Știri interne

Siegfried Mureșan vrea votul de învestire la începutul săptămânii viitoare

23 Sep, 13:10 • Cornel Ghimeșan
Siegfried Mureșan, premierul desemnat, a anunțat că va depune până la sfârșitul săptămânii în Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor propuși, urmând ca audierile în comisiile de specialitate și votul de învestitură să aibă loc luni și marți, la începutul săptămânii viitoare. Mureșan a precizat că va solicita ca audierea fiecărui ministru să dureze cel puțin 60 de minute.
Siegfried Mureșan vrea votul de învestire la începutul săptămânii viitoare

Siegfried Mureșan: „Guvernul pe care îl voi propune va avea doar trei vicepremieri”

Siegfried Mureșan, premierul desemnat, a precizat că numărul ministerelor nu va fi majorat, iar Guvernul va avea trei vicepremieri, câte unul din partea fiecăruia dintre cele trei partide care îi susțin candidatura.

„Componența Guvernului: va avea trei vicepremieri. Vor veni din partea celor trei partide care susțin Guvernul: PNL, USR și UDMR. Nu vom crește numărul de ministere”, a declarat Mureșan.

„Voi propune un Guvern cu o agendă ambițioasă, de reformare. După finalizarea programului de guvernare, voi solicita președintelui Nicușor Dan să avem o întâlnire pentru a-i prezenta programul”, a precizat Siegfried Mureșan.

Premierul desemnat a subliniat că unul dintre obiectivele viitorului Executiv este ca economia României să crească într-un ritm mai rapid decât datoria.

„Ce propunem? Obiectivul meu este ca economia să crească mai mult decât datoria în România. Vrem un stat modern, eficient, care să servească mai bine cetățenii. Guvernul pe care îl voi propune va avea doar trei viceprim-miniștri, care să lucreze și să aibă responsabilități clare”, a spus Mureșan.

El a anunțat și măsuri privind companiile de stat.

„Vom avea management performant al companiilor de stat și, pentru fiecare companie, în 12 luni de la învestire, vom avea un plan de eficientizare a companiei.”

„Nu vor exista creșteri de taxe sau de impozite pe toată durata mandatului”

În ceea ce privește politica fiscală, premierul desemnat a anunțat că intenționează să mențină cota unică și că Guvernul pe care îl va propune nu va majora taxele și impozitele.

„Vom menține cota unică. În ceea ce privește impozitarea, nu vor exista în România creșteri de taxe sau de impozite pe toată durata mandatului Guvernului pe care îl propun. Obiectivul meu este să avem o relaxare fiscală de îndată ce ne permitem, reduceri acolo unde are sens.”

Mureșan a exclus și o majorare a cotei TVA

Premierul desemnat Siegfried Mureșan a declarat că viitorul Guvern nu va propune creșterea cotei TVA și că obiectivul Executivului este revenirea, de îndată ce condițiile vor permite, la cota de 19%.

„Guvernul meu nu are în vedere și nu va avea în vedere nicio creștere a cotei de TVA și ne propunem ca, de îndată ce este posibil, să revenim la cota de TVA de 19%.”

Mureșan: „Singurul dialog pe care îl voi avea cu PSD este cel oficial”

„Candidatura mea este, în momentul de față, susținută de PNL, USR și UDMR. Am convenit cu colegii din PNL, USR și UDMR să începem munca la programul de guvernare și să ne coordonăm la fiecare pas. Am lucrat cu experții la programul de guvernare și cu conducerile celor trei partide la viitorii pași. Ieri și astăzi m-am aflat în grupurile parlamentare PNL, USR și UDMR și au confirmat sprijinul pentru nominalizarea mea”, a declarat Siegfried Mureșan.

Premierul desemnat a precizat că se află în dialog cu liderul PSD, Sorin Grindeanu.

„Ne vom întâlni cu siguranță în următoarele ore. Singurul dialog pe care îl voi avea cu PSD este dialogul oficial. Nu voi căuta să am dialog cu alți membri pentru a rupe voturi din PSD”, a adăugat Mureșan.

Premierul desemnat a declarat că intenționează să solicite PSD să susțină noul Executiv, în condițiile în care conducerea social-democrată a refuzat până acum să ofere acest sprijin.

„Socialiștii români se află în fața unui moment decisiv – trebuie să decidă dacă se vor comporta ca niște social-democrați europeni responsabili și vor susține un guvern pro-european sau dacă își vor intensifica cooperarea cu extrema dreaptă, adică cu partidul extremist populist anti-european de aici”, a declarat Mureșan.

Mureșan anunță posibile creșteri ale salariilor bugetarilor și pensiilor în 2027

În privința politicilor sociale, Siegfried Mureșan a declarat că viitorul Guvern va analiza posibilitatea majorării salariilor din sectorul public și a indexării pensiilor atunci când va fi construit bugetul de stat pentru 2027.

„Salariile în sectorul public și pensiile au stagnat în ultimii ani. Este nevoie de o creștere. Vom avea în vedere o creștere a salariilor în sectorul public și o creștere, o indexare, a pensiilor în momentul alcătuirii bugetului de stat pe 2027. Va fi momentul la care vom evalua ce ne permitem. (…) Vom avea creșteri, cel mai probabil, în bugetul de stat pe anul următor, cât ne permitem de mult, în mod responsabil”, a declarat Mureșan.

Siegfried Mureșan a declarat că viitorul Guvern va analiza posibilitatea majorării salariilor din sectorul public și a indexării pensiilor atunci când va fi construit bugetul de stat pentru 2027.

„Salariile în sectorul public și pensiile au stagnat în ultimii ani. Este nevoie de o creștere. Vom avea în vedere o creștere a salariilor în sectorul public și o creștere, o indexare, a pensiilor în momentul alcătuirii bugetului de stat pe 2027. Va fi momentul la care vom evalua ce ne permitem. (…) Vom avea creșteri, cel mai probabil, în bugetul de stat pe anul următor, cât ne permitem de mult, în mod responsabil”, a declarat Mureșan.

Mureșan: „Voi intensifica dialogul cu domnul Grindeanu”

Întrebat despre discuțiile cu Ilie Bolojan și despre dialogul dintre acesta și Sorin Grindeanu, premierul desemnat a afirmat că întâlnirile dintre cei doi trebuie privite și prin prisma funcțiilor pe care le ocupă.

„Ilie Bolojan și Sorin Grindeanu sunt prim-ministru interimar al Guvernului României și președintele Camerei Deputaților. Este corect să pornim de la premisa că domniile lor au un dialog instituțional, în ciuda faptului că partidele noastre sunt pe poziții diferite. Este firesc ca premierul și președintele Camerei Deputaților să dialogheze.”

Mureșan a precizat că discuțiile dintre cei doi nu trebuie interpretate exclusiv în contextul negocierilor pentru învestirea viitorului Guvern.

„Să nu presupunem că, atunci când cei doi se întâlnesc, discută doar despre persoana mea sau despre învestirea Guvernului. Am discutat atât cu domnul Bolojan, cât și cu domnul Grindeanu în ultimele ore. Voi intensifica dialogul cu domnul Grindeanu”, a declarat Siegfried Mureșan.

Despre avertismentul Fitch și declarațiile lui Sorin Grindeanu

Întrebat despre avertismentul Fitch și declarațiile lui Sorin Grindeanu, Siegfried Mureșan a subliniat independența presei și a agențiilor de rating și a spus că evaluările acestora trebuie tratate cu seriozitate.

„Presa internațională este independentă. Îmi dau seama că sunt oameni politici în România obișnuiți ca presa să scrie ce este pe placul lor. Nu am influență asupra presei internaționale și nici nu-mi propun. Nici asupra presei internaționale, nici asupra presei din România, fiindcă vreau să fiți liberi, să fiți puternici.”

Premierul desemnat a afirmat că același principiu se aplică agențiilor de rating și a făcut referire la următoarea evaluare a S&P, programată pentru 2 octombrie.

„Agențiile de rating sunt, de asemenea, independente. Sunt atât de influente tocmai fiindcă sunt independente. Trebuie să luăm foarte în serios ceea ce spun aceste agenții de rating. Știu că, dacă vom avea un Guvern pe 2 octombrie, când S&P își va publica evaluarea, dorința investitorilor de toate felurile și a agențiilor de a avea stabilitate politică și responsabilitate fiscal-bugetară va fi îndeplinită”, a declarat Mureșan.

Cum ar putea arăta viitorul Guvern

Potrivit unor surse Digi24, în acest moment este luată în calcul o formulă de Guvern cu trei vicepremieri. Funcțiile ar urma să fie ocupate de liderii celor trei partide care îl susțin pe Siegfried Mureșan: Kelemen Hunor din partea UDMR, Dominic Fritz din partea USR și Ilie Bolojan din partea PNL.

Kelemen Hunor a declarat miercuri că, în discuțiile purtate cu premierul desemnat, nu au fost abordate portofoliile sau numele viitorilor miniștri.

Siegfried Mureșan mai are șapte zile din termenul în care poate solicita Parlamentului votul de încredere asupra programului de guvernare și a listei viitorului Cabinet.

Urmărește Daily Business pe Google News
Trăim în secolul vitezei, în secolul în care ORICE este la un click distanța, iar diferențele sunt dictate de calitatea “ambalajului”. Trăim în secolul în care suntem victimele dezinformării ... citește mai mult
Alte articole
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă ...
Kelemen Hunor, după întâlnirea cu Siegfried Mureșan: Vom continua negocierile pe programul de guvernare
Kelemen Hunor, după întâlnirea cu Siegfried Mureșan: Vom continua negocierile pe programul de guvernare
Nicușor Dan, la CNN: Nu cred că este foarte probabil ca Rusia să atace NATO într-un an sau doi, dar trebuie să fim pregătiți
Nicușor Dan, la CNN: Nu cred că este foarte probabil ca Rusia să atace NATO într-un an sau doi, dar ...
EVANTAGE Soft, Renault Group și Politehnica București lansează un laborator de inteligență artificială pentru industria auto
EVANTAGE Soft, Renault Group și Politehnica București lansează un laborator de inteligență artificială ...
CCR discută sesizarea lui Grindeanu privind OUG 38/2026 și un posibil conflict între Guvern și Parlament
CCR discută sesizarea lui Grindeanu privind OUG 38/2026 și un posibil conflict între Guvern și Parlament
Kelemen Hunor anunță că UDMR susține învestirea Guvernului Mureșan, deși spune că majoritatea parlamentară nu este încă asigurată
Kelemen Hunor anunță că UDMR susține învestirea Guvernului Mureșan, deși spune că majoritatea ...
Nazare: România trebuie să transmită investitorilor stabilitate, în pofida crizei politice. „Avem nevoie de un buget credibil pentru 2027”
Nazare: România trebuie să transmită investitorilor stabilitate, în pofida crizei politice. „Avem ...
AUR își prezintă propriul program de guvernare. 10 ministere, reducerea aparatului de stat și TVA de 19%
AUR își prezintă propriul program de guvernare. 10 ministere, reducerea aparatului de stat și TVA ...
George Simion își reafirmă sprijinul pentru Călin Georgescu după decizia instanței și apariția stenogramelor
George Simion își reafirmă sprijinul pentru Călin Georgescu după decizia instanței și apariția ...
Siegfried Mureșan nu renunță la mandat și continuă negocierile pentru formarea Guvernului
Siegfried Mureșan nu renunță la mandat și continuă negocierile pentru formarea Guvernului
Siegfried Mureșan negociază cu UDMR formarea Guvernului. Kelemen Hunor: „Nu avem 233 de voturi”
Siegfried Mureșan negociază cu UDMR formarea Guvernului. Kelemen Hunor: „Nu avem 233 de voturi”
STB primește 34 de milioane de lei de la Primăria Capitalei pentru servicii prestate în pandemie
STB primește 34 de milioane de lei de la Primăria Capitalei pentru servicii prestate în pandemie
Iranul promite redeschiderea Strâmtorii Hormuz în șapte zile, dacă SUA reduc presiunea militară
Iranul promite redeschiderea Strâmtorii Hormuz în șapte zile, dacă SUA reduc presiunea militară
Lituania face primul pas pentru a permite arme nucleare pe teritoriul său. Parlamentul a votat modificarea Constituției
Lituania face primul pas pentru a permite arme nucleare pe teritoriul său. Parlamentul a votat modificarea ...
Călin Georgescu, lăsat în libertate, sub control judiciar. Tribunalul București a respins cererea DIICOT de arestare preventivă
Călin Georgescu, lăsat în libertate, sub control judiciar. Tribunalul București a respins cererea ...
Atac armat la o școală din Turcia: cel puțin unsprezece elevi au fost răniți, după ce suspectul a deschis focul în Manisa
Atac armat la o școală din Turcia: cel puțin unsprezece elevi au fost răniți, după ce suspectul ...
Mașina electrică devine mai ieftină la „plin” decât cea pe benzină. România face pași spre electrificare
Mașina electrică devine mai ieftină la „plin” decât cea pe benzină. România face pași spre ...
Katz amenință că va distruge ceea ce a mai rămas din orașul Gaza și va evacua un milion de palestinieni din Gaza, dacă un singur israelian va fi luat ostatic
Katz amenință că va distruge ceea ce a mai rămas din orașul Gaza și va evacua un milion de palestinieni ...