Diverse

O stațiune balneară din România a fost readusă la viață după o investiție de 10 milioane de euro, din fonduri europene

10 Aug, 15:31 • Aprozeanu Razvan
Pacienții din România care suferă de dureri musculare și pot beneficia de tratament balnear au parte de vești bune: Clinica de Balneo-Fizioterapie din stațiunea Călimănești va fi modernizată printr-un proiect finanțat din fonduri europene.
O stațiune balneară din România a fost readusă la viață după o investiție de 10 milioane de euro, din fonduri europene

Proiectul va fi implementat pe o perioadă de 24 de luni, calculată de la finalizarea procedurii de licitație pentru execuția lucrărilor, scrie Bugetul. Iată ce includ lucrările de reabilitare:

  • consolidarea seismică,
  • modernizarea întregii clădiri,
  • amenajarea unei piscine acoperite cu apă termală,
  • dotarea cu panouri fotovoltaice pentru creşterea eficienţei energetice.

Te-ar mai putea interesa: Bilete tratament balnear 2025. Unde pot merge la băi pensionarii

Preşedintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu a transmis:

„Obiectivul nostru este să redăm această clădire emblematică circuitului medical la cele mai înalte standarde, pentru ca vâlcenii şi toţi cei care aleg staţiunea Călimăneşti pentru tratament să se bucure de servicii de calitate, într-un spaţiu modern şi dotat cu aparatură de ultimă generaţie”.

Clădirea are 105 ani

Ultima reabilitare majoră a clădirii, construită în 1920 inițial ca hotel, a avut loc în anii ’60. După renovare, clinica va deveni nu doar un loc de tratament, ci un centru modern dedicat sănătății și bunăstării, cu servicii actualizate, medici specializați și tehnologii de ultimă generație.

Proiectul din Călimănești transmite un mesaj clar: investițiile sustenabile și bine planificate pot transforma profund comunitățile locale. Iată ce afecțiuni se tratează la Călimănești:

  • afecţiuni renale, digestive, articulare,
  • alergii,
  • tulburări metabolice,
  • arsuri.

Cele mai bune stațiuni balneo-climaterice

România se poate lăuda cu o tradiție îndelungată în turismul balnear și cu un portofoliu bogat de stațiuni. Printre cele mai cunoscute se numără:

  • Băile Felix, Bihor
  • Bran, Brașov
  • Călimănești-Căciulata, Vâlcea
  • Colibița, Bistrița-Năsăud
  • Lacu Sărat, Brăila
  • Covasna
  • Slănic Moldova, Bacău
  • Techirghiol, Constanța
  • Vatra Dornei, Suceava

Te-ar mai putea interesa: Bilete tratament 2025. CNPP oferă pensionarilor 130.000 de bilete de tratament balnear la prețuri mici

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
România și SUA își consolidează cooperarea energetică. Proiectele de la Cernavodă și Doicești, pe agenda discuțiilor
România și SUA își consolidează cooperarea energetică. Proiectele de la Cernavodă și Doicești, ...
Cardul de sănătate nu mai este obligatoriu pentru validarea serviciilor medicale până la sfârșitul lunii noiembrie. Anunțul CNAS
Cardul de sănătate nu mai este obligatoriu pentru validarea serviciilor medicale până la sfârșitul ...
Scandal la AEP: Jumătate dintre angajați nu au dat niciodată concurs. Adrian Țuțuianu propune reducerea a 180 de posturi
Scandal la AEP: Jumătate dintre angajați nu au dat niciodată concurs. Adrian Țuțuianu propune reducerea ...
România își menține obiectivul de aderare la OCDE. Luca Niculescu a discutat cu secretarul general al organizației
România își menține obiectivul de aderare la OCDE. Luca Niculescu a discutat cu secretarul general ...
Scandalul raportărilor din PNRR se amplifică. Dragoș Pîslaru îl acuză pe Florin Manole că ascunde cine a întocmit lista cu persoanele decedate
Scandalul raportărilor din PNRR se amplifică. Dragoș Pîslaru îl acuză pe Florin Manole că ascunde ...
Dominic Fritz îi cere liderului AfD să își ceară scuze românilor: „Cine pe cine exploatează aici?”
Dominic Fritz îi cere liderului AfD să își ceară scuze românilor: „Cine pe cine exploatează aici?”
Școală Națională de Diplomație în România. Un deputat AUR propune o instituție pentru formarea viitorilor diplomați
Școală Națională de Diplomație în România. Un deputat AUR propune o instituție pentru formarea ...
Natalia Intotero spune că a găsit o stare de teamă în Ministerul Mediului: „Oamenii muncesc și peste program”
Natalia Intotero spune că a găsit o stare de teamă în Ministerul Mediului: „Oamenii muncesc și ...
Programul Rabla 2027 va avea un buget mult mai mare. Mașinile produse în UE, prioritate la finanțare
Programul Rabla 2027 va avea un buget mult mai mare. Mașinile produse în UE, prioritate la finanțare
Deficitul bugetar al României a scăzut la 3,81% din PIB, dar ținta pentru 2026 depinde de miliardele de euro din PNRR
Deficitul bugetar al României a scăzut la 3,81% din PIB, dar ținta pentru 2026 depinde de miliardele ...
Numărul doi din Pentagon ajunge miercuri la București. România încearcă să obțină clarificări privind prezența militară americană
Numărul doi din Pentagon ajunge miercuri la București. România încearcă să obțină clarificări ...
Alexandru Nazare: Deficitul bugetar a fost cu 4,1 mld. lei sub nivelul programat în trimestrul III
Alexandru Nazare: Deficitul bugetar a fost cu 4,1 mld. lei sub nivelul programat în trimestrul III
Audi investește 4 miliarde de dolari într-o fabrică din SUA, pe fondul presiunilor tarifare
Audi investește 4 miliarde de dolari într-o fabrică din SUA, pe fondul presiunilor tarifare
România domină clasamentul celor mai ieftine târguri de Crăciun din Europa. Cât costă un pahar de vin fiert la Sibiu, Brașov și Craiova
România domină clasamentul celor mai ieftine târguri de Crăciun din Europa. Cât costă un pahar ...
Schimbări la TollRo. Suma fixă pentru camioane ar putea scădea de la 2.000 la 500 de lei
Schimbări la TollRo. Suma fixă pentru camioane ar putea scădea de la 2.000 la 500 de lei
Eisenkot exclude intrarea într-un guvern condus de Netanyahu, chiar dacă Trump i-ar cere acest lucru – presa israeliană
Eisenkot exclude intrarea într-un guvern condus de Netanyahu, chiar dacă Trump i-ar cere acest lucru ...
SUA au lansat, chiar în ajunul alegerilor, atacuri defensive limitate asupra unor ţinte iraniene din apropierea Strâmtorii Ormuz
SUA au lansat, chiar în ajunul alegerilor, atacuri defensive limitate asupra unor ţinte iraniene din ...
Alegerile pot destabiliza băncile luni de zile. Ce se întâmplă cu sistemul financiar după un scrutin fără câștigător clar
Alegerile pot destabiliza băncile luni de zile. Ce se întâmplă cu sistemul financiar după un scrutin ...