Internet/New Media

Retelele de magazine ale operatorilor telecom se mentin pe pozitie in fata crizei

30 Jul, 00:01 • mihaela.tudorancea
Serviciile de telefonie mobila ale celor cinci operatori pot fi achizitionate intr-o retea de peste 3.700 de magazine la nivel national, acelasi numar ca la sfarsitul anului trecut, potrivit declaratiilor operatorilor.
Retelele de magazine ale operatorilor telecom se mentin pe pozitie in fata crizei

Desi numarul de magazine nu a crescut anul acesta, retailul telecom pare mai ferit de efectele negative ale crizei financiare, principalii operatori declarand ca, desi nu au mai extins reteaua de magazine proprii, nici nu au apelat la inchiderea sau relocarea lor in aceasta perioada.

Orange conduce in topul celor mai extinse retele de retail, cu 104 magazine proprii si peste 1.000 magazine partenere.

La sfarsitul anului 2008, Orange Romania detinea 101 de magazine proprii. „In prezent, Orange detine cea mai extinsa retea de distributie din Romania, o retea compusa din 104 magazine proprii amplasate in orase si aproximativ 1.000 de magazine partenere, amplasate in zonele urbane si rurale”, a declarat Florin Popa, sales&distribution director.

Acesta a precizat insa ca reteaua de distributie proprie a atins un nivel optim ce asigura o reprezentare buna a brandului Orange si deserveste clientii din toate zonele tarii, iar din acest motiv anul acesta ritmul de crestere a numarului de magazine proprii va incetini.

„Prioritatile noastre pentru acest an se concentreaza asupra cresterii eficientei activitatii fiecarui punct de lucru propriu si consolidarea retelei de distributie Orange prin implementarea modelului de franciza. Pana la aceasta data in cadrul programului de franciza au fost inaugurate 7 magazine, ultimile doua fiind deschise in Timisoara si Brasov”, a explicat Popa.

Magazinele Orange din Bucuresti cu cei mai multi clienti sunt cele din Calea Mosilor, Piata Delfinului (Pantelimon), Piata Universitatii (Blocul Dunarea) si Piata Victoriei (cladirea Europe House), precum si galeriile comerciale.

„Pana in prezent am relocat unul dintre magazinele noastre, Orange shop Bacau, iar punctul de distributie mobila Orange din incinta Polus Mall, Cluj-Napoca, a fost transformat in Orange shop”, a explicat Popa.

Investitiile necesare pentru deschiderea unui magazin Orange ating in medie 150.000 euro.

Vodafone Romania, al doilea operator de telecomunicatii din tara, detine peste 200 de magazine la nivel national, incluzand retelele de distributie achizitionate in ultimii 2 ani, si are peste 700 de magazine partenere. „Numarul magazinelor noastre s-a mentinut aproximativ la acelasi nivel ca si la sfarsitul anului trecut”, au precizat oficialii Vodafone.

Si operatorul Cosmote isi conserva reteaua de distributie. „Magazinele noastre proprii, precum si cele shop-in-shop (impreuna cu Romtelecom, n.r.) si-au pastrat locatiile comerciale de la inceputul anului”, spun oficialii Cosmote. „In privinta partenerilor nostri, fiecare are propria strategie de business. Cosmote opereaza in prezent 17 magazine sub brand propriu si 6 magazine shop-in shop deschise in cadrul magazinelor Romtelecom. La nivel national, Cosmote si partenerii comerciali opereaza in jur de 840 de magazine”, au declarat oficialii Cosmote.

In Bucuresti, Cosmote opereaza 4 magazine sub brand propriu, aflate in cele mai importante zone ale capitalei. Dezvoltarea retelei de retail a Cosmote se realizeaza prin intermediul celui mai mare lant de magazine de telefoane si accesorii Germanos si a partenerilor sai comerciali.

In ceea ce priveste Romtelecom, operatorul are, in prezent, 82 de magazine la nivel national, acelasi numar inregistrat ca si la sfarsitul anului 2008, in care lucreaza peste 600 de angajati.

„De la inceputul anului pana in prezent, Romtelecom nu a relocat inca niciun magazin. Derulam periodic analize de eficienta si dimensionare corecta a retelei de magazine detinute, pe baza carora putem decide extinderea, reamplasarea sau inchiderea unora dintre acestea. Numarul punctelor de prezenta (magazine unde se gasesc produsele si serviciile Romtelecom) incluzand dealerii, este de peste 450”, a declarat Mihai Cizmas, director divizia Magazine a Romtelecom.

Potrivit acestuia, magazinele cu cel mai mare trafic de clienti se afla in zonele Dorobanti, Vitan, Dimitrov, Titan, Drumul Taberei.

„Costurile pentru lansarea unui magazin variaza in functie de locatie si de conceptul adoptat. De exemplu, la sfarsitul anului 2007, cand Romtelecom a inaugurat 7 magazine cu un design inovator, investitiile per magazin s-au ridicat la aproximativ 90.000 euro”, a adaugat Cizmas.

Operatorii RCS&RDS si Zapp Romania au fiecare o retea de 200 de magazine, proprii in cazul RCS&RDS, si proprii si partenere in cazul Zapp, oficialii companiilor neprecizand insa daca anul acesta s-au facut relocari sau au fost inchise magazine.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit și au explodat pe teritoriul țării
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit ...
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim la 5.000 de lei
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim ...
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de lei, iar premierul se întâlnește astăzi cu reprezentanții angajaților
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de ...
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic și ninsori la munte până miercuri
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic ...
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la Cernavodă sunt oprite, iar prețurile la electricitate au explodat
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la ...
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să o primesc în curând în România”
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să ...
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat probleme în 2,2 milioane de dosare
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat ...
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, iar populația din Tulcea, avertizată prin RO-ALERT
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, ...
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad