Turism

Salvamont: Peste 50 de persoane salvate de pe munte în ultimele 24 de ore

09 Feb, 13:45 • Daniela Oancea
Peste 50 de persoane au fost salvate de pe munte în ultimele 24 de ore, în urma intervențiilor de urgență ale salvamontiștilor, 16 dintre acestea fiind transportate la spital, a transmis luni Salvamont România.
Salvamont: Peste 50 de persoane salvate de pe munte în ultimele 24 de ore

Potrivit Dispeceratului Național Salvamont, în ultimele 24 de ore s-au primit 50 de apeluri prin care se solicita ajutorul echipelor de intervenție. Cele mai multe solicitări au venit din județele Maramureș și Caraș-Severin – Muntele Mic (câte cinci), precum și din Prahova, Municipiul Brașov și Sinaia (câte patru).

„În cazul acestor intervenții au fost salvate 53 de persoane. Dintre acestea, 16 au fost transportate cu ambulanțele SAJ, SMURD sau Salvamont la spital, iar restul au fost preluate de aparținători.

Din păcate, o persoană a fost găsită decedată și a fost predată la IML”, se arată într-o postare a Salvamont România.

Totodată, salvamontiștii au răspuns și la 28 de apeluri care solicitau sfaturi și informații despre trasee turistice montane.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, noi atenţionări Cod galben de vreme geroasă, intensificări ale vântului şi viscol, valabile în general până marţi seara în judeţe din Moldova, Transilvania şi Banat.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 9 februarie, ora 10:00 – 10 februarie, ora 10:00, va fi Cod galben de temperaturi deosebit de scăzute în Moldova şi în estul Transilvaniei, cu 6 – 9 grade mai mici decât cele normale datei.

Valorile termice se vor situa între -7 şi -3 grade, iar în noaptea de luni spre marţi (9/10 februarie) va fi ger, astfel că temperaturile minime vor oscila între -14 şi -10 grade.

Judeţele vizate de acest Cod galben sunt: Bacău, Botoşani, Covasna, Galaţi, Harghita, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vrancea şi Vaslui.

De asemenea, în perioada 9 februarie, ora 15:00 – 10 februarie, ora 20:00, va fi în vigoare un al doilea Cod galben, însă de intensificări ale vântului şi viscol.

Astfel, în sudul Banatului vântul va avea intensificări cu viteze la rafală în general de 50 – 70 km/h, viscolind temporar ninsoarea.

În extremitatea vestică a Carpaţilor Meridionali, mai ales la altitudini de peste 1.200 de metri, rafalele vor depăşi 70 – 90 km/h, va fi viscol şi vizibilitate redusă. Judeţele afectate de atenţionare sunt Caraş-Severin şi Mehedinţi.

Citește și: Salvamont: Peste 50 de persoane salvate de pe munte în ultimele 24 de ore

Urmărește Daily Business pe Google News
Tags:
Alte articole
Sorin Grindeanu le cere miniștrilor Economiei și Apărării să verifice și contractele SAFE mai mici
Sorin Grindeanu le cere miniștrilor Economiei și Apărării să verifice și contractele SAFE mai mici
G7 cere un armistițiu complet și reciproc în Ucraina și avertizează Rusia asupra unor noi sancțiuni
G7 cere un armistițiu complet și reciproc în Ucraina și avertizează Rusia asupra unor noi sancțiuni
Companiile europene din industria jocurilor video avertizează că noile reguli ale UE privind protecția consumatorilor vor „paraliza” sectorul
Companiile europene din industria jocurilor video avertizează că noile reguli ale UE privind protecția ...
Rusia și Ucraina anunță progrese la negocierile de pace, dar rămân departe de un acord
Rusia și Ucraina anunță progrese la negocierile de pace, dar rămân departe de un acord
Liderii COP31 avertizează că războaiele și crizele geopolitice nu trebuie să scoată schimbările climatice de pe agenda globală
Liderii COP31 avertizează că războaiele și crizele geopolitice nu trebuie să scoată schimbările ...
Plata în rate câştigă teren în comerţul online. Comenzile pentru asigurări au crescut cu 79%, cele pentru fashion cu 61% în primele nouă luni din 2026
Plata în rate câştigă teren în comerţul online. Comenzile pentru asigurări au crescut cu 79%, ...
Mihai Fifor, PSD: România nu poate fi guvernată fără PSD
Mihai Fifor, PSD: România nu poate fi guvernată fără PSD
INS avertizează că îmbătrânirea populaţiei pune presiune pe piaţa muncii şi pe sistemul de pensii
INS avertizează că îmbătrânirea populaţiei pune presiune pe piaţa muncii şi pe sistemul de pensii
Sorin Lazăr preia conducerea Curții de Conturi. Parlamentul l-a desemnat să exercite atribuțiile de președinte până la numirea unui nou șef
Sorin Lazăr preia conducerea Curții de Conturi. Parlamentul l-a desemnat să exercite atribuțiile ...
Peste un miliard de euro, autorizați la plată pentru fermierii români în mai puțin de o lună. Subvențiile au crescut cu 87% față de anul trecut
Peste un miliard de euro, autorizați la plată pentru fermierii români în mai puțin de o lună. Subvențiile ...
Vremea se schimbă radical în România: Temperaturi de 27 de grade, ploi abundente și o răcire bruscă în weekend
Vremea se schimbă radical în România: Temperaturi de 27 de grade, ploi abundente și o răcire bruscă ...
WDP începe construcția unei fabrici Siemens de 14 mil. euro la Sibiu
WDP începe construcția unei fabrici Siemens de 14 mil. euro la Sibiu
Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații este marcată pe 11 noiembrie prin ceremonii militare
Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații este marcată pe 11 noiembrie prin ceremonii militare
Comisara europeană pentru Extindere, despre unirea Republicii Moldova cu România: „Doar voi puteți decide”. Ce spune despre aderarea la UE
Comisara europeană pentru Extindere, despre unirea Republicii Moldova cu România: „Doar voi puteți ...
Nicușor Dan, de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații: Experiența militarilor români este importantă în contextul în care războiul a revenit pe continentul nostru
Nicușor Dan, de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații: Experiența militarilor români este importantă ...
PNL și Forța Dreptei fuzionează prin absorbție. Ilie Bolojan și Ludovic Orban au stabilit calendarul revenirii liberalilor în partid
PNL și Forța Dreptei fuzionează prin absorbție. Ilie Bolojan și Ludovic Orban au stabilit calendarul ...
Unitatea 1 de la Cernavodă revine în Sistemul Energetic Național. Când vor funcționa ambele reactoare la capacitate maximă și cât din consumul României vor acoperi
Unitatea 1 de la Cernavodă revine în Sistemul Energetic Național. Când vor funcționa ambele reactoare ...
Concedieri masive la STB: 1.715 posturi desființate pentru a salva compania de la faliment. Câți angajați pleacă și ce salarii compensatorii primesc
Concedieri masive la STB: 1.715 posturi desființate pentru a salva compania de la faliment. Câți angajați ...