Știri interne

Orașul din România care bate Capitala la prețurile locuințelor. O garsonieră costă mai mult decât dublu față de București

10 Oct, 23:23 • Stefan Simion
Prețurile locuințelor au explodat peste tot în România, indiferent că vorbim de București, de alte orașe mari sau de orașele mici. Foarte puțini sunt românii care își mai permit să cumpere o casă cu banii jos. Așa că dacă vrei să ai propriul acoperiș deasupra capului, ești nevoit să apelezi la un credit.
Orașul din România care bate Capitala la prețurile locuințelor. O garsonieră costă mai mult decât dublu față de București

Migrarea românilor către orașele mari a început cu ani în urmă, odată cu apariția și extinderea centrelor universitare. Puțini sunt cei care, după absolvirea facultății, se mai întorc în locurile de baștină. De regulă, aleg să rămână acolo unde au studiat, își întemeiază familii, trec prin etapa statului în chirie și, după ani, reușesc, poate, să-și cumpere propria locuință.

Deși s-ar putea crede că cele mai scumpe locuințe sunt în București, întrucât o mare parte dintre românii născuți în provincie au migrat aici, ei, bine, realitatea este alta. Mai scumpă decât viața din București este viața în Cluj. O garsonieră în Cluj costă mai mult decât dublu față de o garsonieră în București.

Orașul din România care bate Capitala la prețurile locuințelor

De pildă, în București, a fost scoasă recent la vânzare o garsonieră de 16 mp în cartierul Ferentari, la etajul 1 din 4, la prețul de 18.000 de euro, „ideală pentru o familie tânără la început de drum”, potrivit clujenii.ro. Pe de altă parte, la Cluj-Napoca, cea mai ieftină garsonieră costă 44.900 de euro, adică mai mult decât dublu. Este vorba despre o garsonieră confort 3 din cartierul Gruia, cu o suprafață de 12 mp, aflată la etajul 3 al unui bloc de 4 niveluri. La acest preț se poate achiziționa un apartament de două camere într-un oraș mai mic.

Citeste si InfoCons Protecția Consumatorilor și Ordinul Arhitecților din România te informează : Ce înseamnă o locuință bine ventilată și de ce contează

Potrivit sursei citate, Clujul se menține pe primul loc la nivel național în privința prețurilor locuințelor. Proprietarii cer, în medie, 3.217 euro/mp pentru apartamentele vechi de o cameră, față de 2.115 euro/mp în Capitală.

Cum se explică prețurile mari la imobiliare în Cluj

Deși, în ultimii ani, s-au ridicat nenumărate locuințe în orașul de pe Someșul Mic, dezvoltatorii nu reușesc să țină pasul cu cererea. Terenurile scumpe și infrastructura deficitară limitează extinderea orașului și mențin costurile la cote ridicate.

„Piața imobiliară din Cluj funcționează după o logică proprie. Cererea mare venită din partea studenților, investitorilor și companiilor IT menține prețurile ridicate, indiferent de contextul economic”, explică analiști imobiliari citați de Imobiliare.ro.

Citeste si Monica Tatoiu și-a amenajat locuința după principii Feng Shui. Obiectele prin care afacerista atrage energiile pozitive: „Anul acesta este unul foarte dificil, cu multe pierderi”

Urmărește Daily Business pe Google News
Numele meu este Ștefan Simion și sunt absolvent al Facultății de Jurnalism din București. În ultimii ani am lucrat pe postul de redactor în mai multe instituții de presă din România, iar acum ... citește mai mult
Alte articole
Nazare: România trebuie să transmită investitorilor stabilitate, în pofida crizei politice. „Avem nevoie de un buget credibil pentru 2027”
Nazare: România trebuie să transmită investitorilor stabilitate, în pofida crizei politice. „Avem ...
AUR își prezintă propriul program de guvernare. 10 ministere, reducerea aparatului de stat și TVA de 19%
AUR își prezintă propriul program de guvernare. 10 ministere, reducerea aparatului de stat și TVA ...
George Simion își reafirmă sprijinul pentru Călin Georgescu după decizia instanței și apariția stenogramelor
George Simion își reafirmă sprijinul pentru Călin Georgescu după decizia instanței și apariția ...
Siegfried Mureșan nu renunță la mandat și continuă negocierile pentru formarea Guvernului
Siegfried Mureșan nu renunță la mandat și continuă negocierile pentru formarea Guvernului
Siegfried Mureșan negociază cu UDMR formarea Guvernului. Kelemen Hunor: „Nu avem 233 de voturi”
Siegfried Mureșan negociază cu UDMR formarea Guvernului. Kelemen Hunor: „Nu avem 233 de voturi”
STB primește 34 de milioane de lei de la Primăria Capitalei pentru servicii prestate în pandemie
STB primește 34 de milioane de lei de la Primăria Capitalei pentru servicii prestate în pandemie
Iranul promite redeschiderea Strâmtorii Hormuz în șapte zile, dacă SUA reduc presiunea militară
Iranul promite redeschiderea Strâmtorii Hormuz în șapte zile, dacă SUA reduc presiunea militară
Lituania face primul pas pentru a permite arme nucleare pe teritoriul său. Parlamentul a votat modificarea Constituției
Lituania face primul pas pentru a permite arme nucleare pe teritoriul său. Parlamentul a votat modificarea ...
Abrudean, despre întâlnirea Bolojan și șefa CCR în biroul său: „Este un spațiu public, adecvat pentru întâlnirile premierului”
Abrudean, despre întâlnirea Bolojan și șefa CCR în biroul său: „Este un spațiu public, adecvat ...
Călin Georgescu, lăsat în libertate, sub control judiciar. Tribunalul București a respins cererea DIICOT de arestare preventivă
Călin Georgescu, lăsat în libertate, sub control judiciar. Tribunalul București a respins cererea ...
Atac armat la o școală din Turcia: cel puțin unsprezece elevi au fost răniți, după ce suspectul a deschis focul în Manisa
Atac armat la o școală din Turcia: cel puțin unsprezece elevi au fost răniți, după ce suspectul ...
Mașina electrică devine mai ieftină la „plin” decât cea pe benzină. România face pași spre electrificare
Mașina electrică devine mai ieftină la „plin” decât cea pe benzină. România face pași spre ...
Katz amenință că va distruge ceea ce a mai rămas din orașul Gaza și va evacua un milion de palestinieni din Gaza, dacă un singur israelian va fi luat ostatic
Katz amenință că va distruge ceea ce a mai rămas din orașul Gaza și va evacua un milion de palestinieni ...
Paradoxul locuirii în România: 94% sunt proprietari, dar 4 din 10 români trăiesc în locuințe supraaglomerate
Paradoxul locuirii în România: 94% sunt proprietari, dar 4 din 10 români trăiesc în locuințe supraaglomerate
Taiwanul, punctul fierbinte al întâlnirii Trump-Xi. Beijingul cere oprirea armelor americane pentru Taipei
Taiwanul, punctul fierbinte al întâlnirii Trump-Xi. Beijingul cere oprirea armelor americane pentru ...
Siegfried Mureșan merge astăzi în Parlament cu programul de guvernare
Siegfried Mureșan merge astăzi în Parlament cu programul de guvernare
Euronews: Călin Georgescu spune că dosarul este „în adormire” și că anchetatorii nu ar avea probe (Stenograme)
Euronews: Călin Georgescu spune că dosarul este „în adormire” și că anchetatorii nu ar avea ...
Trump se va adresa Adunării Generale a ONU, în plin război cu Iranul
Trump se va adresa Adunării Generale a ONU, în plin război cu Iranul