Știri interne

Instanţele şi parchetele, blocate de un protest al grefierilor împotriva legii salarizării

04 Jun, 10:22 • Daniela Oancea
Activitatea în instanţe şi parchete, suspendată joi până la ora 12:00 în urma unui protest al personalului auxiliar din sistemul judiciar faţă de proiectul noii legi a salarizării, transmite Sindicatul Naţional al Grefei Judiciare Dicasterial.
Instanţele şi parchetele, blocate de un protest al grefierilor împotriva legii salarizării

Potrivit organizaţiei sindicale, în intervalul 08:00–12:00, activitatea va fi oprită total în instanţe şi parchete, în contextul consultărilor organizate pentru familia ocupaţională „Justiţie”, forma de protest fiind determinată de modul în care proiectul legislativ ar ignora revendicările personalului auxiliar şi conex.

Sindicaliştii susţin că proiectul de lege perpetuează mecanismele care au generat, după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, plafonarea salariilor în perioada 2018–2022, precum şi un volum ridicat de litigii salariale, executări silite şi costuri suplimentare pentru bugetul de stat.

Reprezentanţii grefierilor afirmă că în ultimul deceniu nu au fost înregistrate majorări salariale reale, creşterile fiind obţinute exclusiv prin hotărâri judecătoreşti definitive, în urma corectării unor aplicări neunitare ale legislaţiei anterioare.

 Sindicatul Naţional al Grefei Judiciare Dicasterial avertizează că actualul proiect al legii salarizării ar putea conduce la o nouă perioadă de îngheţare a veniturilor pe termen de cinci ani.

Citește și: A doua zi de proteste ale bugetarilor, după aprobarea OUG care le taie sporurile. Angajaţii de la Ministerul Finanţelor și grefierii au ieșit în stradă. Sindicaliștii amenință cu blocarea pensiilor și salariilor

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Sorin Grindeanu le cere miniștrilor Economiei și Apărării să verifice și contractele SAFE mai mici
Sorin Grindeanu le cere miniștrilor Economiei și Apărării să verifice și contractele SAFE mai mici
G7 cere un armistițiu complet și reciproc în Ucraina și avertizează Rusia asupra unor noi sancțiuni
G7 cere un armistițiu complet și reciproc în Ucraina și avertizează Rusia asupra unor noi sancțiuni
Companiile europene din industria jocurilor video avertizează că noile reguli ale UE privind protecția consumatorilor vor „paraliza” sectorul
Companiile europene din industria jocurilor video avertizează că noile reguli ale UE privind protecția ...
Rusia și Ucraina anunță progrese la negocierile de pace, dar rămân departe de un acord
Rusia și Ucraina anunță progrese la negocierile de pace, dar rămân departe de un acord
Liderii COP31 avertizează că războaiele și crizele geopolitice nu trebuie să scoată schimbările climatice de pe agenda globală
Liderii COP31 avertizează că războaiele și crizele geopolitice nu trebuie să scoată schimbările ...
Plata în rate câştigă teren în comerţul online. Comenzile pentru asigurări au crescut cu 79%, cele pentru fashion cu 61% în primele nouă luni din 2026
Plata în rate câştigă teren în comerţul online. Comenzile pentru asigurări au crescut cu 79%, ...
Mihai Fifor, PSD: România nu poate fi guvernată fără PSD
Mihai Fifor, PSD: România nu poate fi guvernată fără PSD
INS avertizează că îmbătrânirea populaţiei pune presiune pe piaţa muncii şi pe sistemul de pensii
INS avertizează că îmbătrânirea populaţiei pune presiune pe piaţa muncii şi pe sistemul de pensii
Sorin Lazăr preia conducerea Curții de Conturi. Parlamentul l-a desemnat să exercite atribuțiile de președinte până la numirea unui nou șef
Sorin Lazăr preia conducerea Curții de Conturi. Parlamentul l-a desemnat să exercite atribuțiile ...
Peste un miliard de euro, autorizați la plată pentru fermierii români în mai puțin de o lună. Subvențiile au crescut cu 87% față de anul trecut
Peste un miliard de euro, autorizați la plată pentru fermierii români în mai puțin de o lună. Subvențiile ...
Vremea se schimbă radical în România: Temperaturi de 27 de grade, ploi abundente și o răcire bruscă în weekend
Vremea se schimbă radical în România: Temperaturi de 27 de grade, ploi abundente și o răcire bruscă ...
WDP începe construcția unei fabrici Siemens de 14 mil. euro la Sibiu
WDP începe construcția unei fabrici Siemens de 14 mil. euro la Sibiu
Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații este marcată pe 11 noiembrie prin ceremonii militare
Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații este marcată pe 11 noiembrie prin ceremonii militare
Comisara europeană pentru Extindere, despre unirea Republicii Moldova cu România: „Doar voi puteți decide”. Ce spune despre aderarea la UE
Comisara europeană pentru Extindere, despre unirea Republicii Moldova cu România: „Doar voi puteți ...
Nicușor Dan, de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații: Experiența militarilor români este importantă în contextul în care războiul a revenit pe continentul nostru
Nicușor Dan, de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații: Experiența militarilor români este importantă ...
PNL și Forța Dreptei fuzionează prin absorbție. Ilie Bolojan și Ludovic Orban au stabilit calendarul revenirii liberalilor în partid
PNL și Forța Dreptei fuzionează prin absorbție. Ilie Bolojan și Ludovic Orban au stabilit calendarul ...
Unitatea 1 de la Cernavodă revine în Sistemul Energetic Național. Când vor funcționa ambele reactoare la capacitate maximă și cât din consumul României vor acoperi
Unitatea 1 de la Cernavodă revine în Sistemul Energetic Național. Când vor funcționa ambele reactoare ...
Concedieri masive la STB: 1.715 posturi desființate pentru a salva compania de la faliment. Câți angajați pleacă și ce salarii compensatorii primesc
Concedieri masive la STB: 1.715 posturi desființate pentru a salva compania de la faliment. Câți angajați ...