Știri interne

Zi liberă pentru elevi în luna octombrie. În zi de mare sărbătoare religioasă, elevii din acest oraș nu vor merge la cursuri

25 Sep, 23:40 • stefan.neacsu
La zi de mare sărbătoare a creștinilor, sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, Inspectoratul Județean Iași a luat o decizie care îi bucură pe elevi. Nici copiii și nici cadrele didactice nu vor trebui să meargă la școală în această zi.
Zi liberă pentru elevi în luna octombrie. În zi de mare sărbătoare religioasă, elevii din acest oraș nu vor merge la cursuri

Pe data de 14 octombrie 2025, credincioșii ortodocși o prăznuiesc pe Sfânta Parascheva Aceasta este una dintre cele mai importante sărbători din calendarul ortodox, de mare însemnătate pentru toți românii, care vin din toate colțurile țării în pelerinaj la racla cu sfintele moaște.

Sărbătoarea este cu atât mai importantă pentru credincioșii din Moldova și este respectată cu sfințenie în capitala Moldovei.

Zi liberă pentru elevi pe 14 octombrie

În conformitate cu prevederile contractului colectiv de muncă, Inspectoratul Școlar din Iași a decis ca ziua de 14 octombrie 2025 să fie declarată oficial zi liberă pentru toate unitățile de învățământ. Astfel, toate școlile, grădinițele și liceele din județul Iași vor avea activitatea didactică suspendată, iar elevii și profesorii nu vor fi prezenți la cursuri.

Citeste si Premii pentru excelență în educație după tăierea burselor. Câți bani primesc elevii cu media 10 la BAC și la Evaluarea Națională

Nu este pentru prima dată când elevii stau acasă de sărbătoarea Sfintei Parascheva. În anii trecuți, această zi a fost considerată zi nelucrătoare în toate unitățile de învățământ din județ.

Zile libere pentru elevi și profesori în anul școlar 2025-2026

Pe lângă ziua din 14 octombrie, elevii și cadrele didactice beneficiază de alte pauze și zile nelucrătoare în anul școlar 2025-2026:

  • Ziua Internațională a Educației (5 octombrie) — zi liberă, conform structurilor școlare și contractelor colective (această zi pică în 2025 sâmbătă, din păcate).
  • Vacanța de toamnă: 25 octombrie – 2 noiembrie 2025
  • 30 noiembrie (Sfântul Andrei – anul acesta, pică duminică)
  • 1 Decembrie (Ziua Națională – luni),
  • Vacanța de iarnă: sâmbătă, 20 decembrie 2025 – miercuri, 7 ianuarie 2026

Citeste si Liceul din România unde elevii de clasa a 12-a merg la școală doar patru zile pe săptămână. Vinerea rămân acasă și își prezintă temele online

Urmărește Daily Business pe Google News
Tags:
Alte articole
Nazare: România trebuie să transmită investitorilor stabilitate, în pofida crizei politice. „Avem nevoie de un buget credibil pentru 2027”
Nazare: România trebuie să transmită investitorilor stabilitate, în pofida crizei politice. „Avem ...
AUR își prezintă propriul program de guvernare. 10 ministere, reducerea aparatului de stat și TVA de 19%
AUR își prezintă propriul program de guvernare. 10 ministere, reducerea aparatului de stat și TVA ...
George Simion își reafirmă sprijinul pentru Călin Georgescu după decizia instanței și apariția stenogramelor
George Simion își reafirmă sprijinul pentru Călin Georgescu după decizia instanței și apariția ...
Siegfried Mureșan nu renunță la mandat și continuă negocierile pentru formarea Guvernului
Siegfried Mureșan nu renunță la mandat și continuă negocierile pentru formarea Guvernului
Siegfried Mureșan negociază cu UDMR formarea Guvernului. Kelemen Hunor: „Nu avem 233 de voturi”
Siegfried Mureșan negociază cu UDMR formarea Guvernului. Kelemen Hunor: „Nu avem 233 de voturi”
STB primește 34 de milioane de lei de la Primăria Capitalei pentru servicii prestate în pandemie
STB primește 34 de milioane de lei de la Primăria Capitalei pentru servicii prestate în pandemie
Iranul promite redeschiderea Strâmtorii Hormuz în șapte zile, dacă SUA reduc presiunea militară
Iranul promite redeschiderea Strâmtorii Hormuz în șapte zile, dacă SUA reduc presiunea militară
Lituania face primul pas pentru a permite arme nucleare pe teritoriul său. Parlamentul a votat modificarea Constituției
Lituania face primul pas pentru a permite arme nucleare pe teritoriul său. Parlamentul a votat modificarea ...
Abrudean, despre întâlnirea Bolojan și șefa CCR în biroul său: „Este un spațiu public, adecvat pentru întâlnirile premierului”
Abrudean, despre întâlnirea Bolojan și șefa CCR în biroul său: „Este un spațiu public, adecvat ...
Călin Georgescu, lăsat în libertate, sub control judiciar. Tribunalul București a respins cererea DIICOT de arestare preventivă
Călin Georgescu, lăsat în libertate, sub control judiciar. Tribunalul București a respins cererea ...
Atac armat la o școală din Turcia: cel puțin unsprezece elevi au fost răniți, după ce suspectul a deschis focul în Manisa
Atac armat la o școală din Turcia: cel puțin unsprezece elevi au fost răniți, după ce suspectul ...
Mașina electrică devine mai ieftină la „plin” decât cea pe benzină. România face pași spre electrificare
Mașina electrică devine mai ieftină la „plin” decât cea pe benzină. România face pași spre ...
Katz amenință că va distruge ceea ce a mai rămas din orașul Gaza și va evacua un milion de palestinieni din Gaza, dacă un singur israelian va fi luat ostatic
Katz amenință că va distruge ceea ce a mai rămas din orașul Gaza și va evacua un milion de palestinieni ...
Paradoxul locuirii în România: 94% sunt proprietari, dar 4 din 10 români trăiesc în locuințe supraaglomerate
Paradoxul locuirii în România: 94% sunt proprietari, dar 4 din 10 români trăiesc în locuințe supraaglomerate
Taiwanul, punctul fierbinte al întâlnirii Trump-Xi. Beijingul cere oprirea armelor americane pentru Taipei
Taiwanul, punctul fierbinte al întâlnirii Trump-Xi. Beijingul cere oprirea armelor americane pentru ...
Siegfried Mureșan merge astăzi în Parlament cu programul de guvernare
Siegfried Mureșan merge astăzi în Parlament cu programul de guvernare
Euronews: Călin Georgescu spune că dosarul este „în adormire” și că anchetatorii nu ar avea probe (Stenograme)
Euronews: Călin Georgescu spune că dosarul este „în adormire” și că anchetatorii nu ar avea ...
Trump se va adresa Adunării Generale a ONU, în plin război cu Iranul
Trump se va adresa Adunării Generale a ONU, în plin război cu Iranul