitățile de învățământ, atât din preuniversitar, cât și din mediul universitar, ar putea să fie implementat un sistem de alertă de tip „buton roșu”. Acest „buton roșu” ar urma să fie o adresă de e-mail, iar aspectele semnalate să ajungă direct la o persoană desemnată din cadrul școlii. Această adresă de e-mail ar fi o altă posibilitate de care elevii și studenții să uzeze, pe lângă clasicele cutii pentru sesizări și reclamații care deja există în multe unități de învățământ.

Citește și: ÎCCJ, decizie de ultim moment în cazul consumului de droguri la volan. Șoferii se vor alege cu dosar penal doar dacă depășesc un anumit prag care să le afecteze aptitudinile de a conduce

 

Expert antidrog, despre problema drogurilor în școli: Mult mai recomandată ar fi, spre exemplu, prezența în unele medii unde sunt copiii non-stop. Eu aș merge pe TikTok și pe Insta

Inițiativa ministrului este apreciată de către părinți, profesori și experți, însă cu toții atrag atenția că simpla sesizare a unei probleme nu este nici pe departe suficientă, cu atât mai mult dacă vorbim de problema consumului de droguri.

Citește și: Senatul dă undă verde clasificării unor medicamente ca droguri periculoase! Proiectul de lege controversat avansează spre Camera Deputaților!

„Orice fel de metodă de comunicare este bună pentru că înseamnă aflarea unor potențiale informații și exploatarea de către instituții specializate. (…) Mult mai recomandată ar fi, spre exemplu, prezența în unele medii unde sunt copiii non-stop. Acolo aș merge. Eu aș merge pe TikTok și pe Insta. Eu discut cu ei și-i pun să ridice mâna. Și văd cum sunt, câți sunt pe Insta, câți sunt pe TikTok. Sunt prezenți acolo. Și acolo ar fi bine. Cu e-mail-ul, nu știu”, spune Expertul antidrog Cătălin Țone, citat de Adevarul.

 

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Comoara ascunsă sub ruinele Pompeiului: Obiecte de machiaj, parfumuri și bijuterii, descoperite în dulapul unei femei
Comoara ascunsă sub ruinele Pompeiului: Obiecte de machiaj, parfumuri și bijuterii, descoperite în ...
Trump, Xi și Putin vor să își împartă lumea, așa cum au făcut cei trei mari lideri, Churchill, Roosevelt și Stalin la Yalta, în februarie 1945. Oare vor reuși?
Trump, Xi și Putin vor să își împartă lumea, așa cum au făcut cei trei mari lideri, Churchill, ...
Când începe Postul Crăciunului în 2026. Zilele cu dezlegare la pește și tradițiile respectate de credincioși
Când începe Postul Crăciunului în 2026. Zilele cu dezlegare la pește și tradițiile respectate ...
Părinții care revin mai devreme la muncă ar putea primi aceeași sumă ca indemnizația de creștere a copilului
Părinții care revin mai devreme la muncă ar putea primi aceeași sumă ca indemnizația de creștere ...
Garanții de stat pentru energia regenerabilă, soluția analizată de autorități pentru reducerea facturilor marilor consumatori industriali
Garanții de stat pentru energia regenerabilă, soluția analizată de autorități pentru reducerea ...
Alexandru Nazare anunță reduceri de cheltuieli în instituțiile statului pentru bugetul din 2027. Ce se întâmplă cu taxele, salariile și pensiile
Alexandru Nazare anunță reduceri de cheltuieli în instituțiile statului pentru bugetul din 2027. ...
Black Friday 2026: Românii au cheltuit 763 de milioane de lei până la ora 17:45. Cât a ajuns coșul mediu de cumpărături
Black Friday 2026: Românii au cheltuit 763 de milioane de lei până la ora 17:45. Cât a ajuns coșul ...
Suedia reintroduce controalele la frontiere până în mai 2027. Avertismentul MAE pentru românii care călătoresc în țară
Suedia reintroduce controalele la frontiere până în mai 2027. Avertismentul MAE pentru românii care ...
Premierul Luca Niculescu, despre una dintre marile provocări ale lumii contemporane: Relația dintre societatea informațională și democrație
Premierul Luca Niculescu, despre una dintre marile provocări ale lumii contemporane: Relația dintre ...
Barajul de la Mihăileni, blocat de ani de zile. Ministrul Mediului cere reautorizarea urgentă și amenință cu un audit
Barajul de la Mihăileni, blocat de ani de zile. Ministrul Mediului cere reautorizarea urgentă și amenință ...
Băncile din România riscă noi amenzi de la Consiliul Concurenței. Zece instituții financiare, vizate de ancheta privind scorul FICO
Băncile din România riscă noi amenzi de la Consiliul Concurenței. Zece instituții financiare, vizate ...
Ajutor pentru încălzire 2026-2027. Românii care trebuie să depună cererile până pe 20 noiembrie pentru a primi bani din această lună
Ajutor pentru încălzire 2026-2027. Românii care trebuie să depună cererile până pe 20 noiembrie ...
Nicușor Dan avertizează asupra riscurilor pe care manipularea algoritmică și inteligența artificială le aduc alegerilor: „Vocea legitimă a cetățeanului riscă să nu se mai audă”
Nicușor Dan avertizează asupra riscurilor pe care manipularea algoritmică și inteligența artificială ...