Auto

De două ori mai multe mașini electrice în toată lumea. Care sunt statisticile

29 Jul, 19:34 • Bugiu ⁠Ana Maria
A crescut numărul de mașini electrice în toată lumea, față de anii trecuți. Se estimează că sunt de două ori mai multe decât în 2022, spre exemplu.
De două ori mai multe mașini electrice în toată lumea. Care sunt statisticile

Numărul de mașini electrice crește la nivel mondial. De pildă, circulația globală a vehiculelor cu motoare electrice a ajuns la aproximativ 42 milioane în 2023, înregistrând o creștere de aproximativ 50% față de 2022, conform DPA. Această creștere presupune vehiculele complet electrice, hibride plug-in și mașinile electrice cu prelungitor de autonomie (Range Extender), potrivit capital.ro.

Te-ar putea interesa și: Cât de sigure sunt mașinile Dacia în 2024. Nivelul este măsurat în stele din partea EuroNCAP

foto: mașini electrice

Topul țărilor cu cele mai multe mașini electrice

Pe primul loc se află China, care deținea în 2023 23,4 milioane de vehicule electrice, reprezentând mai mult de jumătate din stocul mondial.

Țările de pe locurile următoare ale clasamentului sunt Statele Unite ale Americii, cu 4,8 milioane de mașini electrice, Germania, cu nu mai puțin de 2,3 milioane de mașini. Urmează Franța și Marea Britanie cu 1,6 milioane de mașini electrice, respectiv 1,5 milioane.

Deloc surprinzător, China se menține în topul clasamentului, având o creștere anuală de aproximativ 60%, dominând creșterile din alte țări.

Pentru ca Germania să își atingă obiectivele de electromobilitate, este necesară stimularea suplimentară a pieței, a declarat Andreas Püttner de la ZSW, sugerând eliminarea subvențiilor pentru vehiculele pe benzină și motorină.

„Iniţiativa Guvernului german de a spori promovarea maşinilor electrice este doar un prim pas”, a mai declarat el.

În 2023, compania chineză BYD, Tesla și grupul german VW au fost cei mai mari producători de vehicule complet electrice și hibride plug-in cu, în ordine: peste trei milioane de unități, 1,8 milioane și un milion de unități.

Tot atunci,  BMW s-a clasat pe locul șase cu aproximativ 570.000 de unități, iar Mercedes a fost pe locul zece.

Ce fac constructorii chinezi de mașini electrice pentru a evita taxele vamale

Constructorii chinezi de mașini electrice își deschid fabrici în Europa pentru a evita tarifele vamale și a concura direct cu producătorii auto europeni, care se confruntă cu dificultăți financiare.

Grupul chinez Chery Automobile Co. va începe curând producția modelului electric Omoda E5, în Barcelona.

În Polonia, alt producător chinez, asamblează modelul T03 (Leapmotor).  De asemenea, BYD Co. vrea să construiască o uzină în Ungaria și poate chiar și a doua în Turcia.

Te-ar putea interesa și: Cele mai potrivite mașini calitate-preț în 2024. Ce să alegi pentru a reduce cheltuielile

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Școală Națională de Diplomație în România. Un deputat AUR propune o instituție pentru formarea viitorilor diplomați
Școală Națională de Diplomație în România. Un deputat AUR propune o instituție pentru formarea ...
Natalia Intotero spune că a găsit o stare de teamă în Ministerul Mediului: „Oamenii muncesc și peste program”
Natalia Intotero spune că a găsit o stare de teamă în Ministerul Mediului: „Oamenii muncesc și ...
Programul Rabla 2027 va avea un buget mult mai mare. Mașinile produse în UE, prioritate la finanțare
Programul Rabla 2027 va avea un buget mult mai mare. Mașinile produse în UE, prioritate la finanțare
Deficitul bugetar al României a scăzut la 3,81% din PIB, dar ținta pentru 2026 depinde de miliardele de euro din PNRR
Deficitul bugetar al României a scăzut la 3,81% din PIB, dar ținta pentru 2026 depinde de miliardele ...
Numărul doi din Pentagon ajunge miercuri la București. România încearcă să obțină clarificări privind prezența militară americană
Numărul doi din Pentagon ajunge miercuri la București. România încearcă să obțină clarificări ...
Alexandru Nazare: Deficitul bugetar a fost cu 4,1 mld. lei sub nivelul programat în trimestrul III
Alexandru Nazare: Deficitul bugetar a fost cu 4,1 mld. lei sub nivelul programat în trimestrul III
Audi investește 4 miliarde de dolari într-o fabrică din SUA, pe fondul presiunilor tarifare
Audi investește 4 miliarde de dolari într-o fabrică din SUA, pe fondul presiunilor tarifare
România domină clasamentul celor mai ieftine târguri de Crăciun din Europa. Cât costă un pahar de vin fiert la Sibiu, Brașov și Craiova
România domină clasamentul celor mai ieftine târguri de Crăciun din Europa. Cât costă un pahar ...
Schimbări la TollRo. Suma fixă pentru camioane ar putea scădea de la 2.000 la 500 de lei
Schimbări la TollRo. Suma fixă pentru camioane ar putea scădea de la 2.000 la 500 de lei
Eisenkot exclude intrarea într-un guvern condus de Netanyahu, chiar dacă Trump i-ar cere acest lucru – presa israeliană
Eisenkot exclude intrarea într-un guvern condus de Netanyahu, chiar dacă Trump i-ar cere acest lucru ...
SUA au lansat, chiar în ajunul alegerilor, atacuri defensive limitate asupra unor ţinte iraniene din apropierea Strâmtorii Ormuz
SUA au lansat, chiar în ajunul alegerilor, atacuri defensive limitate asupra unor ţinte iraniene din ...
Alegerile pot destabiliza băncile luni de zile. Ce se întâmplă cu sistemul financiar după un scrutin fără câștigător clar
Alegerile pot destabiliza băncile luni de zile. Ce se întâmplă cu sistemul financiar după un scrutin ...
Premierul Luca Niculescu promite sprijin pentru indexarea pensiilor și debirocratizare, după întâlnirea cu liderii sindicatelor
Premierul Luca Niculescu promite sprijin pentru indexarea pensiilor și debirocratizare, după întâlnirea ...
Două aeronave spaniole F-18 au fost ridicate de la Mihail Kogălniceanu după detectarea unor drone în apropierea frontierei cu România
Două aeronave spaniole F-18 au fost ridicate de la Mihail Kogălniceanu după detectarea unor drone ...
Alertă de ploi și inundații în mai multe zone din țară. Autoritățile au fost puse în alertă
Alertă de ploi și inundații în mai multe zone din țară. Autoritățile au fost puse în alertă
Ministerul Sorin Costreie  vrea să reducă birocrația din școli. Un studiu va arăta de unde vin miile de sarcini administrative ale profesorilor
Ministerul Sorin Costreie  vrea să reducă birocrația din școli. Un studiu va arăta de unde vin ...
România riscă să piardă bani din PNRR după raportări false privind persoanele cu dizabilități. Florin Manole îl acuză pe fostul ministru Dragoș Pîslaru
România riscă să piardă bani din PNRR după raportări false privind persoanele cu dizabilități. ...
Salariul minim de 5.000 de lei, din nou în discuție. Sindicatele și Guvernul vor negocia în zilele următoare, pe baza propunerii Ministerului Muncii
Salariul minim de 5.000 de lei, din nou în discuție. Sindicatele și Guvernul vor negocia în zilele ...