Știri politică

Ce conţine raportul referitor la anularea alegerilor pe care preşedintele Nicuşor Dan l-a prezentat liderilor europeni: „Agresiunile hibride au exploatat vulnerabilitățile oamenilor”. DOCUMENT

03 Oct, 15:11 • Anghel Oana
Președintele Nicușor Dan le-a prezentat liderilor europeni, în cadrul Consiliului European informal de la Copenhaga, un raport privitor la anularea alegerilor prezidențiale din România.
Ce conţine raportul referitor la anularea alegerilor pe care preşedintele Nicuşor Dan l-a prezentat liderilor europeni: Agresiunile hibride au exploatat vulnerabilitățile oamenilor. DOCUMENT

Potrivit acestui document, România a fost victima unui amplu război hibrid purtat de Federaţia Rusă.

Nicuşor Dan le-a explicat liderilor europeni că alegerile prezidențiale din 2024 au fost ținta unei campanii coordonate de influență, în care au fost combinate atacuri cibernetice, acțiuni de destabilizare și propagandă masivă pe rețele sociale.

Nicușor Dan indică Rusia drept „actorul ostil” din spatele campaniei hibride de destabilizare a ţării

Potrivit raportului, infrastructura electorală din România a fost ţinta a peste 85.000 de atacuri cibernetice, lansate din peste 30 de state.

”România a fost ținta predilectă a unor ample campanii hibride în contextul scrutinelor electorale din 2024, actorii ostili urmărind modelarea continuă a opiniei publice, destabilizarea capacității de decizie a autorităților guvernamentale și diluarea gradului de coeziune la nivelul societății.

Campania lansată în spațiul românesc s-a manifestat atât prin atacuri cibernetice, măsuri de destabilizare a ordinii publice, cât și prin campanii de microtargetare, dezinformare și influențare a electoratului.

Citeste si Ilie Bolojan prezintă bilanțul la 100 de zile de guvernare: „Nu a fost austeritate ceea ce s-a făcut”

Pe acest palier s-a evidențiat caracterul ofensiv al agresiunilor hibride, care au exploatat vulnerabilitățile audiențelor naționale, atât prin utilizarea versatilă a platformelor sociale, respectiv prin eludarea politicilor prezente la nivelul acestora cu privire la expunerea persoanelor din spectrul politic, cât și prin tehnici de inginerie socială care au vizat segmentarea populației în vederea livrării mesajelor personalizate către audiențe receptive, rezultatul scontat fiind deturnarea derulării optime a procesului electoral”, se arată în raport.

Campanie online coordonată pentru propulsarea candidatului „anti-european și anti-NATO„

Raportul indică, totodată, o campanie online coordonată pentru propulsarea candidatului suveranist Călin Georgescu. Acesta ar fi beneficiat de o campanie online amplă, derulată prin rețele de conturi false pe TikTok și Facebook, dar și prin site-uri „doppelgänger” care imitau publicații românești și instituții oficiale.

Potrivit documentului prezentat de preşedintele Nicuşor Dan oficialilor europeni, echipa lui Georgescu ar fi colaborat cu persoane având legături documentate la Moscova. Printre acestea se numără și fostul luptător Horațiu Potra, despre care sursele menționează că ar fi pregătit acțiuni violente în București, după decizia Curții Constituționale de anulare a alegerilor.

În raport se mai arată și faptul că infrastructura creată – toate acele conturi aparent inofensive de pe reţelele sociale, care aveau postări ce trezeau nostalgii – avea o vechime de câțiva ani, timp în care a putut penetra cât mai puternic spectrul electoral activ. Totul este însoțit de fotografii și capturi de pe rețelele de socializare și din publicații.

„Complexitatea atacurilor, multitudinea și diversitatea resurselor utilizate, caracterul disimulat al tacticilor/tehnicilor utilizate, demersurile complexe de menținere a acțiunilor sub limita de atribuire, precum și anvergura regională a campaniei, relevă implicarea unei ample infrastructuri de dezinformare coordonate din Federația Rusă.

Infrastructura existentă de la nivelul paginilor/site-urilor malițioase continuă să prezinte capabilitățile necesare influențării pe scară largă a populației autohtone, iar schimbarea tiparului acesteia pe momente cheie indică versatilitatea tehnicilor de manipulare a actorilor ostili.

Astfel, această infrastructură informațională a fost creată și activată încă din 2022 pentru promovarea unor mesaje subliminale la nivelul spațiului informațional autohton pentru cultivarea unor sentimente anti-sistem la nivelul audiențelor vizate.

Citeste si Plan rusesc de sabotaj dejucat în Polonia. Explozibili ascunși în conserve de porumb, destinați pentru atacuri în trei țări europene

În contextul alegerilor din 2024, aceasta infrastructură a fost utilizată pentru influențarea mentalului colectiv în vederea dezvoltării unor idei care să corespundă discursului candidatului anti-european și anti-NATO, aceste manifestări asigurând satisfacerea unor obiective strategice ale Federației Ruse.

Adaptabilitatea acestei infrastructuri malițioase a permis modelarea unei percepții anti-sistem, exploatabile în contextul unor evenimente care ar putea genera efecte în favoarea actorilor statali străni (ex: procese electorale, crize de ordine publică, crize politice/economice etc)”, se mai arată în raport.

Urmărește Daily Business pe Google News
Tags:
Alte articole
Comoara ascunsă sub ruinele Pompeiului: Obiecte de machiaj, parfumuri și bijuterii, descoperite în dulapul unei femei
Comoara ascunsă sub ruinele Pompeiului: Obiecte de machiaj, parfumuri și bijuterii, descoperite în ...
Trump, Xi și Putin vor să își împartă lumea, așa cum au făcut cei trei mari lideri, Churchill, Roosevelt și Stalin la Yalta, în februarie 1945. Oare vor reuși?
Trump, Xi și Putin vor să își împartă lumea, așa cum au făcut cei trei mari lideri, Churchill, ...
Când începe Postul Crăciunului în 2026. Zilele cu dezlegare la pește și tradițiile respectate de credincioși
Când începe Postul Crăciunului în 2026. Zilele cu dezlegare la pește și tradițiile respectate ...
Părinții care revin mai devreme la muncă ar putea primi aceeași sumă ca indemnizația de creștere a copilului
Părinții care revin mai devreme la muncă ar putea primi aceeași sumă ca indemnizația de creștere ...
Garanții de stat pentru energia regenerabilă, soluția analizată de autorități pentru reducerea facturilor marilor consumatori industriali
Garanții de stat pentru energia regenerabilă, soluția analizată de autorități pentru reducerea ...
Alexandru Nazare anunță reduceri de cheltuieli în instituțiile statului pentru bugetul din 2027. Ce se întâmplă cu taxele, salariile și pensiile
Alexandru Nazare anunță reduceri de cheltuieli în instituțiile statului pentru bugetul din 2027. ...
Black Friday 2026: Românii au cheltuit 763 de milioane de lei până la ora 17:45. Cât a ajuns coșul mediu de cumpărături
Black Friday 2026: Românii au cheltuit 763 de milioane de lei până la ora 17:45. Cât a ajuns coșul ...
Suedia reintroduce controalele la frontiere până în mai 2027. Avertismentul MAE pentru românii care călătoresc în țară
Suedia reintroduce controalele la frontiere până în mai 2027. Avertismentul MAE pentru românii care ...
Premierul Luca Niculescu, despre una dintre marile provocări ale lumii contemporane: Relația dintre societatea informațională și democrație
Premierul Luca Niculescu, despre una dintre marile provocări ale lumii contemporane: Relația dintre ...
Barajul de la Mihăileni, blocat de ani de zile. Ministrul Mediului cere reautorizarea urgentă și amenință cu un audit
Barajul de la Mihăileni, blocat de ani de zile. Ministrul Mediului cere reautorizarea urgentă și amenință ...
Băncile din România riscă noi amenzi de la Consiliul Concurenței. Zece instituții financiare, vizate de ancheta privind scorul FICO
Băncile din România riscă noi amenzi de la Consiliul Concurenței. Zece instituții financiare, vizate ...
Ajutor pentru încălzire 2026-2027. Românii care trebuie să depună cererile până pe 20 noiembrie pentru a primi bani din această lună
Ajutor pentru încălzire 2026-2027. Românii care trebuie să depună cererile până pe 20 noiembrie ...