Media & Advertising

Agentia Mercury 360 a crescut usor anul trecut, la 18 mil. euro

03 Feb, 00:01 • andra.gheorghe
Agentia de marketing si comunicare Mercury 360, unul dintre cele mai importante grupuri de comunicare din Romania, a raportat venituri de circa 18 milioane euro pentru anul trecut, iar pentru 2009 obiectivul agentiei este stabilizarea veniturilor la acelasi nivel, a declarat pentru DailyBusiness.ro Radu Miu (foto), general manager Mercury 360.
Agentia Mercury 360 a crescut usor anul trecut, la 18 mil. euro

Afacerile pe anul trecut s-au situat in crestere usoara fata de cele din 2007, cand compania a raportat venituri de circa 17 mil. euro.

„Estimam ca 2009 va mentine caracteristicile de business din 2008 ale agentiei. Nu ne propunem o crestere a veniturilor sau modificarea indicatorilor de performanta economica. Urmarim stabilizarea la nivelul la care am ajuns in 2008. Cifra de afaceri Mercury 360 pe 2009 se va situa, asadar, in jurul a 18 milioane de euro”, a afirmat Miu.

Potrivit sefului Mercury, orice companie trebuie sa-si cunoasca operatiunile si afacerea in cele mai mici amanunte. Perioada de criza economica impune un realism strict, iar castigatorii vor fi business-urile bine structurate, cu operatiuni eficiente, cu calculele bine facute care se adapteaza rapid si care sesizeaza si valorifica oportunitati.

Care sunt coordonatele dupa care agentiile de publicitate, in special cele cu un business sub medie, ar trebui sa se ghideze in contextul dificultatilor de pe piata de pubicitate?

Orice agentie trebuie sa-si securizeze clientii de care ii depinde business-ul, sustine Miu. In acelasi timp, agentiile ar trebui sa se orienteze pe acei clienti pe care ii pot deservi mai bine, cei care solicita servicii pe care agentia le poate oferi la un standard de calitate ridicat.

O alta regula este analizarea si reconsiderarea portofoliului de servicii oferite.

„Agentia trebuie sa se concentreze sa vanda acele servicii pe care are o istorie consacrata si care, nu intamplator, sunt si cele mai profitable”, a precizat general managerul Mercury 360.

O alta prioritate de „criza” este, potrivit lui Miu, ajustarea echipei in functie de clientii ramasi si de portofoliul asumat. Pentru ca – subliniaza seful Mercury – nicio agentie nu-si permite sa mentina o echipa care nu da un maxim de randament, divizii, departamente si linii de business neprofitabile.

Mercury360 este una dintre cele mai mari agentii integrate de consultanta de marketing si comunicare din Romania. Mercury360 este una dintre cele mai mari agentii integrate de consultanta de marketing si comunicare din Romania. Agentia a fost lansata in 1993 cu titulatura Mercury, in 1998 a devenit Mercury Promotions, iar in 2007 se repozitioneaza ca Mercury 360.

Printre clientii agentiei se numara companii ca Ursus Breweries, Coca-Cola, Nestle, Metro, Vodafone, Western Union, L’Oreal, Dr. Oetker, SCA Hygene Products sau Albalact.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
România și SUA își consolidează cooperarea energetică. Proiectele de la Cernavodă și Doicești, pe agenda discuțiilor
România și SUA își consolidează cooperarea energetică. Proiectele de la Cernavodă și Doicești, ...
Cardul de sănătate nu mai este obligatoriu pentru validarea serviciilor medicale până la sfârșitul lunii noiembrie. Anunțul CNAS
Cardul de sănătate nu mai este obligatoriu pentru validarea serviciilor medicale până la sfârșitul ...
Scandal la AEP: Jumătate dintre angajați nu au dat niciodată concurs. Adrian Țuțuianu propune reducerea a 180 de posturi
Scandal la AEP: Jumătate dintre angajați nu au dat niciodată concurs. Adrian Țuțuianu propune reducerea ...
România își menține obiectivul de aderare la OCDE. Luca Niculescu a discutat cu secretarul general al organizației
România își menține obiectivul de aderare la OCDE. Luca Niculescu a discutat cu secretarul general ...
Scandalul raportărilor din PNRR se amplifică. Dragoș Pîslaru îl acuză pe Florin Manole că ascunde cine a întocmit lista cu persoanele decedate
Scandalul raportărilor din PNRR se amplifică. Dragoș Pîslaru îl acuză pe Florin Manole că ascunde ...
Dominic Fritz îi cere liderului AfD să își ceară scuze românilor: „Cine pe cine exploatează aici?”
Dominic Fritz îi cere liderului AfD să își ceară scuze românilor: „Cine pe cine exploatează aici?”
Școală Națională de Diplomație în România. Un deputat AUR propune o instituție pentru formarea viitorilor diplomați
Școală Națională de Diplomație în România. Un deputat AUR propune o instituție pentru formarea ...
Natalia Intotero spune că a găsit o stare de teamă în Ministerul Mediului: „Oamenii muncesc și peste program”
Natalia Intotero spune că a găsit o stare de teamă în Ministerul Mediului: „Oamenii muncesc și ...
Programul Rabla 2027 va avea un buget mult mai mare. Mașinile produse în UE, prioritate la finanțare
Programul Rabla 2027 va avea un buget mult mai mare. Mașinile produse în UE, prioritate la finanțare
Deficitul bugetar al României a scăzut la 3,81% din PIB, dar ținta pentru 2026 depinde de miliardele de euro din PNRR
Deficitul bugetar al României a scăzut la 3,81% din PIB, dar ținta pentru 2026 depinde de miliardele ...
Numărul doi din Pentagon ajunge miercuri la București. România încearcă să obțină clarificări privind prezența militară americană
Numărul doi din Pentagon ajunge miercuri la București. România încearcă să obțină clarificări ...
Alexandru Nazare: Deficitul bugetar a fost cu 4,1 mld. lei sub nivelul programat în trimestrul III
Alexandru Nazare: Deficitul bugetar a fost cu 4,1 mld. lei sub nivelul programat în trimestrul III
Audi investește 4 miliarde de dolari într-o fabrică din SUA, pe fondul presiunilor tarifare
Audi investește 4 miliarde de dolari într-o fabrică din SUA, pe fondul presiunilor tarifare
România domină clasamentul celor mai ieftine târguri de Crăciun din Europa. Cât costă un pahar de vin fiert la Sibiu, Brașov și Craiova
România domină clasamentul celor mai ieftine târguri de Crăciun din Europa. Cât costă un pahar ...
Schimbări la TollRo. Suma fixă pentru camioane ar putea scădea de la 2.000 la 500 de lei
Schimbări la TollRo. Suma fixă pentru camioane ar putea scădea de la 2.000 la 500 de lei
Eisenkot exclude intrarea într-un guvern condus de Netanyahu, chiar dacă Trump i-ar cere acest lucru – presa israeliană
Eisenkot exclude intrarea într-un guvern condus de Netanyahu, chiar dacă Trump i-ar cere acest lucru ...
SUA au lansat, chiar în ajunul alegerilor, atacuri defensive limitate asupra unor ţinte iraniene din apropierea Strâmtorii Ormuz
SUA au lansat, chiar în ajunul alegerilor, atacuri defensive limitate asupra unor ţinte iraniene din ...
Alegerile pot destabiliza băncile luni de zile. Ce se întâmplă cu sistemul financiar după un scrutin fără câștigător clar
Alegerile pot destabiliza băncile luni de zile. Ce se întâmplă cu sistemul financiar după un scrutin ...