COMPANII

Cine va castiga "meciul" PCC-Roibu la cel mai mare combinat petrochimic din regiune?

30 august 2011, ora 00:07, autor(i): Madalina Pana | 701 afisari | 3 comentarii publicate
Aboneaza-te la: RSS   Trimite prin: LinkedIn
oltc.jpg
O noua batalie din "razboiul" pentru Oltchim intre directorul general Constantin Roibu si actionarul minoritar PCC se va derula astazi, in cadrul Adunarii Generale a Actionarilor (AGA). Vezi cine ar putea castiga acest meci.

Constantin Roibu, sef al combinatului din Valcea de 20 ani, pierde din sustinerea puternica pe care o avea din partea Ministerului Economiei, actionarul majoritar al Oltchim. La cererea Ministerului, Roibu va fi nevoit sa renunte la una din functiile pe care le are in conducerea societatii: presedinte al Consiliului de Administratie si director general.

Pe de alta parte, angajatii companiei au declansat un atac fara precedent la adresa PCC, anuntand un protest marti prin care sustin acuzatiile managementului companiei cu privire la actionarul german.

"PCC SE trebuie sa se retraga imediat si definitiv din calitatea de actionar in Oltchim, deoarece nu actioneaza ca un actionar loial", se arata intr-un comunicat al Sindicatului Liber Oltchim Rm. Valcea.

Sindicalistii mai cer autoritatilor statului roman o implicare ferma fata de "actiunile denigratoare la adresa Oltchim a actionarului minoritar PCC SE prin mijloace abuzive si ilegale".

Mai mult, angajatii solicita "declansarea unei actiuni in instanta impotriva actionarului minoritar PCC SE pentru obstructionarea timp de 2 ani si 9 luni a Oltchim in vederea capitalizarii si a functionarii in sistem integrat cu Petrochimia si Rafinaria Arpechim".

Consultantul financiar Ionel Blanculescu, fost presedinte al Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Bancare (AVAB, actuala AVAS), spune ca nu stie cine va castiga acest razboi.

"Pot sa spun insa ca nu vor castiga sigur acei actionari care actioneaza in detrimentul combinatului si vor sa-l scoata de pe piata europeana. Afacerea are potential si va rezista", a spus Blanculescu.

De asemenea, el considera ca nici managementul actual al companiei nu este unul competent, din cauza ca "a taraganat prea mult" situatia in care se afla societatea.

Fostul sef al AVAB considera ca privatizarea Oltchim este foarte necesara. El a mentionat insa ca o simpla privatizare nu este posibila, deoarece "niciun investitor nu va prelua o afacere cu datorii de peste 500 milioane euro" si cu o capitalizare de aproape 5 ori mai mica.

Valoarea de piata a Oltchim se ridica la 422 milioane lei (100 milioane euro), potrivit cotatiei de luni, de 1,23 lei/actiune.

In opinia lui Blanculescu, cea mai buna solutie ar fi gruparea tuturor activelor sanatoase ale Oltchim intr-un modul care sa fie vandut.

De asemenea, ca parte a solutiei de revigorare vazuta de Blanculescu, "actionarul minoritar ar trebui pus la punct si sa nu i se acorde atentie mai mult decat i se cuvine", prin procentul de actiuni detinut.

Cand actionarul minoritar urla distructiv, cel majoritar ar trebui sa-si vada mai departe de treabaIonel Blanculescu, fost sef AVAB
.
Acesta considera ca Oltchim se afla intr-o situatie financiara dificila dar ca are potential de dezvoltare foarte mare si de aceea ar trebui salvat, fiind si singurul combinat petrochimic romanesc.

Constantin Roibu, directorul general al Oltchim, a acuzat ca desi PCC SE figureaza printre principalii actionari minoritari ai Oltchim, "in realitate este principalul competitor si adversar" al companiei, in special din cauza atacurilor agresive facute impotriva companiei si a managementului acesteia.

"In ultimele zile reprezentantii PCC SE, prin publicitate agresiva, mi-au cerut sa-mi dau demisia pentru a se implica direct in restructurarea si redresarea societatii. Sunt dispus sa fac acest lucru, desi situatia dificila in care se afla societatea li se datoreaza in exclusivitate", a declarat directorul combinatului valcean.

Reprezentantii actionarului minoritar PCC au cerut in repetate randuri demisia lui Constantin Roibu, pe motiv ca din cauza acestuia combinatul a ajuns intr-o situatie financiara dificila.

Conflictul dintre cele doua parti ajunge la punctul culminant, pe masura ce se apropie momentul privatizarii. Un posibil efect al acestui razboi ar putea fi si trimiterea a peste 1.000 de angajati in somaj tehnic in luna septembrie, din cauza lipsei materiei prime si a capitalului de lucru.

Pe langa delimitarea functiilor de presedinte si director general, actionarii Oltchim vor mai decide in sedinta de astazi asupra contractarii unui imprumut de 250 milioane euro pentru capital de lucru si finantarea investitiilor. Sedinta care va avea loc astazi, 30 august, fusese initial programata pentru luni, 29 august, dar nu a avut loc din cauza neintrunirii cvorumului.

Intre timp, statul a facut primul pas catre privatizarea Oltchim, prin selectarea consultantului juridic.

Combinatul a incheiat primul semestru cu pierderi de 70 milioane lei, cu 60% mai mici fata de rezultatul negativ din perioada similara a anului precedent, la afaceri cu 69% mai mari.

Oltchim Ramnicu Valcea este ultima companie operationala din industria petrochimica a Romaniei, cu peste 45 de ani de experienta in domeniu, fiind totodata cel mai mare combinat de profil din Europa de Sud-Est.
Comentariile acestui material
 
Numele complet:*
ex: Ion Popescu
Adresa de email:*
ex: ipopescu@yahoo.com
Site personal:
ex: http://www.dailybusiness.ro/
Comentariul tau:*
ATENTIE! Camp obligatoriu.
 
 
 
G. Mihai a spus:
30/08/2011 14:40
Cum poate un actionar minoritar sa "urle distructiv"?! Oricum conform legislatiei romanesti actionarul majoritar poate sa faca aproape orice fara sa dea socoteala iar actionarii minoritari nu au decat sa ia act de ce se intampla cu banii lor si pe banii lor. Asa au fost pacaliti o gramada investitori in Romania care au cumparat pachete minoritare la diverse societati foste de stat si s-au ales cu "praful de pe toba" dupa ce manageri romani "priceputi" si cu "spate" politic au dus firme cu potential direct in cap. Sa ne amintim de Roman, Semanatoarea si multe altele mai putin cunoscute. Si in aceste cazuri a fost tot pe baza de sindicate scoase in strada si toata recuzita de rigoare.. Probabil ca gashca de "baieti destepti" din Romanaia sunt obisnuiti cu victime "cooperante" usor de speriat care isi iau tzeapa si se retrag in liniste. Faptul ca acesti nemti indraznesc sa protesteze vis-a-vis de managementul dezastruos al acestei firme si care probabil este si super-capushata cu firme tot ale "baietzilor desteptzi" ii sperie groaznic. Probabil ca le e teama ca o sa auda si doamna Merckel si va interveni sa le strice "jucaria".
Asa ca de data asta sfatull dl-ui Blanculescu care s-ar traduce cam asa "baietzi lucratzi linishtitzi ca suntetzi majoritari" s-ar putea sa nu fie tocmai bun...

PS Nu stiu a cui e exprimarea de mai sus cu "varianta cea mai optima", a dl-ui Blanculescu sau a autorului articolului dar e complet gresita.
 
Ddddd Ddddddd a spus:
30/08/2011 22:54
D-le Mihai, as avea curiozitatea sa stiu cati angajati ati condus dumneavoastra, pt. a putea clasifica managementul de la Oltchim ca fiind unul dezastruos????
 
G. Mihai a spus:
31/08/2011 21:37
Aproximativ 1500 e ok?
Oricum nici nu e nevoie sa fi implicat in business sau sa ai cine stie ce cunostinte de specialitate ca sa realizezi ca ceva nu e in regula cu managementul unei firme atunci cand aceasta este in pierdere de ani de zile.
Performanta manageriala se evalueaza in primul rand in functie de profitul realizat. Numarul de angajati nu este foarte relevant in acest sens.
 
Cosmin Daraban
Afla cum stai cu optimizarea paginii tale web, chiar si informatii despre activitatea ta in social media. Aici poti cere un audit gratuit !
Gheorghe Craciun
Buna ziua, numele meu este Craciun Gheorghe, reprezentantul companiei BiolEnergy. Vreau sa va propun o oferta de reducere a facturii de curent de...
portal sustinut de adevolution
Sambata, 26 Mai 2012, 21:36
site gazduit de distinct
Alegeti frecventa cu care doriti sa primiti newsletterul:
Adresa dvs. de email:
Abonati-va la newsletter