Juridic

Președinții tribunalelor din România acuză „o campanie intensă împotriva magistraților; Ne dorim să fim înțeleși, nu blamaţi”

06 Aug, 18:25 • Aprozeanu Razvan
Președinții tribunalelor din România subliniază că inițierea unui „dialog onest” între cele trei puteri ale statului (legislativă, executivă și judecătorească) ar putea constitui un pas comun spre corectarea dezechilibrelor din politicile fiscale. „Independenţa noastră asigură protejarea cetăţenilor şi nu reprezintă un privilegiu acordat magistratului”, afirmă aceștia, ca reacție la anunțul premierului Ilie Bolojan privind majorarea vârstei de pensionare și stabilirea unei limite a pensiei în funcție de salariu, în cazul magistraților.
Președinții tribunalelor din România acuză „o campanie intensă împotriva magistraților; Ne dorim să fim înțeleși, nu blamaţi”

Preşedinţii tribunalelor au transmis, prin intermediul Consiliului Superior al Magistraturii, citat de Digi24, o poziţie comună „în contextul dezbaterilor apărute în mass‑media şi pe reţelele sociale în ultimele zile, referitoare la acuzaţiile aduse profesiei de magistrat de către anumite părţi ale opiniei publice”.

„Aceste nemulţumiri, unele izvorâte din neîncredere, altele dintr-o neînţelegere a dificultăţilor cu care se confruntă sistemul judiciar (generate, în principal, de calitatea cadrului normativ) au creionat o imagine nedreaptă unei profesii care trăieşte nu în spatele zidurilor reci, ci în mijlocul cetăţenilor”, au spus ei în comunicat.

Te-ar mai putea interesa: Cum arată ultima reformă a pensiilor speciale ale magistraților, invocată de șefa CSM: „Noi ne liniștisem”

Președinții de tribunale: „Independenţa noastră nu reprezintă un privilegiu”

Magistrații au atras atenția asupra unei „campanii intense împotriva magistraților”, desfășurată sub pretextul unei noi „reforme” care, în opinia lor, riscă să afecteze însăși statul de drept. Ei susțin că o astfel de inițiativă nu poate fi justificată prin invocarea unei alinieri la cerințele UE, în contextul în care a fost deja adoptată Legea nr. 282/2023 privind pensiile de serviciu. Această lege corectează anumite anomalii legislative și prevede creșterea graduală a vârstei de pensionare a magistraților până la 60 de ani, precum și stabilirea pensiei de serviciu la un procent de 80% din baza de calcul.

„Considerăm că deschiderea unui dialog onest între cele trei puteri ale statului – legislativă, executivă şi judecătorească – va reprezenta un efort comun de a corecta excesele din politicile fiscale adoptate în ultima perioadă, care pun o povară financiară excesivă pe umerii cetăţenilor.

În acest context, suntem conştienţi că tensiunea creşte, iar dezamăgirea se transformă uneori în reproş faţă de cei care aplică legea. Dar să nu uităm: magistraţii nu fac legile, ei le aplică. Independenţa noastră asigură protejarea cetăţenilor şi nu reprezintă un privilegiu acordat magistratului. Noi nu suntem idealuri, ci oameni între oameni.

Avem aceleaşi temeri, aceleaşi griji, aceleaşi speranţe ca oricine altcineva. Ne-am dorit să intrăm în această profesie pentru a căuta adevărul şi a aplica legea cu imparţialitate, contribuind astfel la garantarea statului de drept. Ne dorim să fim înţeleşi, nu blamaţi; ascultaţi, nu atacaţi; să fim parte din soluţie, nu parte din problemă”, au subliniat preşedinţii tribunalelor.

Aceștia au mai precizat că susțin poziția exprimată de Consiliul Superior al Magistraturii, de președinții Curților de Apel, de procurori, de asociațiile de magistrați și de toate profesiile juridice „care înțeleg profunzimea acestor momente”.

„Ne alăturăm, deopotrivă, cetăţenilor pe care îi servim zi de zi, convinşi că numai împreună, prin unitate şi coeziune, putem transmite un mesaj limpede şi puternic: justiţia nu este deasupra societăţii, ci parte vie a ei, şi are nevoie să respire acelaşi aer al dialogului permanent cu fiecare cetăţean. Justiţia este un drept al tuturor!”, au adăugat preşedinţii tribunalelor din România.

Te-ar mai putea interesa: Tanczos Barna: „Nu poți spune că o pensie de 11.000 de lei e mică”. Reforma pensiilor speciale nu va ocoli magistrații

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Trump critică Iranul și Cuba și apără dezvoltarea inteligenței artificiale într-un discurs la ONU, axat pe forța și realizările SUA
Trump critică Iranul și Cuba și apără dezvoltarea inteligenței artificiale într-un discurs la ...
Euro atinge un nou maxim istoric: 5,2788 lei. Leul continuă să se deprecieze
Euro atinge un nou maxim istoric: 5,2788 lei. Leul continuă să se deprecieze
Scandal în Parlament pe tema limbilor minorităților. Proiectul UDMR privind drepturile lingvistice, respins de deputați
Scandal în Parlament pe tema limbilor minorităților. Proiectul UDMR privind drepturile lingvistice, ...
Trump se întâlnește cu Xi, în mijlocul tensiunilor legate de Iran, Taiwan și comerț. La ce ne putem aștepta
Trump se întâlnește cu Xi, în mijlocul tensiunilor legate de Iran, Taiwan și comerț. La ce ne putem ...
ROBOR continuă să crească. Indicele la trei luni a ajuns la 5,85%
ROBOR continuă să crească. Indicele la trei luni a ajuns la 5,85%
Siegfried Mureșan vrea votul de învestire la începutul săptămânii viitoare
Siegfried Mureșan vrea votul de învestire la începutul săptămânii viitoare
Sorin Grindeanu s-a întâlnit cu Ilie Bolojan: S-a stabilit calendarul învestirii Guvernului Mureșan (surse)
Sorin Grindeanu s-a întâlnit cu Ilie Bolojan: S-a stabilit calendarul învestirii Guvernului Mureșan ...
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă ...
Kelemen Hunor, după întâlnirea cu Siegfried Mureșan: Vom continua negocierile pe programul de guvernare
Kelemen Hunor, după întâlnirea cu Siegfried Mureșan: Vom continua negocierile pe programul de guvernare
Nicușor Dan, la CNN: Nu cred că este foarte probabil ca Rusia să atace NATO într-un an sau doi, dar trebuie să fim pregătiți
Nicușor Dan, la CNN: Nu cred că este foarte probabil ca Rusia să atace NATO într-un an sau doi, dar ...
Witkoff spune că SUA și Iranul au purtat discuții indirecte la New York
Witkoff spune că SUA și Iranul au purtat discuții indirecte la New York
EVANTAGE Soft, Renault Group și Politehnica București lansează un laborator de inteligență artificială pentru industria auto
EVANTAGE Soft, Renault Group și Politehnica București lansează un laborator de inteligență artificială ...
CCR discută sesizarea lui Grindeanu privind OUG 38/2026 și un posibil conflict între Guvern și Parlament
CCR discută sesizarea lui Grindeanu privind OUG 38/2026 și un posibil conflict între Guvern și Parlament
Kelemen Hunor anunță că UDMR susține învestirea Guvernului Mureșan, deși spune că majoritatea parlamentară nu este încă asigurată
Kelemen Hunor anunță că UDMR susține învestirea Guvernului Mureșan, deși spune că majoritatea ...
Nazare: România trebuie să transmită investitorilor stabilitate, în pofida crizei politice. „Avem nevoie de un buget credibil pentru 2027”
Nazare: România trebuie să transmită investitorilor stabilitate, în pofida crizei politice. „Avem ...
AUR își prezintă propriul program de guvernare. 10 ministere, reducerea aparatului de stat și TVA de 19%
AUR își prezintă propriul program de guvernare. 10 ministere, reducerea aparatului de stat și TVA ...
George Simion își reafirmă sprijinul pentru Călin Georgescu după decizia instanței și apariția stenogramelor
George Simion își reafirmă sprijinul pentru Călin Georgescu după decizia instanței și apariția ...
Siegfried Mureșan nu renunță la mandat și continuă negocierile pentru formarea Guvernului
Siegfried Mureșan nu renunță la mandat și continuă negocierile pentru formarea Guvernului